Adrian Zuckerman, fost ambasador al SUA în România, se comportă astăzi nu ca un diplomat retras, ci ca un agent de influență implicat direct în politica internă românească. Declarațiile sale recente, în care discreditează un candidat la președinție, îl acuză de legături cu Rusia și „își exprimă speranța” că nu va intra în turul doi, reprezintă o ingerință gravă și intolerabilă într-un proces democratic suveran.
Zuckerman nu mai este ambasador. Este, în fapt, un om de afaceri. Iar faptul că folosește prestigiul fostei sale funcții pentru a influența electoratul român ar trebui să ridice semnale de alarmă în orice democrație funcțională. Se pune firesc întrebarea: în numele cui vorbește? Al Statelor Unite? Al vreunui grup de interese? Sau al propriei agende personale, pe care o joacă pe sub radar?
Ce face astăzi Zuckerman este exact ceea ce în America ar fi de neconceput din partea unui fost ambasador străin: intervenție directă în alegeri, etichetarea publică a unui candidat și susținerea fățișă a altuia. Într-un stat suveran, acest tip de comportament nu este doar lipsit de etică, ci devine suspect de partizanat.
Aceste declarații ale fostului ambasador vin într-un context în care România nu are o legislație clară privind lobby-ul, ceea ce permite unor indivizi ca el să exercite influență asupra clasei politice și opiniei publice fără nicio responsabilitate legală. Faptul că persoane care nu mai au nicio funcție oficială, dar dispun de conexiuni și simboluri diplomatice, se erijează în arbitri ai politicii românești, este simptomul unei vulnerabilități instituționale majore.
România are nevoie de o lege a lobby-ului, dar nu una care să protejeze interese obscure sau rețele de influență, ci una care să aducă transparență și să interzică folosirea fostelor poziții oficiale pentru manipulare publică sau intervenție politică mascată.
Cine garantează că Zuckerman nu acționează pentru un grup transnațional de influență? Cine verifică legăturile dintre declarațiile sale și beneficiile economice pe care le urmărește? Până când România nu-și va proteja spațiul public și electoral de astfel de influențe, va rămâne la cheremul unor indivizi care nu mai au nici legitimitate, nici atribuții oficiale, dar vor să tragă sforile din umbră.
Este vremea să ne întrebăm: ne mai conducem singuri, sau așteptăm în continuare aprobarea unor foști diplomați deveniți jucători politici?
România nu mai e colonie. Și nici nu trebuie să fie ringul de box al fostelor „excelențe” care joacă murdar pentru interesele altora.
Fostul ambasador Adrian Zuckerman nu reprezintă în niciun fel administrația Trump, oricât ar încerca să se agațe de numele fostului președinte ca un parazit politic flămând de influență – este doar un personaj decorativ, reciclat diplomatic, care își vinde fostul titlu ca pe o carte de vizită falsificată în cârciuma intereselor personale.
P.S. România, înainte de toate!
Lasă un răspuns