Completarea unei legende harvardeze

Nici n-apuc să ajung bine acasă că și deschid cartea Laviniei Betea, Ceaușescu și epoca sa, curios s-o măsor. Mă împiedic de „cuvântul către cititor” al starostelui Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, și, deloc mișcat de scriitura de întâmpinare, trec mai departe. Așa dau peste o legendă care circulă prin mediul  internauților, una plină de tâlc. Cică „s-a întâmplat la Harvard. Un profesor de economie a picat, la un moment dat, o grupă întreagă. Acei studenți insistaseră că regimurile comuniste sunt funcționale deoarece nimeni nu ar trebui să fie sărac şi nimeni bogat, ci toată lumea egală. Profesorul le-a propus un experiment. La viitoarea evaluare, va face media tuturor notelor şi fiecare va primi aceeaşi notă. Rezultatul a fost 8 pe linie. Studenții buni s-au simţit nedreptăţiţi, cei cu notele sub medie, mulțumiți. Pentru cel de-al doilea test, studenții cu rezultate iniţiale proaste au învățat şi mai puţin. Mai puțin au învăţat şi cei merituoşi, convinși de-acum de zădărnicia efortului de a fi recompensaţi. Media a fost 6. Niciunii  nu mai erau de-acum mulțumiți. La al treilea test, media notelor a fost 4.

«Vedeţi, acum, dragii mei», le-a spus profesorul, «cum se prezintă egalitatea. Când o parte a populaţiei vede că poate să trăiască fără efort pentru că partea cealaltă îl va depune, iar cei care muncesc şi creează constată că alţii sunt beneficiarii, vine sfârşitul acelei stări»”.

Mda, istorioara  asta chiar are noimă, nu-i invenție, v-o mărturisește un  trăitor – vreme de douăzeci și opt de ani  – al perioadei socialiste multilateral  dezvoltate … Numai că acerba competiție pentru existență  declanșată după 1989 mă obligă la niscaiva  rezerve și reflecții. Da, întrucât visul îmbogățirii  cu orice preț și prin orice mijloace ne-a desfigurat iremediabil și ne-a arvunit ireversibil  ticăloșiei. Ne-am abandonat  toate valorile morale, doar-doar vom câștiga  cursa căpătuirii – personale și profesionale. Am șters din propriile  dicționare cuvântul „scrupul” și l-am înlocuit cu altele adecvate: „învârteală”, „descurcăreală”, „combinație”, „oportunitate”, „șmecherie”, „paraîndărăt”… I-am redus pe semenii întru înavuțire  la stadiul de adversari, astfel încât să-i putem elimina oricum și oricând, scopul  primând întotdeauna, nu ? Homo homini lupus, mereu și mereu, ca un  blestem perpetuu  aruncat asupra lumii din  timpuri  imemoriale.  Apoi, la naiba cu aberația că „nu poți multiplica bogăția divizând-o” ! Și, totuși, care-i soluția salvatoare?

Habar n-am, însă astăzi, în plină maturitate intelectuală și  nu numai, sunt în măsură să definesc pe înțelesul oricui  cele două orânduiri politice care au tulburat  ultimul secol de viață planetară. Ei bine, dacă în comunism fiecare individ  fura de la statul  atoateproprietar și  stăpân, în capitalism,  statul hrăpăreț  și discreționar   fură de la toți pământenii trăitori, transformați cinic  în ținte fiscale ! Fără teorii  și explicații savante, în aceasta constă diferența esențială dintre sistemele ce învrăjbiseră de moartea comunitatea internațională nu demult.

Cum competiția  loială și meritocrația nu-și vor găsi niciodată locul în agenda omului, aici  și aiurea, acum și-ntotdeauna, să ne  resemnăm cu fărâme de libertate și  democrație, de  vreme ce raiul promis de alde Marx și Lenin ar fi putut să fie  dar n-a fost. Și n-a fost, deoarece a plecat de la o premisă fundamental greșită:  egalitatea tuturor bipezilor! O enormitate !

Vedeți, prin urmare, dragii mei, ca să-l parafrazez pe dascălul  harvardez, cum se prezintă  competiția  capitalistă…  Dar cum va arăta sfârșitul  actualei  stări, în care, vorba unui învățat  post-decembrist, nu ești om de afaceri dacă  nu ciordești  și nu înșeli ? Nu că vă întrebați și voi ?