Donald Trump depune jurământul în calitate de preşedinte al Statelor Unite, începându-şi astfel cel de-al doilea mandat şi încheind una dintre cele mai uimitoare reveniri politice din istoria Americii (Reuters)

Cînd „Măcelarul de la Kremlin” e înlocuit cu „Măcelarul de la Berlin”

În broşura Cînd Tănase era Rege (editura Bren, 2000), George Mihalache face un bilanţ al spectacolelor de revistă care-l ridiculizau pe Stalin după începutul Războiului Sfînt. Cel poreclit Măcelarul de la Kremlin era subiect de haz în trei interpretări diferite: Alexandru Giugaru, Eu şi Stalin, George Gruner, la Alhambra, şi Constantin Tănase, la Savoy.

Compozitorii nu se lasă nici ei mai prejos. Ion Vasilescu, Nicuşor Kirkulescu, Mişu Constantinescu, Gherase Dendrino se transformă peste noapte în variante muzicale ale poetului George Militaru. Titlurile şlagărelor nu mai au nevoie de vreun comentariu: Te recunosc şi pe întuneric, Bucureşti, La Crimeea, peste mare, A plecat la vînătoare, Agarici, Tot ce e românesc nu piere.

După ce vin ruşii, lăutarii schimbă macazul. Băieţi deştepţi, dar şi cu tradiţia rusească a respectului faţă de artă, noii năvălitori nu-i pedepsesc. Lui Giugaru şi lui Tănase nu li se întîmplă nimic. Doar George Gruner, dat fiind că era neamţ, e dus în Rusia, retrocedat, însă, ca să zic aşa, prin intervenţia Elvirei Godeanu, simpatia lui Dej.

Nu ştiu dacă lăutarilor li s-a comandat să scîrţîie altfel. Sigur e că dînşii se convertesc cu iuţeală. Primul lor laitmotiv: au suferit pe vremea lui Antonescu! Nu suferiseră, evident. Lăutarul numărul unu al patriei, Constantin Tănase, are suficientă trecere la Mareşal pentrua obţine scoaterea lui Sergiu Malagamba de la Tîrgu-Jiu, trimis acolo, pentru că lansase moda malagambistă: pantaloni foarte strîmţi, pantofi din azbest, cu talpa dublă.

Cu toate acestea, revista Circul Tănase, ţinută la Circul Paladium, are drept latimotiv cupletul:

„Salutare frăţie / Pe timp de democraţie / Că pe timp de dictatură / Cu onorata cenzură / Destul am tăcut din gură / Nu puteam să spun musiu / Tot ce vreau şi tot ce ştiu / Că ajungeam la Tîrgu Jiu”.

Se înţelege că Măcelarul de la Kremlin e înlocuit cu Măcelarul de la Berlin. În revista Stroe pe Atlantic, de la Barul Atlantic, strada Academiei, N. Brandea interpretează sceneta Hitler la mormîntul lui Napoleon. În rolul lui Napoleon: N. Stroe.
George Mihalache citează un fragment. Îl reproducem pentru a dovedi încă o dată nu doar oportunismul lăutăresc, dar şi stupiditatea la care ajunge arta cînd e pusă să joace la comandă, ca ursul:

„Napoleon – Cine bate noaptea, la fereastra mea?

Hitler – Eu sunt, Adolf Hitler, nu te speria!

– Care Adolf Hitler? Gustav Adolf, Bravul? Adolf Împăratul?… Ahaha… «Zugravul».

– Eu sînt, Napoleoane. Fuhrerul vestit.

Nu ştiu tu de mine? Adolf cel iubit, cărui, peste lume, îi luceşte steaua:

– Ce făcuşi, băiete? Feştelişti… iacaua!

– Cum? Încet, băiete, eu sînt Napleon, nu zbiera la mine, că nu-s microfon!

Soarta noastră fuse crudă de-astă dată.

Mare oştire fuse repliată!!!

Ce spui de Rusia, cum să mă opui?

– Aoleu, Rusia! Tocmai mie-mi spui?

«Cu Rusia, gata, te-ai tîmpit

Păi n-am putut eu, ditamai general şi te găseşti tu, un fleac de caporal?»

Acum ce tura-vura, ce vrei să-ţi mai spun?

Ai mîncat mardeala. Să fie-ntr-un ceas bun.”

Ş.a.m.d. Ş.a.m.d.
Un moment care apare inevitabil ori de cîte ori se trece de la un stăpîn la altul: lamentabilul oportunism lăutăresc!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *