Cînd CIA finanțează pe sub mînă Cultura

Cum se apără contracost valorile Democraţiei. Pe 26 iunie 1950, se deschide la Titania Palace din Berlinul de Vest, Congresul pentru libertatea culturii.
Printre cei 4000 de delegaţi se numără dramaturgul Tennessée Williams, istoricul Arthur Schlesinger, scriitorul Arthur Keostler, eseistul Raymond Aron, savantul Bertrand Russel.
Discursurile şi documentele Congresului cheamă pe intelectualii din Vest la luptă împotriva pericolului comunist, în numele Libertăţii.

Toate bune şi frumoase!
Numai că documente desecretizate la cîteva decenii de la manifestare dezvăluie că Reuniunea, atît de pompos intitulată a Libertăţii, era pusă la cale şi finanţată de CIA, mai precis de Frank Wisner, şeful Diviziei Operaţiuni Clandestine a CIA.

Pentru a contracara ofensiva sovietică în rîndurile intelectualilor din Vest, CIA finanţează cultura prin intermediul unor fundaţii şi instituţii cu nume atrăgător. Sub faldurile Congresului pentru libertatea Culturii, Agenţia editează ziare şi reviste, tipăreşte cărţi, produce filme („1984”), organizează evenimente culturale, conferinţe, dezbateri de idei.

După ce evidenţiază că OPC (Biroul de coordonare politică), Structura CIA însărcinată cu iniţierea şi coordonarea operaţiunilor clandestine, „recrutează şi finanţează sute de ziarişti din lumea întreagă”, precum şi publicarea unor lucrări antisovietice, Frank Daninos, în volumul CIA. Une histoire politique. 1947 à nos jours, apărută la Tallandier în 2007 şi la Orizonturi, în 2008, atrage atenţia asupra unei finanţări CIA din domeniul senzaţionalului:
„Tot OPC finanţează cercetările universitarilor specialişti în problemele Uniunii Sovietice şi ale ţărilor Europei de Est. Lucrările lor sînt publicate în parte, graţie fondurilor Agenţiei de Informaţii americane.
Aceşti bani servesc şi la finanţarea turnării unor filme care denunţă totalitarismul sovietic. Este cazul cu Ferma animalelor, de George Orwell, metaforă a consecinţelor nefaste provocate de revoluţia bolşevică, şi a adaptării făcută după o altă carte dintre operele sale, celebra 1984. În acest roman de anticipaţie, un guvern, al cărui mod de funcţionare se inspiră din stalinism şi nazism, ţine sub supraveghere pînă şi gîndurile celor administraţi de el. Afişată aproape peste tot în ţară, inscripţia «Big Brather vă priveşte!» este prezentă pentru a le băga oamenilor minţile în cap. Pe scurt, libertatea de expresie nu există – aluzie la tot ce se petrece în URSS”.

Da, ştiu, Comunismul s-a prăbuşit. Dezvăluirea ororilor sale şi sub semnul campaniei URSS – Imperiul răului, a conferit o anume aură celor care au luptat împotriva comunismului şi o anume discreditare celor din Vest care au fost de partea URSS.

Numai că…
Nu toţi intelectualii care au denunţat imperialismul au făcut-o pentru că erau plătiţi sau doar pilotaţi de KGB.
Mulţi, majoritatea dintre ei, au denunţat racilele capitalismului, dar mai ales aroganţa de tip imperialist a americanilor, de pe poziţii sincere de Stînga și-n numele misiunii de esență a oricărui intelectual:
Cea de a fi critic cu Sistemul Constituit.

Cît despre intelectualii care au luptat împotriva comunismului nu din interiorul Lagărului, din Est, de sub asuprirea rusească, ci din exterior, din Vest, de la căldurică, finanțarea de către CIA era chiar așa de onorabilă?
Desigur, CIA finanța intelectualii în numele luptei împotriva comunismului, pentru apărarea valorilor Democrației.
Numai că una e să aperi valorile Democrației pe gratis și alta e să le aperi contracost.

*

Nimic nou sub soare. Richard Helms a fost director al CIA timp de şapte ani, între 1966 şi 1973.
A lucrat direct cu doi preşedinţi:
Lyndon B. Johnson şi Richard Nixon.

Are astfel toată îndreptăţirea să scrie în memoriile sale, publicate postum, în 2003, sub titlul: A Look over my Shoulder: A life in the Central Intelligence Agency (O privire peste umăr: O viaţă în CIA), la Random House:
„În ultimii cincizeci şi cinci de ani, nici un preşedinte american nu a suferit de lipsă de opinii, sfaturi, date şi speculaţii – solicitate sau nu – din surse începînd de la frizerul de la Casa Albă şi terminînd cu cele mai sensibile rapoarte ale serviciilor de informaţii”.

*

Sclipiri argheziene. „Abia clădită, ca o autoritate, căreia îi lipsea numai ceasornicul din golul rotund, subt streaşină, al faţadei, casa direcţiei Culturii Poporului e bombardată cu gogoloaie de hîrtie de ziar. Pentru că directorul acestei noi întocmiri a fost ales în persoana domnului Rebreanu, unanim proclamat încă ieri mare romancier şi simpatizat de toată suflarea, cîteodată fetidă a literaturii, opinia tiparului, subit răsturnată, atacă de jur-împrejur.” (Tudor Arghezi, O revoluţie, Facla, 18 februarie 1930)