Confuzie regretabilă

Mă sună Filip Teodorescu, colonelul faimos, care a răscolit opinia publică de la noi în 1990, prin pledoaria de la Procesul ţinut la Timişoara menită a dovedi că n-a fost Revoluţie, ci Lovitură de Stat.
Ca fost şef al Contrainformaţiilor, ştia acoperirea de agent străin a jumătate dintre ziariştii străini prezenţi la Proces.
Înţeleg că Asociaţia lor (a foştilor ofiţeri) a scos o carte Adevăruri incomode, lansată la Tîrgul Gaudeamus.

Au pregătit o nouă lansare marţi, la 11, la Arcub, şi mă invită şi pe mine să particip.
La ora aia sînt, de regulă, la BAR.
Cu greu renunţ la acest program, mai ales în ultimul timp, cînd sînt tot mai convins de strălucita inutilitate a unei ieşiri în lume. La o sindrofie întîlnesc oameni şi oameni. Nu văd ce-aş cîştiga din strîngerea de mînă şi schimburile de amabilităţi cleioase. Dacă aş fi mai tînăr, m-aş duce, ştiind că aş putea întîlni şansa unei funcţii. Acum însă, ce să fac cu o funcţie? ce altceva decît să muncesc în draci ca prostu’!
Accept însă invitaţia.

Socotesc că sindrofia de la Arcub îmi va da posibilitatea de a mai afla ceva nou despre Evenimentele din decembrie 1989, deşi Sursa numită Foştii Securişti s-a bucurat de exploatarea mea încă din 1990.

Convenim, totuşi, să-mi trimită cartea.
La BAR, unde – zic eu – stau mai mult decît pe acasă.
Pe la prînz, cînd plec spre casă, pentru pauza de prînz, însoţit de un tip care ţine morţiş să-mi vorbească despre România – Noul Ierusalim, mă trezesc în hol cu un domn purtător al unui plic.
E cartea de la Filip Teodorescu.

Bărbatul, de vîsta pensionării, îmi murmură şi numele:
Vasile Mălureanu.

Agasat de tipul care mă pisează la cap cu Ierusalimul, îi strîng mîna curierului, fără a realiza despre cine-i vorba.
Ajuns acasă, scot cartea din plic şi, după bunul meu obicei, o răsfoiesc.
Vasile Mălureanu a fost colonel de Contrainformaţii.
Semnează multe articole în acest volum.
Şi eu, care era cît pe-aci să-l confund cu şoferul lui Filip Teodorescu!