Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”

Cîrmaciul bărcii care e România știe, oare, direcția?

Invitata emisiunii Interviurile lui Cristoiu de sîmbătă, 28 august 2021, de pe Aleph News, a fost Elisabeta Lipă. Elisabeta Lipă aparține acelor personalități ale României de azi despre care fătucele și guguștiucii din presă, pentru că nu s-au documentat cît de cît, rostesc în cor binecunoscutul clișeu:
N-are nevoie de nici o prezentare.

Chiar n-are nevoie Elisabeta Lipă de nici o prezentare în debutul unui interviu TV?
Din anumite puncte de vedere, nu.

Elisabeta Lipă e știută de o țară întreagă ca multimedaliată olimpică la canotaj. Pentru succesele sale în acest sport a fost declarată de Federația internațională de specialitate cea mai bună canotoare a secolului XX. E președintă a Federației Române de Canotaj și sub conducerea ei Lotul olimpic s-a întors de la Tokio cu medalii de aur și argint, un succes aparte în ansamblul rezultatului prost obținut de România la Olimpiadă.

Elisabeta Lipă n-are nevoie de prezentare din anumite puncte de vedere, dacă ne referim la ce știe Poporul și telespectator despre ea.
Dacă ne referim la ce e dincolo de ce știe opinia publică, ne vom da seama că Elisabeta Lipă are nevoie de prezentare.
Și această prezentare absolut obligatorie înaintea oricărui dialog TV cu ea trebuie să conțină amănunte mai puțin știute de toată lumea, dar indispensabile pentru a avea întregul tablou al personalității ei.

Ca de exemplu:

– Elisabeta Lipă deși sportivă de performanță s-a ținut de carte. A absolvit în 1994 Institutul de Educație Fizică și Sport, București și și-a dat doctoratul, cu teza Cauzele și efectele longevității în sporturile de anduranță.
– Pentru o canotoare de performanță nu prea există timp și loc pentru viața de familie. Cu toate acestea, Elisabeta Lipă e căsătorită de 35 de ani, are un băiat mare (la o facultate din Geneva) și la căsătorie a luat numele soțului, Lipă, ca fată ea numindu-se Elisabeta Oleniuc. Canotajul e un sport în care stai în cantonament 11 luni din an. Ca să ai o viață de familie, ca să faci facultate și să-ți dai doctoratul presupune o voință extraordinară.

Dintre amănuntele care se știu mai puțin sau chiar nu se știu deloc, unul dintre ele, descoperit de mine pe parcursul interviului, se referă la capacitatea deosebită a Elisabetei Lipă de a se observa și a-i observa pe ceilalți. Relatările de la Olimpiada de la Tokio, surprinderea emoțiilor trăite de o canotoare înainte și în timpul marii întreceri (la Tokio, fetele erau testate zilnic, ceea ce însemna emoții în fiecare zi, deoarece un test de Covid 19 pozitiv însemna carantinarea și ieșirea din competiția pentru care se pregăteau de cinci ani), dar mai ales sesizarea realității psihologice complexe care e o întrecere de canotaj, mi-au dezvăluit în persoana Elisabetei Lipă un adevărat reporter. Mă întreb de ce n-o tentează gazetăria sportivă.

Înaintea emisiunii, m-am documentat serios despre Elisabeta Lipă. Citind interviurile date de ea de-a lungul timpului, am observat că marea noastră canotoare n-a fost întrebată despre esența acestui sport, zis și academic, canotajul. În emisiune i-am pus Elisabetei Lipă suficiente întrebări pentru a-mi satisface curiozitatea provocată de o realitate – canotajul – despre care nu știam prea mare lucru. Grație talentului de reporter al Elisabetei Lipă, am reușit să găsesc pentru România, imaginea simbol împrumutată din proba 8 vîsle + cîrmaci. Întîi și-ntîi, așa cum cele 9 fete sînt într-o barcă și prin asta au un destin comun, la fel și noi, românii, sîntem într-o barcă, numită România, o barcă din care nu putem sări în timp ce ea înaintează pe apă. Elisabeta Lipă a descris astfel situația de esență dintr-o barcă de opt vîsle și un cîrmaci:

„Cîrmaciul merge cu fața, trebuie să aibă 50 kg, toți trebuie să fie inteligenți. Nu poți să fii campion dacă nu poți să gîndești cursa aia. Cîrmaciul are un rol foarte important. În primul rînd trebuie să cunoască echipa și să simtă barca. Alunecarea bărcii. Cîrmaciul trebuie să ducă barca perfect pe mijlocul culoarului, un culoar care are 13 m. El trebuie să simtă barca și să o conducă perfect pe mijlocul culoarului. Pentru că orice abatere stînga-dreapta costă în secunde. După care, el are obligația să anunțe echipajul unde se regăsește în timpul cursei. Vă dați seama ce ar însemna opt fete, în cursă să scoată capul stînga dreapta să se uite unde e. El trebuie să se înțeleagă din priviri cu ștrokul bărcii, care, din cauza efortului nu poate vorbi cu cîrmaciul. Dar dacă îi face niște semne din ochi, din gură, el trebuie să știe ce înseamnă semnele alea și dă tonul echipei în timpul cursei.”

Lesne de înțeles că asemenea celor opt fete, noi, milioanele de români, sîntem într-o barcă în mișcare, dăm din vîsle, stînd cu spatele, îndrumați de Cîrmaci, singurul care vede înainte. Elisabeta Lipă spune că într-o barcă de opt vîsle cîrmaciul trebuie să păstreze linia dreaptă pentru ca barca să le întreacă pe celelalte în drumul de la Plecare la Sosire.

Cîrmaciul bărcii de opt vîsle știe direcția pe care trebuie s-o țină barca
Dar Cîrmaciul bărcii care e România știe, oare, direcția?!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

14 comentarii pentru articolul „Cîrmaciul bărcii care e România știe, oare, direcția?”

  • Cirmaciul Rom, Iohannis, e vindut la germani, americani, etc…omu uraste romanii, nu e patriot, se vede de la o posta…despre ce directie vorbiti dle Cristoiu?

  • Nu stiu ce analogii faceti dvs domnule Cristoiu,cu barci si cirmaci,ca astia la conducere merg cu bicicleta aiurea,de capu’ lor,sau isi pierd vremea la o terasa,la o cafea,inconjurati de SPP-ishti ca nu cumva sa le bea cafeaua vreun amarit de om al strazii, sau ne recomanda alergarea in parc printre balariile netaiate si capushe sau gunoaiele si sobolanii de la sectorul 1;nebun daca te-ar certifica cineva si ai intelege ca e mai sigur si mai sanatos sa stai acasa decit sa te asfixiezi ca prostu’ pe strazi sau sa te prinda vreun tzacanit, si sa cafteasca bine ca sa-i dai ce ai prin portofel, mai ales cind esti pensionar si umbli cum poti pina la piine, fara SPP-ist ca ala costa, iar politia e ocupata cu amenzile pt motive necunoscute chiar si lor, de aia e bine sa stai in banca ta si sa-i ignori pina si pe cei ce ar trebui sa-ti asigure siguranta ca simplu cetatean.Dupa cum vedeti,”cirmaciu’tzarii,(desi cred ca-s mai multi,din pacate nu-i doar ala care sta rinjind scirbos intr-un jiltz obosit pina si el,jiltzul,de atita sustinere a unia care „shede” pe el intr-o lenevie si lincezeala dezgustatoare), e foarte ocupat pt moment pt ca nu si-a completat bronzul iar vara a cam trecut. Isi pregateste schiurile ca imediat vine sezonu’ „alalant” si din nou va fi foarte ocupat cu probleme serioase care-l preocupa doar pe el.Tara e pe miini bune,domnu’ citzu a anuntat intreaga populatie a tarii(vedeti articolul pe evz) ca o sa ne duca-n…culmi inalte,ba a si incheiat cu „I got this”, de parca nea Gica de la Damaroaia si tzatza Marghiolitza de la „Intorsatura”Buzaului au fost nascuti si crescuti cu engleza sub perna…eu l-as intreba pe „cirmaciu'”citzu: Who the fuck crezi tu ca-i pasa ca you got that? Sau mai bine zis,vorba unui copilash de 2 anishori”cine-i pasa?”Ca sa n-o lungesc,nu inteleg domnule Cristoiu cum de puteti pune o astfel de intrebare ca doar stiti raspunsul,ba mai stiti si faptul ca oricit de buna ar fi barca, fara un cirmaci strashnic or se scufunda inainte sa ajunga la mal,or se izbeste de ceva fara a mai avea o shansa la reparatii capitale…la cum e gindirea”CIRMACILOR”,nu m-ar mira deloc daca n-au decis deja ca o barca scufundata sau lovita napraznic,e mai bine s-o lasi cum e si s-o dai de-a moaca cuiva care n-are un chior s-o cumpere,da’ se ofera s-o repare el si sa-i ramina lui…Quo vadis….
    Despre doamna Lipa nu se stiu prea multe;nu stiu citi romani mai urmaresc jocuri olimpice sau orice competitie sportiva,fotbalul era la mare voga,da’ la canotaj cine Dumnezeu se mai uita?De aceea,valorile adevarate,cum este doamna Lipa,or nu sint cunoscute deloc,or sint uitate intr-un anonimat nemeritat.De ce nemeritat?…una pt ca datorita unor oameni adevarati ca doamna Lipa,aceasta tara are numele scris undeva,la nivel international si alta pt ca, dovedeste generatiilor tinere ca ceva durabil nu se poate construi doar pt ca ai bani, ci prin munca continua,fara oprire, or asta se face doar cu o vointa de fier si o gindire clara.Romania n-a ajuns peste noapte epava de azi, ci in 31 de ani de dezbinare si devastare sustinuta.Daca astia care s-au chinuit,”cirmacii” adica,n-ar fi fost atit de buni si persistenti in a face tzandari tot ce a inseamnat tzara asta, poate ca azi eram in alta situatie. Nu e greu de ghicit ca o tzara fara un sistem de educatie serios, e in bataia vintului pina piere.Or la noi,dupa’89,ce-au facut cu sistemul de invatamint?Apoi sistemul de sanatate…e suficient sa ai o tzara analfabeta si bolnava si poti sa-i spui, pe limba „duomnului”prim ministru citzu – „bye-bye”, ca se pare ca „limba” asta o intelege ,crede el,mai bine. Imi amintesc numele multor campioni care au pus Romania sus de tot,pe o lista pe care nimeni n-o poate schimba vreodata: Nadia,Ivan Patzaichin,Dan Grecu, Ilie Nastase si Tziriac bineinteles, nu ma apuc sa insir toata lista de valori de care azi nici nu se mai discuta(luati doar echipa de gimnaste care-au adus medalii peste medalii in Romania),desi ar fi interesant de aflat unde-s ei azi si cum sint tratati de catre”cirmacii” nostri.De curiozitate, uitati ce se spune pe Wikipedia despre doamna Lipa:”Elisabeta Lipă is a retired rower and government official from Romania. She is the most decorated rower in the history of the Olympics, winning five gold, two silver and one bronze medals. She holds the record amongst rowers for the most years between gold medals, at 20 years”, uitati ce se spune despre domnul Patzaichin:”Ivan Patzaichin is a Romanian canoe racing coach and retired sprint canoeist. He took part in all major competitions between 1968 and 1984, including five consecutive Olympics, and won seven Olympic and 22 world championship medals, including four Olympic gold medals.”…le-am copy si paste asa pt „duomnu” citzu, o sa i le”traduca” SPP-u’ sau serviciu'”alalant”…sau poate sa foloseasca”goagal”, ii arata „duomnu Marean Vanghelie” cum…de la valori care au pus Romania pe mapamond, am ajuns la „valori”cu adevarat unice pline de „succesuri”, care scriu „eseuri” si citesc „almanahe”…a cam tunat si i-a adunat…Aia e. Asa ca ce intrebare e aia domnule Cristoiu?

  • Dna Elisabeta Lipa este cel mai bun exemplu ca : OMUL SFINTESTE LOCUL !!! Si mai sunt CINSTE LOR !!!

    LA ASA CONDUCATOR(OARE) SI REZULTATELE SUNT PE MASURA ATAT CA SPORTIV CAT SI IN PREZENT. FELICITARI !!!
    DE ASEMENEA OAMENI ESTE NEVOIE LA CONDUCERE SI IN MINISTERE, DE PE URMA CARORA SA RAMANA CEVA DE CARE SA FIE MANDRI CA AU TRECUT PE ACOLO. Pentru asta trebuie sa fi tot timpul intr-o competitie cu tine insuti.

    „…noi, milioanele de români, sîntem într-o barcă în mișcare, dăm din vîsle, stînd cu spatele, îndrumați de Cîrmaci, singurul care vede înainte.”
    Depinde daca vrea sa „vada” si „ce vede inainte”… „Bun este carmaciul, mandra corabia”… de cativa ani ( 16 ) avem niste carmaci…care mai de care.
    In orice domeniu, de sus si pana jos, cum este conducatorul, cat este de „interesat”, „gospodar”,si „vrednic”(expresie folosita de cetateanul de la tara),asa sunt si rezultatele obtinute. Si exemple avem peste tot, mai ales acum in zilele noastre, doar sa vrem sa le vedem.
    Tragedia mare este ca si cel care vrea sa faca ceva, nu este lasat si i se pun „piedici” sub diferite forme, din invidie, rautate, nestiinta, sau…toate la un loc ??? Asa ca noi suportam consecintele.

  • Încerc să-mi înaginez ce înseamnă de fapt „green deal” adik înlocuirea actualelor tehnologii care au devenit prea accesibile consumatorului de azi.
    Să luăm de exemplu tot ce e pe patru roți, mașini personale, mașini de transport, mașini agricole (tractoare etc.) adik tot ce folosește benzină și motorină.
    E o aberație să crezi că toate vor merge pe baterii fiindcă nu există sistem energetic pe continent care să susțină sute și sute de milioane de baterii, la care mai adăugăm și consumul de energie electrică în toată industria care folosește motoare electrice, de la motorașele de la mașinile de cusut până la motoarele mari din industria grea plus consumul casnic.
    Deci e clar că se vrea acestă înlocuire doar la mașinile personale.
    De ce? Nu din cauza poluării ci pur si simplu mașinile pe benzină și motorină sunt prea ieftine.
    Și mai este un scop, acela de a restrânge aria de mișcare a cetățeanului.
    Ei ne spun, poftim cetățene, mergi la munte și la mare cu trotineta!
    Pedalează, pedalează cum ne-a arătat Iohannis.
    Tot în programul „green deal” este și „energy efficient buildings”.
    Mă gândesc cu groază la ce s-au gîndit ei că înseamnă asta.
    Adik să spălăm de mână, să ne încălzim la chibrituri și să citim la opaiț!?
    Fără calculatoare, frigidere și TV că sunt mari consumatoare!?
    Fără centrale fiindcă consumă și gaz și electricitate?
    Mai zice în green deal să nu mai cumpărăm nimic, ci să reparăm (longer lasting products that can be repaired, recycled and re-used).
    Înțelegem că dacă ai un palton îl dai la întors, la cămăși schimbi gulerul iar la ciorapi pui petice.
    Adik UE face totul ca să ne ușureze viața, fără mașini, fără aparatură, fără încălzire și fără haine noi.
    Doar petice și pingele. Deci să ne transformăm, să nu mai avem voie să fim consumatori.
    După asta ne vor gonii înapoi în grote, fiindcă cimentul pentru case poluează, iar cărămida se arde în cuptoare electrice sau la lemne și sunt consumatoare.
    Bre, ce vor ăștia cu noi!?

    • „Bre, ce vor ăștia cu noi!? ” Reducerea populatiei de pe Terra cu 50%. Cu Covid … a fost un prim experiment. Enervant este faptul ca niste mosnegi basinosi considera ca sunt indreptatiti sa hotarasca cine traieste.

      • @ dpdv logic nu si doreste nimeni reducerea populatiei altfel decat…din proprua dorinta a populatiei. Reducerea populatiei in Civilizatie e un proces natural, el apare ca efect al dorintei de a nu avea copii, oricum altfel apar reactiuni fundamentale, care poarta cu sine dorinte noi, care duc in final la nasterea unor nou oameni…care sa le si implineasca..
        Deci e ilogic ca cineva sa si propuna sa injumatateasca populatia planetei cu japca…,
        pentru ca ea..se va reface:))
        Ideea lor probabil ca e reducerea populatiei…definitiv!, adica prin manifestarea dorintei de a nu avea copii. ( iar asta sta scrus ca se va intampla, ca va veni si vremea in care mame insarcinate…nu vor mai avea ce naste pentru ca…in Cer nu mai sant oameni, toti fiind paicii…)

    • Dar de ce sa ai baterii la masina?!:)) Tesla zicea ca nu e musai:)
      Atunci cind noile state, adica noile sate sint metropolele-stat,…ce ti mai trebuie atata deplasare? Printezi loco tot ce ti trebuie, de la carne pina la..barci:)), ca intre timp Natura va deveni putintel cam vitrega si in afara metropolei….cam mori:)
      Daca ai un palton vechi…il vei duce la reciclat si ti printeaza aia unul nou pe loc, care mai e si in ton cu moda:)))
      miscarea perpetua presupune reciclare 100%,…la limita, asa ca spre cam asa ceva tindem:))
      Deci practic scapam de gunoi pentru ca…definitia gunoiului va disparea:)), gunoiulnde azi fiind..un viitor palton:)), coaja de banana va fi…noul mar, iar…apa va fi noua apa:))))
      vorbind olecuț mai serios, cea care devine catalizatorul vremurilor va fi chiar Natura, asa ca..spre ea tre sa privim ca sa vedem care sintnvremurile, caz in care pe vremurile astea Natura pur si simplu va tinde sa se miste cu capul in jos, sau cealalta varianta, cu fundul in sus.

    • Cam ăsta e răspunsul meu Maestre, la întrebarea „Dar Cîrmaciul bărcii care e România știe, oare, direcția?!”
      Da știe, și face tot ce poate să ajungem repede acolo. Ne îndreptăm la comanda UE spre faliment ne pierdem țara.
      UE cu băncile și corporațiile ei ne distrug. Iohannis și guvernul Cîțu sunt uneltele lor.

    • Generatia care „au crescut cu cheia de gat” si cei care „se ridica” acum,nu stiu ca inainte de 1989 am avut „perioada celor trei R.R.R. (recuperare,reciclare,refolosire). Bunicii care mai sunt, ar trebui sa le spuna multe lucruri pe care le-au trait atunci iar ei sa-si plece urechea la ce li se spune, pentru ca nu sunt povesti ci „dureri si poveri” traite !!! Acestea au fost multe din motivele iesirii in strada in 1989 si tv ar trebui sa dea mai des pe post acel „Decembrie ’89
      disperat si insangerat”. Ce vor sa faca ei acum,cu masurile de austeritate,sa ne intoarcem in timp,in care epoca ????

  • Romania e ca in bancul ala: are 8 carmaci si doar unul la vasle. Si pentru ca ala unul vasleste prea incet, este dat afara. Iar Carmacii iau premii pentru descoperirea si remedierea problemei. 🙂

  • Unul care ‘conduce’ tara n are nevoie de Putere. Acu’, daca n are nevoie de ea, de ce s o doreasca, domne?!:))) Ce sa faca un ‘conducator’ de tara cu Puterea?!:))
    Despre cei care si doresc Puterea stim una si buna: abia asteapta sa si implineasca proprijle visuri!:))), …razbatand printre visurile altora, fie eke si ale poporului:))

  • Ceea ce se stie, din prima, despre un ‘conducator’ e ca el nu conduce.
    Deci ce stim noi despre unul care conduce?! cum ce?!, ca nu e ‘conducator’ de tara!:)))
    Un conducator de tara se ocupa in principal cu…starea vremurilor:)), …ca cei de la ‘meteo’, doar ca un picut mai cuprinzator:)))

  • Excelent. Ar fi strălucitoare ca gazetar sportiv, Doamna Elisabeta Lipă!

  • pai…ceva diferente tot sint,
    pentru ca una se deplaseaza pe lac, pe cind cealalta pe o apa curgatoare,
    una navigheza prin Anotimpuri, pe cind cealalta pe un culoar, deci una se misca in stil Melc, pe cind cealalta in linie dreapta,
    intr un caz directia fiind cunoscuta, in celelalt ea trebuind sa fie recunoscuta, cunoasterea necesara fiind cea despre tine insuti.

    unde mai pui ca, spre fundamentala diferenta, una nu are carmaci :))), ca…cum sa aiba, domne, o tara, carmaci!:)))

    o tara…se conduce.
    despre carmaciul unei tari se stie una si buna: orice carmaci duce tara n gard!:)))
    deci variante sint doua: ori ajunge n gard, ori…se conduce.
    in caz ca ea se conduce, ‘carmaci’ devine cel care-i permite tarii sa se conduca:)))

    belelele de pe capul unei tari sint generate de conducatorii acesteia, care prin faptul ca aleg sa conduca ei, ii ciordesc tarii putinta de a se conduce :))

    prin faptul ca n-are volan, carmaciul de la 8+1 ii permite barcii sa se conduca, iar asta e chiar tare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *