Cît de greu explodează mămăliga românească

În 2011, se tipărea la Adevărul Holding un volum de excepție despre Lovitura de stat din decembrie 1989: „România 1989. Autopsia unei revoluții eșuate”, scris de Malgosha Gago și Willy Golbérine. Jurnaliști străini fiind, cei doi își pot permite, spre deosebire de jurnaliștii români, să ia drept premisă a cărții lor adevărul:
Mămăliga românească nu explodează nu explodează, sau mai precis, explodează cu greu.

Pentru a face mămăliga să explodeze, dacă nu total, atunci măcar parțial – la Timișoara și mai ales, la București, regizorii Loviturii de stat din decembrie 1989 au pus la bătaie, printre altele, o uriașă manipulare mediatică.
„Niciodată o revoluție nu a fost atît de filmată, fotografiată, descrisă. Niciodată informația nu a fost atît de manipulată. Înainte, în timpul ei și după!”
Așezate în fruntea capitolului 8 al cărții, aceste rînduri dau seamă de teza de la care au plecat cei doi jurnaliști străini în investigația lor.

Afirmația nu e nouă.
Din ianuarie 1990 pînă acum, presa occidentală n-a contenit a recunoște, furibundă, că a fost trasă pe sfoară în privința Revoluției române. Malgosha Gago și Willy Golbérine nu se mulțumesc să treacă în revistă, sarcastici, așa-zisele știri despre «măcelul de la Timișoara», lansate de radiourile și agențiile de presă occidentale fără o minimă verificare a surselor (un student stomatolog grec, un cetățean austriac care nu există, o voce anonimă care se va dovedi ulterior că n-a vorbit de la Timișoara). Ei ne dezvăluie și scopul grosolanei manipulări. Regizorii Loviturii de stat știau că presa română n-are cum să dea amănunte despre ceea ce se întîmpla la Timișoara. O lege de care ar trebui să țină cont chiar și politicienii noștri de azi e următoarea:
Acolo unde se tace în legătură cu un eveniment grav, se ivesc și înfloresc rapid atît zvonurile subversive, cît și știrile false.

Începînd cu 17 decembrie 1989, românii știu că la Timișoara se întîmplă ceva ieșit din comun. Dacă ar fi existat la noi o presă liberă, țara ar fi fost invadată de o maree de informații de la Timișoara. Cum însă presa română nu suflă un cuvînt despre situația de la Timișoara, opinia noastră publică se îndreaptă spre presa liberă din Occident, citată copios de Europa liberă beneficiază în decembrie 1989 de o încredere totală din partea românilor.

Dacă s-ar petrece azi evenimente în genul celor de la Timișoara, românii, vaccinați în materie de presă liberă, ar trece informațiile din această presă prin filtrul criticii. Atunci, însă, în decembrie 1989, orice instituție de presă de dincolo de hotare, inclusiv posturile Europa liberă și Vocea Americii, create și finanțate de CIA în scopuri precise, beneficia de certificatul de purtătoare de Adevăr. Pe fondul unor măsuri de reprimare dictate de Ceaușescu, presei occidentale i s-a livrat din România (inaccesibilă ziariștilor străini) fel de fel de fantasmagorii. Presa occidentală, neputincioasă să le verifice la față locului le-a pus în circulație, încredințată că sînt adevărate. Prin intermediul Vocii Americii, Europei libere, dar și a telefoanelor venite din Vest de la cetățenii care citeau ziarele și urmăreau televiziunile occidentale, românii au fost convinși că la Timișoara, mai întîi și la București mai apoi, au avut loc măceluri de proporții, cu mii de morți zăcînd pe stradă, cu gravide spintecate cu baioneta, cu copii nevinovați mitraliați de pe TAB-uri. N-a fost prea ușor ca, de la convingere, să se treacă la fapte. Pînă la urmă însă, cu eforturi uriașe din partea regizorilor, mămăliga a explodat.