Nicolae Ciucă: O să stabilim liniile de efort pentru perioadă imediat următoare, astfel încât să avem toate demersurile întreprinse pentru ca până la 24 decembrie să putem să avem bugetul finalizat și aprobat, așa cum am discutat

Clubul aeronautic de la Ovda, diplomație versus militărie! (este la modă)

În timp ce noi, aici în București, ne frământăm cu pandemia care a umplut secțiile ATI din spitale și a îndoliat națiunea și cu încercarea de a creiona un guvern care să treacă țară prin iarna care bate la ușă, lumea se mișcă pe alte coordonate. Stau și asist la spectacolul unei politici aberante fără nicio logică. Toate „fătucile”, toți „meseriașii” ajunși senatori sau deputați participanți pe la talk-show-uri ne declară cu emfază că ei/ele știu cine va conduce, care sunt miniștrii și câte și mai câte despre cum vom izbândi în zilele ce urmează. Este o stare de abulie totală. Avem o problemă dacă ne conduce generalul (rezervă) Ciucă? Ne este frică că vor pleca amantele din funcții sau nepoții din diplomație?. Stați fără frică sunt atât de multe/mulți încât ar trebui ca Ciucă să conducă guvernul vreo 25 de ani ca să facă curățenie. Atunci ce ne frântă? Probabil, zic și eu, acum ca un simplu cetățean, „ciolanul” pentru că se apropie „Ignatul”(!?)(a se citi „PNRR-ul”). Îmi cer scuze pentru acest început dar trebuia într-un fel să-mi exprim nemulțumirea față de o țară care plutește în derivă într-o Europă în care a început Marea Resetare, iar Green Deal-ul, aplicat într-o viteză amețitoare, ne-a împins în brațele unei Federații Ruse avidă de euro, care dijmuiește resursele energetice cu mare precauție să nu scape căpăstrul.

Tot înainte!

La Bruxelles a avut loc reuniunea NATO a miniștrilor apărării, iar la Soci a avut loc întâlnirea dintre premierul Israelului Naftalli Bennett și președintele rus Vladimir Putin, două momente extrem de importante pe agenda geopolitică globală care afectează inclusiv Flancul Estic al NATO. Vestea importantă care ne vine de la NATO, în afară de Afganistan și Fondul de inovare NATO, de peste un milirad de euro care să mențină superioritatea tehnologica a Europei militare și accesul la tehnologii de ultimă generație precum Inteligența Artificială, este întâlnirea Grupului de Planificare Nucleară datorată, cum spunea Secretarul General NATO, „deteriorării continue a mediului de securitate internațional”. Această știre ne amețește că încă există depozite de arme nucleare gata să fie folosite (vezi facilitatea militară a URSS Feodosia-13 în Crimeea modernizată de Federația Rusă). Apoi s-a vorbit de cooperarea NATO-UE care a atins deja cote fără precedent. În spațiul cibernetic, se schimbă informații despre amenințări și vulnerabilități în timp real, în timp ce în Marea Egee, misiunea maritimă NATO lucrează cu UE pentru a pune în aplicare acordul lor cu Turcia iar în Kosovo, trupele NATO stau umăr la umăr cu diplomații UE pentru a aduce pace și stabilitate în regiune. „Reuniunea ne-a demonstrat ca NATO rămâne o Alianță nucleară credibilă atâta timp cât există arme nucleare, o alianță pentru a păstra pacea, a preveni constrângerea și a descuraja agresiunea”- așa cum declara Jens Stoltenberg secretarul general NATO . Pe 22 octombrie un moment trecut sub tăcere de impotența unora de a decela știrile importante a avut loc un dialog telefonic între președintele Joe Biden și președintele Emmanuel Macron în încercarea lor de a tempera consecințele acordului AUKUS și care a confirmat pașii care urmează în relația Paris-Washington și anume venirea vice-președintelui Kamala Harris în vizită la Paris. Ceea ce este interesant este că cei doi lideri au vorbit despre tema preferată a lui Macron, autonomia strategică a Europei, adică despre „eforturile necesare pentru a consolida apărarea Europei, garantând în același timp complementaritatea cu NATO” Alte subiecte relevă dorința lui Biden de a calma lucrurile în relația dintre cele două puteri nucleare și anume situația din Sahel și cooperarea în regiunea Indo-Pacific. Cei doi se vor întâlni la Roma la reuniunea G20 urmată de întâlnirea vicepreședintelui SUA la Paris între 11 și 12 noiembrie 202. Este adevărat că această criză, cea mai gravă criză diplomatică de la acel „nu” francez la participarea în războiul din Irak din 2003, a dus la deschiderea unui proces de „consultări aprofundate” (așa cum le place chinezilor să declare la fiecare acord scris) pentru a restabili o încredere zdruncinată între Paris și Washington. Criza submarinelor a implicat nu numai Franța dar și UE care prin vocea lui Borrell, care în timpul unei vizite la Washington a încercat să „dreagă busuiocul” unor declarații aberante odată cu devoalarea noului contract AUKUS. Spunea Borrell: „A fost o lipsă de comunicare. Asta e, acum s-a terminat. Să mergem înainte.” O lozincă, „Tot înainte” pe care în cele câteva zile de pionierat pe care le-am avut (uitaseră să mă facă pioner sau poate nu meritam) înainte de a deveni utecist, am folosit-o și eu.

Marea globalizare sanitară

Pe de altă parte Marea Resetare a luat startul. Avem aprobată politic și oficializată la Bruxelles „Marea globalizare sanitară”. Șefii UE au decis să renunțe la competențele lor sanitare în favoarea OMS – care le va materializa printr-o Agenție Europeană – ce va fi atotputernică în a decide asupra măsurilor care trebuie aplicate pe teritoriile naționale în caz de pandemie globală. În timp ce guvernul de la Varșovia a cerut Parlamentului peste 100 milioane de euro și a mobilizat peste 3000 de militari la frontiera cu Belarus pentru construirea unui „gard permanent”[1] prin care să se apere de fluxul de migranți, originari, în cea mai mare parte din Orientul Mijlociu și care au încercat să traverseze frontiera dintre Poloni și Belarus, începând din luna august, militari israelieni alături de alte 8 națiuni se pregătesc într-un exercițiu denumit Blue Falg (Steag Albastru). Experiența piloților de a zbura pe teren necunoscut și de a fi expuși la noi tactici este evidentă, dar ce contează este imaginea de ansamblu.

Blue Flag (Steag Albastru)

Exercițiul, unde găsim avioane de luptă de generația a cincea alături de avioane de generația a patra F-16 sau Mirage 2000 este extrem de important într-o lume în care noi alianțe militare și diplomatice apar iar contracte de miliarde se transferă peste noapte dintr-o mână în alta. Numaidecât luna trecută a apărut un pact de securitate nou AUKUS dintre Australia, Statele Unite și Marea Britanie. Ca urmare, Australia va primi noi submarine nucleare americane, dar strategia de bază este de a crea o alianță împotriva ambițiilor chineze în Pacific. Poate că exercițiul „Steag Albastru” nu este important în sine dar legăturile militare și strategice pe care participanți le leagă sunt din ce în ce mai importante. Am să dau un singur exemplu: India. Legăturile Indiei cu China sunt confruntaționale iar granița dintre el este una dintre cele mai predispuse la izbucnirea unui conflict militar. India este și un client al industriei de armament israeliene la fel ca și alți participanți. Alături de israelieni sunt prezenți aliații lor cei mai buni americani. Avioanele de luptă F-15, F-16 și F-35 sunt toate fabricate în America. Proiectul F-35 în sine este unul internațional. Mulți dintre participanți la exercițiu operează F-35. Deci dacă America este prezentă pentru că a construit marea majoritate a avioanelor participante, Grecia este acolo pentru că vede Israelul ca principalul său aliat în estul Mediteranei, înfruntând o Turcie ostilă. Franța, Germania și Italia sunt acolo pentru a se asigura că ele și UE nu își pierd propria poziție în regiune iar exercițiul militar, întâlnirile între diplomați, le ajută să poată face față noilor provocări. Poate că și energia (petrol și gaze) din Mediterană îi unește sau poate alianțele bilaterale dintre ele. Marea Britanie care a ieșit din UE dorește să construiască noi alianțe și a ieșit la „vânătoare”. Este o săptămână în care Washingtonul a cerut „clarificări” cu privire la desemnarea a șase ONG-uri palestiniene drept „organizații teroriste” care au unele dintre ele finanțare europeană. ONG-urile desemnate includ al-Haq, Addameer, Centrul Bisan pentru Cercetare și Dezvoltare, Uniunea Comitetelor Femeilor Palestiniene, Defense for Children International-Palestina și Uniunea a Comitetelor de Muncă Agricolă. Guvernul de la Tel-Aviv a invocat o lege împotriva terorismului din 2016 pentru a interzice efectiv grupările, acuzându-le că servesc drept fațadă pentru Frontul Popular de Eliberarea a Palestinei sau FPLP, al doilea ca mărime dintre grupurile care formează Organizația de Eliberare a Palestinei. Deși Washingtonul face presiuni asupra Arabiei Saudite de a semna Acordurile Abraham declararea ONG-urilor palestiniene grupări teroriste devine un test al administrației Biden. ONG-urile respective au sprijin internațional, inclusiv din partea celor mai fermi susținători ai Israelului. Washingtonul a făcut întotdeauna din respectul pentru societatea civilă un criteriu pe care aliații/partenerii trebuie să-l îndeplinească. Va trebui Biden să tragă o linie roșie între democrație și unele manifestări de iliberalism din actualul guvern al Israelului? Cert este că situația este într-un echilibru fin. Clubul aeronautic de la Ovda[2] este în momentul actual pentru unii participați locul unui nou început. Să vedem cine profită.

La Soci este încă primăvară!

Întâlnirea lui Putin cu premierul Bennett face parte din strategia regională a Moscovei, care include parteneriate cu Iranul și Siria. Dacă ar fi să ne luăm după declarațiile oficiale întâlnirea a fost un succes. În delegație a fost prezent și un fost colaborator a lui Netaniahu, vorbitor nativ rus, Zeev Elkin, cel care l-a însoțit în vizitele sale la Moscova pe fostul premier și care a dat detalii despre întâlnirea caracterizând-o ca pe una dintre cele mai calde și mai intime din acest deceniu. Protocolul întâlnirii nu a fost respectat, discuțiile durând peste două ore și având loc și în timpul unei plimbări pe terenul reședinței lui Putin de la Bocharov Ruchei din Soci, locul unde Putin s-a mai plimbat și a mai discuta probleme sensibile și cu președintele SUA, George W Bush în 2008. Primul ministru israelian Bennett la fel ca și Netaniahu caută o relație specială cu președintele Putin. Putin la rândul său salutând „relațiile de business și de încredere” pe care le-a avut cu Netaniahu și-a exprimat speranța că vor continua cu Bennett. Optimismul Israelului este totuși temperat de faptul că Rusia îi sprijină pe cei mai înverșunați adversari ai Ierusalimului și va continua să facă acest lucru în timpul mandatului lui Bennett. Primul-ministru al Israelului a fost însoțit, pe lângă Zeev Elkin, de consilierul pentru securitate națională Eyal Hulata, consilierul diplomatic Shimrit Meir și secretarul militar al primului ministru, generalul-maior Avi Gil. Parcurgând lista celor din delegați nu poți să nu vezi ca pe agenda întâlniri au fost probleme de securitate ale Israelului. Discuțiile cu Putin s-au concentreze pe Iran și Siria dar și pe criza din Liban. Un alt punct pe agendă a fost vaccinul Sputnik. În Israel intră, de la 1 noiembrie, numai turiști vaccinați cu vaccinuri aprobate de Organizația Mondială a Sănătății, care nu include vaccinul Sputnik. Un punct a fost recunoașterea israeliană a vaccinului rus Sputnik COVID. Ca o pată de culoare a unei discuții extrem de sensibile, dar importantă pe ruși, prim-ministrul israelian l-a informat pe președintele rus despre eforturile de a construi un muzeu în Israel, care să comemoreze soldații evrei care au luptat în diferite armate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, inclusiv în Armata Roșie a Rusiei. Vizita lui Bennett urmează unei călătorii a ministrului de externe Yair Lapid la Moscova luna trecută, unde s-a întâlnit cu omologul său rus Serghei Lavrov. Trebuie să ținem cont de faptul că legăturile dintre Rusia și Israel reprezintă un element semnificativ în politica externă a Statului Israel. Acest fapt se datorează unor elemente precum numărul de vorbitori de limbă rusă (peste un milion), care devin o punte de legătură între cele două țări precum și a rolului actual al Rusiei în Orientul Mijlociu. În timpul mandatului lui Netaniahu Kremlinul a permis loviturile aeriene israeliene în Siria împotriva luptătorilor susținuți de Iran. A continuat acea campanie sub Bennett? Netaniahu s-a lăudat cu o relație strânsă cu Putin, despre care a pretins că a creat spațiu Israelului pentru a duce o campanie aeriană de ani de zile împotriva luptătorilor susținuți de Iran în Siria. Acea campanie a continuat sub Bennett, deși rapoarte recente au indicat tensiuni în relația Israel-Rusia cu privire la politicile față de Siria. Netaniahu și-a dorit să continue în poziția de prim ministru și i-a făcut lui Putin în ultima sa vizită o serie de propuneri. El a declarat întotdeauna că prietenia lui cu Putin a evitat orice ciocnire cu rușii în Siria. Posibil să fie adevărat Netaniahu era foarte experimentat în relațiile sale bilaterale și când spun aceste lucruri îmi aduc aminte de relația pe care a avut-o cu fostul șef al CIA George Tenet care l-a ajutat mult în calmarea conflictului israeliano-palestiniană dar la și încurcat în dorința sa de a-l salva pe spionul israelian, Jonathan Pollard, care a lucrat la Pentagon. Cert este că Netaniahu face permanent un joc de delegitimare a guvernului Bennett în spațiul public național.

„Ciocnirea militară cu Iranul o chestiune de timp”

Rusia este membru al grupului de țări P5+1 care a negociat acordul nuclear cu Iranul. SUA sub Trump a ieșit din Acord dar încercă acum să revină în condiții diferite. Israelul a făcut lobby împotriva reluării acordului. Tel Aviv-ul dorește un control susținut pentru a împiedica Iranul să dezvolte arme nucleare. Avigdor Liberman, ministrul de finanțe a declarat că „o ciocnire militară cu Iranul este doar o chestiune de timp”. Să nu uităm că votanți lui Liberman sunt în mare parte vorbitori de limbă rusă din fosta Uniune Sovietică. Se pare că în recenta discuție nu a fost pronunțat cuvântul Iran. Putin a declarat că „Vom fi foarte bucuroși să discutăm probleme regionale”. De ce oare? Oameni din servicii spun că Israelul a reluat, în cadrul Forțelor Aeriene, programul de antrenament în pregătirea unui atac asupra programului nuclear al Iranului. Putin care este un semnatar al Acordului a căutat să evite discuția canalizând-o spre situația din Siria. Probabil că Putin i-a sugerat lui Bennett o reducere a atacurilor aeriene repetate ale Israelului asupra țintelor iraniene și ale Hezbollah din Siria menționând dorința Rusie de a restabili infrastructura utilităților de bază din țară. Militari ruși doresc o legătură directă cu Statul Major al armatei israeliene pentru a ști din timp când se pregătesc loviturile aeriene. Ce a surprins pe toată lumea a fost declarația următoare a lui Putin:

Am menținut relații bune cu guvernul anterior (Netaniahu) din motive întemeiate. Sper cu adevărat că, în ciuda bătăliilor politice interne, care sunt inevitabile în fiecare țară, guvernul dumneavoastră va urma o politică de continuitate a relațiilor ruso-israeliene.” Totodată un lucru interesant după vizita lui Loyd Austin, Secretarul Apărării, în Georgia, Ucraina și România, Bennett ar fi avut , înainte de plecarea la Moscova un apel telefonic cu Zelensky. Nu au fost devoalate detalii ale discuției. Despre ce or fi vorbit? Știm foarte bine faptul ca există o comunitate ucraineană puternică în Israel. O fi vorba de un nou negociator în relațiile Ucrainei cu Federația Rusă? Este posibil, la fel cum este posibil o relație de export tehnică militară între cele două. Sau de cooperare în producție de echipamente militare.

5 miliarde de șekeli pentru cumpărături militare! De ce?

Israelul construiește Planul B pentru o acțiune militară împotriva Teheranului. Este o operațiune militară îndrăzneață care implică o planificare similară celei din al Doilea Război Mondial din Normandia. Nu, nu este exagerată comparația. De ce spun acestea? Pentru că odată lansată ofensiva israeliană, Teheranul își va activa cele patru fronturi la granițele Israelului: Siria, Liban, Irak și Yemen. Statul Major al Armatei Israeliene și-a reorganizat forțele aeriene prin dislocarea de avioane de luptă F-16 la baza Ramat David. Sunt suficiente forțe? Nu. Forțele aeriene au nevoie de avioane (tanc petrolier) KC-46 – probabil 2 bucăți negociate de Netaniahu la precedenta vizită la Washington – și care vor fi livrate în 2023 de Boeing. Avioanele sunt necesare să asigure o alimentare în zbor a flotei aeriene israeliene pe distante lungi (sunt peste 2000 km până la Teheran) și care vor înlocui actualele avioane de alimentare Ram (Boeing 707). Tel Aviv vrea să investească 1,5 miliarde de dolari pentru achiziționarea diferitelor tipuri de aeronave necesare colectării de informații, drone și armament dedicat pentru astfel de operațiuni, în vederea unui atac asupra instalațiilor subterane fortificate ale Iranului. Israelul se pregătește pentru o ofensivă completă, în valuri succesive asupra instalațiilor nucleare iraniene având în vedere că într-o operațiune aeriană sunt necesare avioane F-35 și echipaje pregătite pentru acestea mai multe decât cele disponibile actual. SUA are o serie de baze militare în Golf: 3 pentru aviație, 3 navale și 4 pentru trupele de uscat/infanterie marină. Am să enumăr care sunt bazele aeriene ale SUA din Golf: Al Udeid (Arabia Saudită), Al Dhafra (Emiratele Arabe Unite) și Ali Al Salem (Kuwait). Aceste pot fi folosite de aviația israeliană în cazul în care guvernele respective agreează aterizarea si realimentarea acestora acolo. De exemplu baza Al Udeid în Arabia Saudită sau o altă bază aeriană din Golful SUA ar rezolva problema realimentării. Pentagonul a promis într-adevăr Israelului opt tancuri avansate de realimentare în zbor. Producția și livrarea lor va dura câțiva ani. De asemenea militarii din Tzahal cer cumpărarea de bombe anti-buncăr, MOAB GBU-43, din care ei au folosit împotriva construcțiilor subterane palestiniene, Rețeaua Metro, în Gaza în recentul conflict. Ar mai fi o problemă folosirea rețelei GPS militare americane. Pot acoperi sateliții militari americani teritoriul Iranului? Numai cu aprobarea președintelui Biden în calitate de comandat suprem al forțelor americane. Vorbim aici de sateliții GPS Block IIF următoarea generație de vehicule spațiale ale sistemului de poziționare globală (GPS) construite de Boeing pentru forțele aeriene americane dar și de sateliti de joasă înalțime Lacroix. Sateliții au fost construiți pentru a înlocui blocurile anterioare de sateliți GPS Block I, II și IIA, dintre care cel mai vechi a intrat în funcțiune în 1978. Departamentului de Apărare al SUA dispune de 31 de sateliți operaționali pe orbită. Noul program de sateliți de recunoaștere NROL-44 este în plină desfășurare.

Israel și războiul cibernetic

Am să închei cu o poveste, adevărată, despre modul în care Israelul a atacat reactoarele nucleare în construcție ale Siriei în anul 2007. Povestea a fost prezentată în cartea „Cyber War” scrisă de Richard A. Clarke și Robert Knake. Am să vă prezint fragmente din povestea reală pentru a înțelege operațiunile militare ale Israelului: „Acțiunea se desfășoară pe 6 septembrie 2007 pe partea de est a râului Eufrat. La șaptezeci și cinci de mile spre sud de la granița cu Turcia, în Siria, la o construcție unde mai mulți muncitori nord-coreeni părăsiseră șantierul cu șase ore mai devreme, făcând coadă în rânduri ordonate pentru a se urca în două autobuze pentru ca să ajungă la căminul lor din apropiere. Acolo au atacat avioanele israeliene. Tăcere politică neobișnuita după atac. Birourile de afaceri publice ale guvernului israelian nu au spus nimic. Și mai grăitor, Siria, care fusese bombardată, a tăcut. Încet-încet, povestea a început să apară în mass-media americană și britanică. Israelul bombardase un complex din estul Siriei, o instalație construită de nord-coreeni. Instalația era legată de arme de distrugere în masă, relatează știrile din surse anonime. Cenzorii presei israeliene le-au permis ziarelor proprii să citeze relatări din media americană, dar le-au interzis să facă orice raportare proprie. A fost, spuneau ei, o chestiune de securitate națională. Îndemnat de relatările din presă, guvernul sirian a recunoscut cu întârziere că a avut loc un atac asupra teritoriului său. Apoi au protestat, oarecum blând. Și gata s-a terminat. Președintele sirian Assad a afirmat că ceea ce a fost distrus a fost „o clădire goală”. …

Relatările din presă au fost ușor diferite în ceea ce privește ceea ce s-a întâmplat și de ce, dar majoritatea au citat surse guvernamentale israeliene spunând că instalația a fost o fabrică de arme nucleare proiectată de Coreea de Nord. Dacă acest lucru ar fi fost adevărat, Coreea de Nord ar fi încălcat un acord cu Statele Unite și cu alte mari puteri prin care ar înceta să mai vândă cunoștințele privind armele nucleare. Mai rău, însemna că Siria, o națiune la granița cu Israel, o națiune care negociase cu Israelul prin intermediul turcilor, încercase de fapt să obțină în secret arme nucleare, lucru pe care chiar și Saddam Hussein încetase să-l facă cu ani înainte de invazia americană a Irakului. Curând însă, experții au pus la îndoială povestea „Siria făcea o bombă nucleară”. Imaginile din satelit, realizate de sateliții de recunoaștere, au fost dezvăluite de presa occidentală. Experții au remarcat că site-ul avea puțină securitate în jurul său înainte de bombardament. Unii au susținut că clădirea nu era suficient de înaltă pentru a găzdui un reactor nuclear nord-coreean. Alții au subliniat lipsa oricărei alte infrastructuri nucleare în Siria. Alții au oferit teorii alternative. Poate că clădirea a fost legată de programul de rachete al Siriei. Poate că Israelul tocmai a înțeles greșit și clădirea era relativ nevinovată, precum presupusa „fabrică de lapte pentru copii” a lui Saddam Hussein din 1990 sau presupusa fabrică de aspirină a Sudanului din 1998, ambele distruse în loviturile americane. Sau poate, au spus unii comentatori, Siria nu a fost ținta reală. Poate că Israelul trimitea un mesaj Iranului, un mesaj că statul evreu ar putea în continuare să efectueze cu succes lovituri aeriene surpriză, un mesaj că un atac similar ar putea avea loc asupra instalațiilor nucleare iraniene dacă Teheranul nu și-a oprit programul de dezvoltare nucleară. Rapoartele din presă care citeau surse anonime susțineau grade diferite de implicare a americanilor în raid: americanii descoperiseră site-ul pe fotografii prin satelit, sau americanii trecuseră cu vederea site-ul, iar israelienii l-au găsit pe imaginile satelitului oferite lor în mod obișnuit de comunitatea de informații a SUA; americanii ajutaseră la planificarea bombardamentelor, convingând probabil armata turcă să privească în altă parte, în timp ce formația de atac israeliană naviga deasupra Turciei pentru a surprinde Siria atacând din nord. Americanii – sau erau israelieni? – s-au furișat probabil pe șantier înainte de bombardament pentru a confirma prezența nord-coreeană și poate verifica natura nucleară a locului. Președintele George W. Bush, neobișnuit de taciturn, a refuzat categoric să răspundă la întrebarea unui reporter despre atacul israelian. Israelienii își planificaseră și executaseră atacul cibernetic, premergător loviturii aeriene, fără cusur.

Cum au făcut-o este o chestiune de presupuneri. Există cel puțin trei posibilități pentru modul în care i-au „păcălit” pe sirieni.

În primul rând, există posibilitatea sugerată de unele rapoarte din presă că atacul israelian a fost precedat de un vehicul aerian fără pilot stealth (UAV) care a zburat intenționat în raza unui radar sirian de apărare aeriană din zonă. Radarul funcționează în esență în același mod în care și-a început activitatea acum șaptezeci de ani în Bătălia Marii Britanii. Un sistem radar emite un fascicul radio direcțional. Dacă fasciculul lovește „ceva”, acesta revine la un receptor. Procesorul calculează apoi unde a fost obiectul pe care l-a lovit fasciculul radio, la ce altitudine zbura, cu ce viteză se mișca și poate chiar cât de mare era acel obiect acolo sus. Faptul cheie aici este că radarul permite unui fascicul electronic să vină din aer, înapoi în sistemul informatic de la sol. Radarul este în mod inerent o ușă deschisă a computerului, astfel încât să poată primi înapoi semnalul trimis să caute „lucruri” pe cer. Un UAV israelian stealth s-ar putea să nu fi fost văzut de apărarea aeriană siriană, deoarece drona ar fi fost acoperită cu material care absoarbe sau deviază un fascicul radar. UAV-ul ar fi putut, totuși, să detecteze fasciculul radar care se ridică de la sol spre el și să folosească aceeași frecvență radio pentru a transmite un malware[3] înapoi în computerul radarului și de acolo în rețeaua de apărare aeriană siriană. Acest malware au făcut ca sistemul să funcționeze defectuos, sau i-au spus și să nu acționeze, că era ceva în neregulă cu el. Astfel, în timp ce fasciculul radar ar fi putut veni mai târziu de pe avioanele Eagles și Falcons care atacau, semnalul de întoarcere nu s-a înregistrat pe computerele siriene de apărare aeriană. Cerul ar arăta exact ca atunci când era gol, chiar dacă era, de fapt, plin de avioanele de vânătoare israeliene. Rapoartele din presa americană indică faptul că Statele Unite au un sistem similar de atac cibernetic, cu numele de cod „Senior Suter”.

În al doilea rând, există posibilitatea ca codul informatic rus care controlează rețeaua de apărare aeriană a Siriei să fi fost compromis de agenții israelieni. La un moment dat, poate în laboratorul de calculatoare rus sau într-o instalație militară siriană, cineva care lucrează pentru Israel sau unul dintre aliații săi poate să fi strecurat o „trapă” în milioanele de linii de cod informatic care rulează programul de apărare aeriană. O „trapdoor” (sau „Trojan Horse”) este pur și simplu o mână de linii de cod de computer care arată exact ca toate celelalte care cuprind instrucțiunile pentru un sistem de operare sau aplicație……..

A treia posibilitate este ca un agent israelian să găsească orice cablu de fibră optică al rețelei de apărare aeriană undeva în Siria și să se infiltreze în linie (mai greu decât pare, dar fezabil). Odată conectat, agentul israelian ar introduce o comandă care ar face ca „trapa” să se deschidă pentru el. Deși este riscant ca un agent israelian să rătăcească prin Siria tăind cablurile de fibră optică, este departe de a fi imposibil. Rapoartele sugerează de zeci de ani că Israelul își plasează spionii în spatele granițelor siriene. Cablurile de fibră optică pentru rețeaua națională de apărare aeriană siriană sunt plantate în toată țara, nu doar în interiorul instalațiilor militare. Avantajul unui agent de piratare în rețea este că nu face ca operațiunea să se bazeze pe succesul unui „pachet de soft malițios” care intră în rețea de la un UAV ce zboară deasupra capului. Într-adevăr, un agent ar putea, teoretic, să stabilească o legătură de la locația sa înapoi la postul de comandă al Forțelor Aeriene din Israel. Folosind metode de comunicații cu probabilitate scăzută de interceptare, un agent israelian ar putea fi capabil să stabilească „cove comms” (argou militar-comunicații ascunse), chiar și din centrul orașului Damasc, transmițând comenzi către un satelit, cu puțin risc ca cineva din Siria să observe. Oricare ar fi metoda folosită de israelieni pentru a păcăli rețeaua de apărare aeriană siriană, probabil că a fost luată dintr-un manual pe care l-au împrumutat din SUA.

Israelienii au învățat întotdeauna cele mai moderne metode de atac cibernetic, încă de pe vremea când mulți europeni se jucau cu lopățelele în nisip și le-au aplicat pe sirieni și iranieni… dacă nu și pe alții (!?).


[1] Miniștrii de interne din 12 țări ale blocului comunitar (Austria, Bulgaria, Cipru, Danemarca, Estonia, Grecia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, Republica Cehă şi Slovacia) au scris la 7 octombrie Comisiei Europene pentru a cere UE finanțarea unor construcții similare (garduri de sârmă la graniță).

[2] Aeroportul Ovdá sau Aeroportul Uvdá este un aeroport civil și militar în Israel, localizat în deșert, în sudul țării, la circa 60 km nord de orașul Eilat. El este al doilea aeroport internațional al Israelului.

[3] Malware este un tip de software proiectat intenționat pentru deteriorarea unui computer sau infiltrarea în el, sau/și deteriorarea ori infiltrarea în întregi rețele de computere, fără consimțământul proprietarului respectiv și care poate executa comenzi de la distanță sau au tine deja planificate.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog