Marioneta autorului. Realismul tradițional se remarcă azi prin cusături vizibile de la o poștă. Astfel de cusături, trase neîndemînatic de-a lungul și de-a latul prozei, se văd și în marile texte sadoveniene. E clar, de exemplu, că Strada Lăpușneanu ambiționează o înfățișare cît mai complicată a unei părți din Războiul de întregire. O asemenea intenție presupune includerea în roman a cît mai multe și mai diferite medii, fiecare dintre acestea corespunzînd unui anume loc pe harta războiului:
Cartier general, trenuri cu și fără refugiați, atitudinea negustorului, frontul în acalmie dintre două izbucniri de artilerie.
De dragul acestui scop Sadoveanu îl plimbă pe bietul Paul Plopleanu prin cele mai felurite locuri și împrejurări. Ața albă a cusăturii epice se distinge chiar de la început. Autorul a ales drept personaj principal un tînăr care-și caută, în nedeslușeala retragerii în Moldova, pe cei apropiați: fratele, ofițer, mama, și sora. Un om care caută – iată deci un bun pretext de a surprinde, fără prea mari forțări, atmosfera din trenuri, din gări, din tîrgurile înțesate de refugiați. De la început personajul e în mîinile scriitorului o marionetă fără voință. Această mînuire în scopuri descriptive se accentuează pe parcurs. Sadoveanu pune la cale o serie de întîmplări pentru a face cît mai lungă rătăcirea lui Paul Plopeanu pe harta țării devastate de război. La Bîrlad, unde merge de la început, i se spune că fratele Adrian e la Țifești, în prima linie. Adrian putea, firește, să fie la fel de bine într-altă parte: la spital, de exemplu. Sadoveanu avea însă absolut nevoie de un drum pînă la Țifești, în prima linie, loc indispensabil într-o carte dedicată războiului. În rătăcirea sa feroviară, eroul putea să întîlnească, de exemplu, oameni tăcuți și călători de o singură origine socială. Scriitorul vrea să înfățișeze însă cît mai multe și mai diferite atitudini față de război: ale soldaților simpli, ale ofițerilor, ale negustorilor, ale îmbogățiților de război, ale cucoanelor, ale proprietarilor etc. De aceea Paul Plopeanu va întîlni și va asculta lume cît mai multă și mai felurită.
Vai de capul personajului central din proza clasică!
*
Înviere. M-am înșelat amarnic: Liz din serialul Black List n-a murit. Cea mai apropiată colaboratoare a lui Reddington a înscenat moartea lui Liz, care s-a dus în Cuba, unde vine și Tom, cu fetița, ca să cadă cu toții în mîinile lui Kirk. Finalul episodului, ca și al sezonului 3, e cu Kirk zicîndu-i lui Liz, Mașa, și declarîndu-se tatăl ei. Au vrut scenariștii să oprească aici serialul? Nu cred. O puteau face omorîndu-l pe Kirk. Deja Reddington își luase rămas bun de la Echipa FBI. Se schița un final de tip Monte Cristo. Ca și Contele, Reddington pleca în necunoscut. Finalul sezonului relansează serialul. Întrebarea e dacă scenariștii au înviat-o pe Liz pe ultima sută de metri, cînd și-au dat seama că serialul poate avea și sezonul 4 (au rulat deja 15 episoade din sezonul 4) sau au plănuit de la început lovitura din final. Mie, care urmăresc serialul mai mult din curiozitatea de a vedea ce drăcovenii mai pun la cale realizatorii pentru a-i asigura ratingul, îmi place felul în care serialul îl ține pe telespectator cu sufletul la gură. Să nu uităm că serialul s-a desfășurat de la o săptămînă la alta. Spre deosebire de noi, care-l vedem de la cap la coadă, telespectatorii nu știau după fiecare episod dacă va fi sau nu ultimul.
*
Scrupule. Drama lui Gogol e drama scriitorului clasic. Relativismul moral al lumii moderne e încă departe în timp şi, deci, scriitorul mai are încă scrupule. Educat într-o anume mentalitate (morală, religioasă, politică), el intră rapid în contradicţie cu exigenţele reflectării prin artă, exigenţele reflectării obiective. La Gogol, vocaţia satirică e o uriaşă forţă, devastatoare, răvăşind scrupulele morale şi patriotice, impunîndu-i o anume realitate. Totuşi, omul moral rezistă, chiar dacă doar cu ultimele puteri, şi-n anumite momente, ca în anumite momente de respiro, îşi face auzit glasul:
„De ce să descriem sărăcie, şi numai sărăcie, precum şi metehnele vieţii noastre, dezgropînd oameni de prin colţuri uitate şi depărtate ale ţării? Ce să-i facem dacă asta-i pornirea firească a autorului, care – pătimînd de propriile lui cusururi – nu mai poate scrie despre nimic altceva decît despre sărăcie şi iar sărăcie, zugrăvind metehnele vieţii noastre şi dezgropînd oameni din colţurile cele mai uitate şi îndepărtate ale ţării?”
Scriitorul Gogol intră aici în conflict cu activistul civic Gogol. Din fericire pentru Istoria literaturii universale, pînă la urmă a învins Scriitorul.
Lasă un răspuns