Cum a devenit o instituție creată pentru deconspirare un instrument al reconfigurării politice controlate.
O instituție promisă memoriei, confiscată de interese – CNSAS – Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității – a fost creat în 1999, într-o tentativă târzie, dar necesară, de a despărți România democratică de umbrele regimului totalitar. Teoretic, misiunea era simplă și nobilă: să identifice și să deconspire colaboratorii Securității, oferind românilor dreptul de a-și cunoaște trecutul. În realitate, însă, CNSAS a devenit treptat un instrument opac, partizan și activabil la comandă, utilizat pentru a regla conturi politice în momente cheie – mai ales în campanii electorale.
Promisiunea transparentizării – sabotată din interior
CNSAS este subordonat formal Parlamentului, dar în realitate, componența sa este profund influențată politic. Cei 11 membri sunt numiți de partide, nu pe bază de competență sau integritate, ci de loialitate și „utilitate” electorală. Nu întâmplător, în ultimii ani, CNSAS a fost reactivat brusc în preajma alegerilor, în special când candidații incomozi trebuie „pătați” public.
Este și cazul lui Crin Antonescu, despre care CNSAS a „descoperit” în aprilie 2025 o declarație din 1988 dată împotriva unui coleg. Instituția a decis că nu a fost colaborator, dar „informația” a fost aruncată în spațiul public cu promptitudine electorală, sugerând exact contrariul. O strategie tipică: nu te acuz direct, dar te las pradă suspiciunii.
Cazul Băsescu – adevărul venit prea târziu ca să mai conteze
Traian Băsescu a fost declarat colaborator al Securității abia în 2022, după ce își încheiase ambele mandate de președinte și mandatul de europarlamentar. Informația exista în arhivele CNSAS încă din 2006, dar a fost „activată” 16 ani mai târziu. Ce s-a întâmplat în acest interval? S-a așteptat momentul politic potrivit sau unda verde de la alt nivel?
Legătura tăcută cu SRI – arhivele care nu ajung niciodată
Deși CNSAS este instituția legal abilitată să gestioneze trecutul Securității, nu are acces la întreaga arhivă a fostului aparat represiv. La peste 35 de ani de la căderea comunismului, zeci de mii de dosare – cele mai sensibile, cele despre rețele din magistratură, armată, economie sau presă – se află încă în custodia SRI.
Aceste documente nu sunt păstrate pentru siguranță națională. Ele sunt păstrate pentru siguranța sistemului. În aceste dosare se regăsesc – potrivit tuturor indiciilor – părinții, unchii, bunicii sau mentorii direcți ai celor care astăzi conduc România, fie în servicii, fie în partide, fie în instituții cheie. A dezvălui acest trecut înseamnă a destabiliza prezentul. Sau, mai bine zis, a-l expune.
„CNSAS îți promite lumină, dar SRI ține întrerupătorul. Și nu-l cedează.”
Lecția americană: ce a făcut Trump, România evită cu grijă
În SUA, fostul președinte Donald Trump a declanșat o campanie sistematică de desecretizare a arhivelor CIA și FBI, inclusiv în dosare sensibile precum cel privind asasinarea lui JFK. Argumentul: cetățenii au dreptul să știe tot despre istoria abuzurilor instituțiilor de forță.
În România, o astfel de abordare pare imposibilă. Nimeni nu cere desecretizarea totală a arhivelor. Nimeni nu cere încheierea misiunii CNSAS. Pentru că încă sunt persoane de protejat. Sau de șantajat. Iar până nu dispare întreaga generație care a crescut cu „unitatea militară de informații în familie”, nimeni nu va da liber trecutului.
Impactul activității CNSAS în viața politică: când devoalarea devine armă
Nu doar Antonescu sau Băsescu. Lista este lungă. Cei „verificați” sunt adesea opozanți ai sistemului sau candidați nealiniați. Cei „neatinși” – deși sunt suspiciuni publice sau note în presa de investigație – beneficiază de „curățare” rapidă.
Exemplu grav: Marian Enache, actualul președinte al Curții Constituționale, a avut un dosar de rețea la Securitate, potrivit presei. Dar CNSAS a emis o adeverință de necolaborare. Interesant: dosarul a „dispărut” între timp.
Unele dosare se predau. Altele se păstrează. Iar cele mai periculoase – dispar. Nu e o teorie. E un obicei.
În aceste împrejurări, poate nu ar strica să ne gândim, cel puțin, la o serie de măsuri concrete pentru reformarea CNSAS:
1. Predarea integrală a arhivelor Securității către CNSAS
• Fără excepții „operative” invocate de SRI.
• Publicarea unui registru complet al documentelor predate și restante.
2. Depolitizarea Consiliului CNSAS
• Membrii aleși prin concurs public, sub controlul societății civile.
• Interdicție pentru angajații actuali sau foști ai SRI și serviciilor.
3. Publicarea algoritmului de selecție
• CNSAS trebuie să explice public ce dosare analizează, când și pe ce bază.
4. Termen final asumat: misiune încheiată până în 2030
• Parlamentul trebuie să stabilească un calendar clar, cu obiectivul de finalizare completă a verificărilor, după care CNSAS să fie restructurat sau desființat.
• Nu putem plăti la nesfârșit o instituție care „verifică” dosare care nu mai vin și „eliberează” certificate în funcție de ciclul politic.
5. Audit național anual
• Parlamentul să supervizeze activitatea CNSAS prin comisie dedicată.
• Raport public anual cu: dosare analizate, adeverințe emise, cazuri clasate.
Concluzie: o instituție între două generații, dar captivă unei singure frici
CNSAS a fost creat pentru a face dreptate trecutului. Dar a ajuns să fie o extensie a unui sistem care își protejează rădăcinile, nu le smulge. Atât timp cât documentele-cheie sunt reținute de SRI, iar numirile în Consiliu se fac cu “avizul” aceleiași structuri informative, CNSAS nu este o unealtă a memoriei – ci un levier de control.
Justiția memoriei nu se face cu birouri bine păzite, dosare netransmise și verdicturi convenabile. Se face cu adevăr până la capăt – sau nu se mai face deloc.
P.s. România e a românilor!
Eu as propune digitalizarea si publicarea intregii arhive CNSAS , intrucat documente fundamentale pt istoria Romaniei dispar . In arhiva CNSAS e un dezmat gestionat de alde Nagat , Hodor , Demetriade Ciuflanca si alti ejusdem farinae.