Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, sabotat chiar din interiorul PNL: „Voi face tot ce este omenește posibil să avem guvern”

Comuniştii au cucerit Puterea și pentru că românii nu se omorau (ca și acum) după respectarea statului de drept

Ascensiunea dictaturii comuniste în anii imediat postbelici a fost studiată şi după decembrie 1989. Textele dedicate acestei perioade vorbesc cu îndărătnicie despre rolul decisiv jucat de Armata Roşie. În Rusia, bolşevicii au cîştigat puterea, ca să spunem aşa, prin ei înşişi. Urmaşii lor, românii, n-ar fi avut cum s-o facă dacă nu era Yalta. Indiferent ce-ar fi întreprins partidele istorice, totul ar fi fost zadarnic. Jocurile erau deja făcute. O dovedeşte, printre altele, şi faptul că în Ungaria ascensiunea dictaturii a fost asemănătoare celei din România, deşi, la Budapesta, partidele democratice au cîştigat primele alegeri libere.

Corectă, teza are însă o gravă deficienţă. Descurajează orice radiografie serioasă a României imediat postbelice. Dacă instalarea dictaturii comuniste a fost o fatalitate, nu văd de ce am mai scrie despre epoca respectivă. Toate cărţile ar trebui să se rezume la o frază: Pentru că la Yalta lumea a fost împărţită în sfere de influenţă, comuniştii au ajuns la putere în România şi în celelalte ţări din Est. Fireşte, în Istorie nu există ce-ar fi fost dacă… Şi dacă ne-am juca puţin cu acest ce-ar fi fost dacă? Şi dacă, de exemplu, am pune între paranteze ocupaţia sovietică şi am radiografia bătălia politică dintre comunişti şi celelalte partide ca o bătălie în sine, neinfluenţată nici de ruşi, nici de americani? Rezultatul ar fi, prin implicaţiile economice, social-politice şi morale respective, o tulburătoare lecţie asupra prezentului.

Remarcăm astfel imensitatea problemelor care şedeau în faţa tuturor forţelor politice româneşti. Remarcăm, de asemenea, că, excepţie făcînd social-democraţii, nici o forţă politică a momentului nu lua în serios aceste probleme. Partidele istorice nu intuiau nevoia de schimbare. Ele se iluzionau că românii se puteau întoarce cu totul şi cu totul la anii dintre cele două războaie mondiale. Or, aşa ceva nu era posibil. România acelei perioade fusese o ţară bolnavă de politicianism. Nu întîmplător, dictatura lui Carol al II-lea a fost primită cu satisfacţie de cea mai mare parte a populaţiei. Venise momentul unui tratament dur, extrem de dur, menit a o scăpa de tumoarea politicianismului interbelic.

Războiul complicase aceste probleme. Mai mult, le adăugase altele noi. Dictatura antonesciană îi obişnuise pe români cu mîna de fier. Sporiseră lipsurile. Se adîncise prăpastia socială. Ca şi în alte ţări ale Europei, conflagraţia trecuse prin foc şi prin pară nu numai pe soldaţi, dar şi pe toţi românii. Din nefericire, politicienii autohtoni nu sesizează realităţile. PNŢ şi PNL nu-şi dau seama de caracterul excepţional al momentului. De deplasarea spre Stînga a societăţii româneşti. O deplasare cu pronunţate note de bolşevizare. De antipatia cu care erau priviţi îmbogăţiţii de război. Cele două partide cred că totul va merge ca în anii interbelici: concentrarea exclusivă pe jocuri de culise, inclusiv cele uzate de Camarilă, accentul exclusiv pus pe politica de club.

E drept, comuniştii au învins cu sprijinul ruşilor. Privindu-le însă politica, nu putem să nu observăm, totuşi, momentele de superioritate faţă de partidele istorice în perceperea realităţii. Comuniştii sesizează, de exemplu, rolul determinant al străzii. Ei folosesc din plin demagogia populistă. Merg în întreprinderi, bocesc pe umărul lucrătorilor, caută să le demonstreze că sînt de-ai lor. O problemă gravă a momentului e cea a speculanţilor. Comuniştii sînt extrem de duri cu aceştia. Partidele istorice nu iau atitudine. Ele se cramponează de stricta respectare a regulilor cerute de economia de piaţă. De aceea protestează faţă de măsurile de forţă luate împotriva speculanţilor de către guvernul Groza. Masele, exasperate de spectacolul luxului ostentativ, lovite de lipsuri, le aplaudă.
Dacă n-ar fi fost Armata Roşie, comuniştii n-ar fi pus mîna pe putere. Dar, mai mult ca sigur, ar fi dat mari bătăi de cap partidelor istorice!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Comuniştii au cucerit Puterea și pentru că românii nu se omorau (ca și acum) după respectarea statului de drept”

  • Interesante precizari asupra perioadei,da ,intradevar, sunt de mentionat si aceste argumente.Criza din 1929-1933 a favorizat nazismul,discrepantele intre saraci si bogati favorizeaza Comunismul(asta peste tot in Lume).Si daca mai punem in balanta caracterul profund feudal al societatii Romanesti,pe care nici Regalitatea,nici Comunismul,si nici Capitalismul Postdecembrist nu au reusit sa l inlature,se pot intelege multe.

  • „Partidele istorice nu intuiau nevoia de schimbare. Ele se iluzionau că românii se puteau întoarce cu totul şi cu totul la anii dintre cele două războaie mondiale ”
    Nu si-au dat seama nici dupa 1989 : au incercat sa continue o politica ignorand transformarile care au avut loc in 45 de ani in societate . Asa au fost impuse „restitutio in integrum ” ( care s-a tradus in exproprierea romanilor ) si ” privatizarile ” . O generatie obisnuita cu sforile , cu o politica de club cum bine ziceti ,fara nici o pregatire tehnica si economica . Le-au cantat in struna „telectoalii ” nostri , in cautare de Mecena , odata ce PCR-ul , principalul Mecena a disparut . Scaparam de lichele si am „castigat” canalii .

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog