Comunismul s-a prăbușit, deoarece de mult dispăruse credința de tip bolșevic

La Jurnalul meu video, sub semnul eforturilor inutile de a aduce vorba la tv și despre cărți, am comentat cele scrise de Tamin Ansary în cartea sa Destin deturnat. O istorie a lumii prin ochii Islamului, despre îmbogățirea nomenklaturii din califat în perioada celui de al doilea califat, al lui Otman:

„Otman a menținut interdicția instituită de Omar de a se confisca pămînt în teritoriile cucerite, dar a ridicat restricțiile referitoare la cumpărarea de terenuri de către musulmani acolo, deoarece Otman credea în libertatea economică. În realitate, le-a permis musulmanilor de frunte să ia cu împrumut bani din trezoreria publică pentru a finanța astfel de achiziții. Curînd, elitele musulmane, inclusiv cei mai mulţi dintre tovarășii Profetului Mahomed, au început să strîngă averi și să achiziționeze moșii imense pe tot cuprinsul noului imperiu islamic. «Reformele economice» ale lui Otman aduceau profit clanului lui, Omeiazii, în primul rînd pentru că aveau posibilitatea să ia împrumuturi de la trezorerie. Califul și-a numit rudele și «favoriții» în multe posturi politice importante din întregul imperiu, pentru simplul motiv că aceștia erau oamenii pe care îi cunoștea cel mai bine și în care avea cea mai mare încredere. Drept urmare, Omeiazii au ajuns să acumuleze averi și o putere politică disproporționată.”

Nu știu dacă am mai scris despre așa ceva, dar în serialul Omar apare o secvență plină de tîlc pentru ceea ce se va întîmpla ulterior cu musulmanii. La întoarcerea din expediția împotriva perșilor, arabii aduc o uriașă cantitate de aur, bijuterii, pe care Omar o împarte Poporului. Pentru ascetul, dar și prea înțeleptul Omar, e un bun prilej de a medita la pericolul întruchipat de aceste bogății care curgeau pur și simplu în tezaurul arabilor. Teritoriile cucerite, toate obligate să dea impozit de necredincios, bogățiile din aceste teritorii, prăzile de război puneau pe arabii sărăntoci fie din nevoie, fie din credință în fața tentației de îmbogățire. De îmbogățire ușoară, peste noapte. Omar intuiește pericolul întruchipat de bogăția obținută prea ușor, dar mai ales de lovitura primită de credința sinceră din partea bogăției. Și se întreabă dramatic ce se va întîmpla cu credința lui Mahomed pe măsură ce arabii vor da de bine, de confort, de condițiile oferite de bogăție.
Prin califul Otman îngrijorările lui Omar devin realități. Nomenklatura musulmană se îmbogățește. Și odată cu aceasta dispare și credința.

În Jurnalul meu video am comparat procesul din califat cu cel din regimul comunist. Indiscutabil, primii comuniști, ca și primii creștini, de altfel, credeau sincer. Tot ce făceau, inclusiv asumarea pericolului de a muri pe cîmpul de luptă, ținea de credința sinceră. Pe măsură ce se îmbogățește (din exploatarea credinței, desigur) nomenklatura, din care fac parte chiar tovarășii lui Mahomed, își pierde credința sinceră, credința care mută munții din loc.

La fel și comuniștii de început.
Ei chiar credeau în comunism și erau gata să moară sau să facă Siberia de dragul ideilor comuniste. Ajunși la putere, comuniștii au dat de gustul luxului. Consignațiile erau pline în primii ani staliniști de trimiși ai nomenklaturii pentru a cumpăra obiectele de lux ale foștilor. Cînd s-au mutat în vile, ștabii PCR n-au dormit în debara sau măcar într-o singură cameră. S-au lăfăit în toată vila. Privilegiile au început să-i roadă ca un cancer ascuns. A fi dat afară nu însemna trimiterea la ghilotină. Însemna pierderea unor privilegii. Ceaușescu și-a dat seama de această realitate. De aceea, cu excepția lui Cornel Burtică, nici un activist n-a fost trimis la munca de jos, n-a fost exclus din cercul privilegiaților. Asta a făcut imposibilă ura față de Ceaușescu. Dacă nomenklaturiștii ar fi crezut sincer în comunism, inclusiv în Măreața Uniune Sovietică, ei s-ar fi revoltat împotriva lui Ceaușescu pentru ceea ce ei considerau a fi abateri de la drumul drept al marxism-leninismului. Aceeași decolorare în materie de credință explică și rapiditatea cu care s-a prăbușit comunismul. Excepție făcînd Ceaușescu (el, de ea,s am îndoieli), nici un ștab din România socialistă nu mai credea în comunism. Mult mai important, comunismul devenise stînjenitor pentru ei. Aveau bani la saltea, aveau ceva avere, n-o puteau însă etala. Și ce farmec e să circuli în Dacia, pentru a corespunde Codului eticii comuniste, cînd ai posibilitatea să mergi cu Mercedesul?! Cum să nu contribui la prăbușirea comunismului?!