CCR a anulat întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui României. Guvernul va stabili noua dată a alegerilor, iar procesul electoral va fi reluat în integralitate

Cine stabilește cine este președinte în România? Traian Băsescu, securistul confirmat de ICCJ

Ceea ce ÎCCJ a hotărât astăzi este ceea ce noi, istoricii neînregimentați politic, știam de prea mult timp. Eu mă număr printre cei care am subliniat de foarte multe ori faptul că președintele României, Traian Băsescu, a colaborat cu securitatea. Dilema noastră, a celor care avem așteptări de la clasa politică este tocmai acest sistem care aduce în fața noastră, cu concursul celor care stabilesc direcțiile politice, oameni complexați, oameni fără coloană vertebrală, fără demnitate și indiferenți față de identitatea națională.

Traian Băsescu a intrat de azi în istorie ca președintele colaborator al Securității. Adică un turnător ordinar care a fost teleghidat de către noua Securitate în funcții politice importante. Apoi, cocoțat în cea de președinte al României. Nu mai are rost să enumăr responsabilitățile pe care le-a avut, rolul pe care l-a jucat timp de zece ani în destinul milioanelor de români. Celor care avem așteptări de la această funcție, cea de președinte, este suficient să facem un exercițiu de imaginație. Cum ar fi arătat România condusă de un român fără a avea legături cu securitatea. Cum ar fi fost prezentul și viitorul nostru, când în fruntea României n-ar fi fost un ins, sluga altora, care l-au pus acolo tocmai pentru a privatiza și menține un statut de stat controlat. Chiar și în perioada celui de-al doilea referendum pentru suspendarea sa, cei de la Bruxelles l-au menținut chiar împotriva votului majoritar al românilor. Ar trebui ca nouă, românilor, să ne fie rușine că prin majoritate am votat un asemenea om. Un om fără realizări, un om șters, un bășcălios. Un om care a păstorit un sistem corupt, mulți dintre colaboratorii săi fiind deja arestați.

Faptul că nici în urma verdictului nu recunoaște, demonstrează pe deplin gândirea sa de securist ordinar. Un ins fără scrupule, un om parte a unui sistem care a produs mult rău, multă suferință. Un om care a contribuit la declinul instituțiilor statului, la declinul sistemului educațional, sanitar, economic, social, politic, cultural, juridic, diplomatic etc. Un om care, timp de zece ani, a metamorfozat clasa politică din postura de cancer. Toți cei promovați de el în funcții de demnitate publică nu vor lua atitudine, nu-și vor cere scuze, nu vor recunoaște că pentru o funcție s-au vândut. Cei care au folosit DNA-ul pentru a elimina adversarii politici, vor tăcea și ei. Jurnaliștii care l-au lăudat ani la rând, vor tăcea și ei. Tăcere care a contribuit la promovarea și menținerea sa în funcția de șef al statului. Chiar și intelectualii săi vor tăcea!

Din patru în patru ani românii sunt chemați la vot. Acești oameni care l-au promovat în trecut pe Traian Băsescu, cu siguranță au alți Traian Băsescu gata de a fi aruncați în jocul politic. Faptul că în România ajung președinți oameni șterși, oameni fără minime realizări, oameni care au încălcat legea de atât de multe ori încât nici nu mai conștientizează încălcarea ei, ar trebui să fie un semnal de alarmă. În fond, acești oameni, ca Traian Băsescu, ne-au amanetat viitorul. Iar românii, din patru în patru ani, poate creduli, poate cu speranță, poate din dorința de a schimba ceva în viața politică în sens pozitiv, votează asemenea oameni. După care regretă!

Verdictul de azi de la ICCJ ar trebui să reprezinte o lecție pentru toți alegătorii. Cum de a fost posibil ca în fruntea statului să avem un securist? Cum de a fost posibil ca cea mai importantă funcție în statul român să fie ocupată de un turnător la securitate? Cum de a fost posibil ca timp de atâția ani, SRI și toate serviciile plătite din banii noștri tocmai pentru a ne proteja și apăra să ascundă faptul că Traian Băsescu este un colaborator al Securității?

La ce bun avem atâtea instituții care ar trebui doar să-și facă treaba?
În fond, vina lui Traian Băsescu este doar parțială. El, fără un sistem care să-l susțină, ar fi rămas un simplu șprițuitor la vreo cârciumă de cartier. Chiar dacă azi justiția l-a declarat, printr-o decizie definitivă turnător, lucrurile nu sunt lămurite nici pe departe. Fără decapitarea acestui sistem care face președinți, destinul românilor nu se poate remedia. Vom fi în continuare conduși de persoane șterse, fără un crez, fără conștiință și fără moralitate.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

5 comentarii pentru articolul „Cine stabilește cine este președinte în România? Traian Băsescu, securistul confirmat de ICCJ”

  • SA spunem ca ….mortul de la tomberonul istoriei …este de domeniul trecutulului ;
    Ce te faci insa cand aceiasi manipulatori ordinary,lipsiti de scrupule, fac in continuare jocurile coloniziatorilor !? Ca ei le stiu pe toate, au demonstrat cu prososinta in cei de 32 de ani, si unde am ajuns ca natie ; ei au fost nu numai cei care au regizat raderea intregii economii nationale, cei care s au impogatit ; au fost singurii care avand resurse ,parghii, ar fi putut faceceva pentru tara ; si au facut : au vandut o pentru a ramane la butoanele unei epave in deriva numita Romania ; O.K. , este greu sa te lupti cu interesele marilor derbedei mondiali, dar cum se face ca o natiune mult mai mica precum Ungaria a reusit , iar noi nu !? Inteigentii lor sunt inteligenti si sevesc a priori patria, nu numai din buze !!!CONCLUZIA : Romania de la cap s a imputit ! Atata timp cat capul este condusa doar de animale intelectuale, fara gram de onestitate fata de neam si tara….vai de popor !!!
    ISTORIA SE REPETA DIN PREA MULTA INTELIGENTA !
    https://www.facebook.com/Sergiu.Mihalcea.PaginaOficiala/videos/1553971551654646

  • Lumea nu vrea să se trezească!Mulți oameni cred în “Hocus-Pocus”!Nu se va schimba nimic în bine.Cine manevrează poporul român și Europa?

  • „Fără decapitarea acestui sistem care face președinți, destinul românilor nu se poate remedia.”
    Cum sa decapitezi securitatea, bre?
    Nu stii ce vorbesti! Bați câmpii! Pe astia nu-i decapiteaza nimeni, niciodata! Cu astia ne nastem, cu astia murim!

    • Mai dificil inca: Cum dracu sa produci schimbari in „dep state” american , ala de conduce Securitatea! Ca n-a putut schimba nici presedintele american , Trump .

    • Decapitarea? La ce bun? ,,Sistemul” există peste tot. Natura are oroare de vid. Problema e ce misiuni îndeplinește și cine îl controlează.
      După 30 de ani, românii ar fi trebuit să înțeleagă că nu sunt de capul lor și că ,,independența și suveranitatea sunt relative”.
      Nici în viața de zi cu zi, omul nu face ce vrea. Face ce poate!
      Ori îți construiești o armată care să te apere, care costă mult și nu îți garantează nimic, ori intri într-un sistem de apărare colectivă în care ,,cotizezi” și pui osul, când ți se cere. Și ale cărui reguli le respecți. Sorry!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *