Cînd Che Guevara e rentabil în dolari

6. Cum arată o zi de cumpărături la Havana

Cei care vin pentru prima dată în Cuba, stau sub semnul lucrurilor citite despre Poliţia politică a lui Castro. Un fel de Securitate a lui Ceauşescu pentru străinul care ateriza la Otopeni înainte de decembrie 1989. Înfricoşătoarele lucruri aflate despre Poliţia secretă cubaneză îl paralizează pur şi simplu pe călătorul străin. Îngrozit la gîndul că, din metru în petru pîndeşte un agent sub acoperire, bărbatul fuge ca dracu de tămîie de ocheadele mai mult decît provocatoare ale femeilor. Cînd un localnic se dă pe lîngă el, întrebîndu-l conspirativ dacă nu cumva vrea o cutie de trabuce pe sub mînă, călătorul străin nu îndrăzneşte nici să-l privească. Socoteşte că e un lucrător al Poliţiei Secrete. Unul care are drept misiune să întindă o capcană turiştilor animaţi de intenţii putrede burgheze.

În coşmarurile sale născute din credinţa într-un regim de teroare absolută, călătorul străin se vede luat pe sus şi dus cu forţa într-un loc stabilit dinainte de către cei care au pus mîna pe el. Acesta e singurul lucru care i se împlineşte călătorului străin din convingerile cu care vine în Cuba. E luat pe sus şi dus într-un loc dinainte stabilit. Nu însă pentru a da socoteală de încălcarea normelor revoluţionare. Ci pentru a da din buzunar o nouă sumă de dolari. La fabrica de ţigarete din Candelaria fusesem duşi fără ca momentul să fie trecut în program. În cel de-al doilea circuit – Vizitarea Havanei, 50 de dolari, persoana – microbuzul a făcut un scurt ocol şi ne-a depus într-un loc ce nu era trecut în program: Fabrica de Rom Bacoy, în districtul Cerro. Sacrificînd un obiectiv intelectual – Capitoliul –, înscris în Program, ghidul ne-a pus direct în braţele magazinului de rom al fabricii. Fireşte, nu de-a dreptul în chip brutal, ci pe ocolite, trecîndu-ne, ca şi la Fabrica de trabuce, printr-o etapă pe care bărbaţii mai tineri i-ar spune, Preludiu, iar cei mai copţi, Purgatoriu. Un reprezentant al fabricii ne ia în primire de la intrare ne momeşte cu un pahar de rom (pe gratis, s-ar zice, deşi nu e, c-am plătit 50 de dolari turul!) şi ne conduce într-un loc dominat de butoaie. Deşi nu ştim dacă sînt goale sau nu, ascultăm conştiincioşi o lecţie despre rom. Romul cubanez, desigur.

Cursul scurt de istorie a romului debutează cu cîteva precizări:
N-aveam nici o intenţie să ascult acest curs de lîngă butoaie.

Cum nu beam nimic de vreun deceniu şi ceva, nici măcar whisky, despre rom îmi aminteam doar nişte versuri idioate din Moromeţii lui Marin Preda:
„Dacă vrei să ai gagică
Treba să ştii cum
S-o duci seara la plimbare
Pe strada Ştefan cel Mare
Să-i dai să bea rom”.

Versuri pe care, cînd le-am citit, mi-au stîrnit o adîncă nedumerire.
Înţelegeam rostul plimbatului pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Bucureşti, mai ales că şi eu locuisem pe respectiva arteră înainte de Revoluţie.
Nu înţelegeam însă chestia cu romul.
Să-i dai să bea whisky sau lichior, hai, mai treacă-meargă, putea fi, la o adică, un şiretlic masculin pentru a seduce o fetişcană.
Dar rom?
Ce, era marinar, să bea aşa ceva?!

Pagini: 1 2 3