Cînd comuniștii sînt hăituiți chiar de comuniști

Momente și evenimente comentate de mine. Sîmbătă, 10 octombrie 1998, a fost lansat la București, în prezența președintelui Emil Constantinescu, volumul de memorii Ultimele zile ale URSS, semnat de Petru Lucinschi, la ora aceea președinte al Republicii Moldova. Volumul a fost tipărit la editura Evenimentul românesc, cu o prefață semnată de mine.
În Cotidianul din 10 octombrie 1998 am publicat Prefața intitulată Un narator, un analist, un filozof.

Despre unul din momentele cruciale din istoria acestui secol – destrămarea Imperiului de la Răsărit – s-au scris pînă acum sute de cărți și articole. Memorii, studii, eseuri, romane- document. Prin ce răzbate puternic și inconfundabil, în această hărmălaie de literă gîndită și tipărită, volumul lui Petru Lucinschi, „Ultimele zile ale URSS“? Prin trei elemente care-și găsesc sinteza în personalitatea autorului: unghiul de vedere original al participantului, interpretarea pătrunzătoare a analistului, meditația seducătoare a filozofului.

Viforul rusesc din vara lui 1991 l-a surprins pe Petru Lucinschi în ipostaza de secretar și membru al CC al PCUS. Memoriile dedicate pînă acum dramaticului eveniment se referă, de regulă, la întîmplările de la nivelul statului sovietic. „Ultimele zile ale URSS” ne dezvăluie însă ce s-a petrecut la un alt nivel, de aceeași importanță: cel al conducerii partidului considerat pînă atunci drept cea mai puternică și mai numeroasă organizație politică din secolul XX. Ca fost secretar și membru al Biroului Politic al CC al PCUS în anul de grație 1991, Petru Lucinschi ne spune despre faptele mari și mici din interiorul echipei care s-a străduit în chip dramatic să stăvilească procesul care a uluit întreaga Planetă: prăbușirea în cîteva zile a formațiunii care fusese, timp de cîteva decenii, coloana vertebrală a unei mari țări. De o valoare documentară deosebită ni se par paginile consacrate de autor orelor care au urmat deciziei lui Boris Elţîn de interzicere a Partidului Comunist pe teritoriul Federației Ruse, decizie care a beneficiat de aprobarea celui care fusese pînă atunci liderul acestui partid: Mihail Gorbaciov. Despre părăsirea în grabă a sediului CC de către activiștii comuniști în urma ultimatumului dat de Boris Elţîn. Despre hărțuirea unor oameni care n-aveau altă vină decît aceea că, ţinînd cont de exigențele vremii, dăduseră milioanelor de ruși dreptul de a nu le mai fi teamă să-și spună gîndurile cu voce tare. Despre sechestrarea arhivelor, a conturilor bancare și a corespondenței curente a conducerii PCUS. Crudă ironie a sorții! Prigonitorii liderilor comuniști nu erau nici neamurile țarului împușcat de bolșevici, nici aristocrații alungați de Lenin și Stalin în exil, departe de țara lor, nici americanii, adversari ai rușilor pe parcursul anilor de război rece. Hăitașii nu erau alții decît oamenii lui Boris Elţîn. Cei care, pînă mai ieri, fuseseră ditamai fruntașii Partidului Comunist. Sub privirile indiferente ale lui Mihail Gorbaciov care, demisionînd din funcția de secretar general al PCUS după „puciul din august“, se considera, în ipostaza de șef al statului, pus la adăpost de orice pericol, comuniștii erau vînați chiar de comuniști! Și asta pentru că aceștia din urmă deveniseră peste noapte, uitînd funcțiile deținute pînă atunci, anticomuniști înverșunați. E drept, așa cum pătrunzător sesizează Petru Lucinschi – deși se autointitulau democrați, adversari ai totalitarismului comunist, ei procedau cu foștii lor colegi de partid în cel mai pur stil bolșevic. Sfidînd Constituția, care dădea unui om, chiar dacă acesta refuzase oportunista schimbare la față, dreptul să-și exercite mai departe, liber, credința politică. Sfidînd omenia, care le impunea să nu fie fiare față de semenii lor.

Petru Lucinschi nu e numai un bun narator, dar și un pătrunzător analist al faptelor. Grație acestei calități, volumul „Ultimele zile ale URSS” se constituie și într-o solidă explicare a dramei pe care o traversează Rusia de cîțiva ani încoace. în calitatea sa de secretar și membru al Biroului Politic al CC, actualul președinte al Moldovei a militat, de-a lungul perioadei premergătoare „puciului din august 1991“, alături de alți lideri comuniști, pentru o limpezire a apelor în partid. Dacă – susține autorul – Mihail Gorbaciov n-ar fi fost robul mentalității bolșevice de promovare a revoluției de sus în jos, de rămînere cu orice preț la putere, el ar fi dat curs cererii, insistent formulate de lideri precum Petru Lucinschi, de a transforma PCUS, fie și cu prețul unei sciziuni, într-un partid social-democrat modem. Un partid care, sub conducerea lui Mihail Gorbaciov sau a altuia, s-ar fi înscris ulterior în bătălia electorală tipic democratică pentru cucerirea puterii. URSS sau, mă rog, Rusia, ar fi avut ceea ce-i lipsește azi, cînd haosul domină o țară întinsă pe două continente: un partid care să conducă statul în urma unor alegeri parlamentare, așa cum se întîmplă în Occident. Preocupat doar de propria-i persoană, Mihail Gorbaciov a șovăit să se apuce de munca gigantică pe care o cerea autentica reformare a Partidului Comunist. Și astfel, rămas în cătușele dogmatice, Partidul Comunist s-a prăbușit în cîteva zile, lăsînd țara, în absența altor partide viabile, fără o autoritate capabilă să o conducă, în deplină fermitate, pe calea democrației și a economiei de piață.

„Ultimele zile ale URSS“ trădează nu numai un excelent narator și un fin analist politic. Petru Lucinschi nu se mulțumeşte doar cu evocarea faptelor și interpretarea lor politică. El aruncă asupra întîmplărilor și privirea îngîndurată a unui filozof. Iar din această străpungere a suprafeței superficiale a realității, autorul trage concluzii melancolice privind meschina bătălie a oamenilor pentru lucruri vremelnice, privind felul tragic în care o personalitate de talia lui Mihail Gorbaciov s-a prăbușit de pe cele mai înalte culmi ale gloriei, tocmai pentru că s-a zbătut din răsputeri să rămînă de unul singur pe aceste înălțimi, privind felul în care indivizii devin ostatici ai împrejurărilor în clipa în care nevoia de putere îi orbește.

Dedicată trecutului, cartea „Ultimele zile ale URSS“ rămîne, prin simpla ipostază a autorului, un îndrumar pentru viitor. Al politicienilor din Est, inclusiv din România, pentru care tranziția de la socialism la capitalism s-a dovedit, se dovedește și se va dovedi mult mai dificilă decît li se părea în urmă cu cîțiva ani.