Congo se pregătește să preia președinția rotativă a OPEC

Congo va prelua președinția rotativă a Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) în 2022, succedând vecinilor din Angola. Secretarul general al cartelului petrolului, Mohammed Barkindo, s-a aflat săptămâna aceasta în țara din Africa Centrală, unde s-a întâlnit cu liderii statului. „Aș dori să îi asigur pe investitori că noi, în OPEC, vom continua să lucrăm pentru ca țările africane să devină lideri în această organizație”, a declarat Barkindo în timpul unei conferințe de presă.

Cu 2,9 miliarde de barili de rezerve de petrol și 10 trilioane de metri cubi de gaze naturale, Congo și-a stabilit motorul dezvoltării pe întregul lanț valoric al energiei. Compania petrolieră de stat din Congo, SNPC, a subliniat rolul pe care gazele naturale îl vor juca în reducerea sărăciei și în poziționarea țării drept un centru energetic regional. În ultimii ani, țara a înregistrat o scădere a veniturilor din petrol din cauza, printre altele, a reducerilor de producție impuse de OPEC, pe fondul preocupărilor că producătorii Total și Eni înșală țara. Pentru a-și lărgi baza de impozitare, guvernul a anulat scutirile fiscale și vamale acordate companiilor petroliere timp de peste 30 de ani, o măsură salutată de activiști. Congo este al treilea mare producător de petrol din Africa Subsahariană, după Nigeria și Angola, cu o producție estimată la 400.000 de barili de țiței pe zi.

Pe scurt, atunci când OPEC a fost înființată, în anul 1960, principalul său obiectiv era de a împiedica concesionarii săi, cei mai mari producători, cele mai mari rafinării și cei mai mari comercianți de petrol din lume, să reducă prețul petrolului, pe care îl specificau sau ,,afișau” întotdeauna. Membrii OPEC au încercat să obțină un control mai mare asupra prețurilor petrolului prin coordonarea politicilor de producție și de export, deși fiecare membru a păstrat controlul final asupra propriei politici. OPEC a reușit să împiedice reducerile de preț în anii 1960, dar succesul său a încurajat creșterea producției, ceea ce a dus la o scădere treptată a prețurilor nominale (neajustate în funcție de inflație) de la 1,93 dolari pe baril, în 1955, la 1,30 dolari pe baril în 1970. În anii 1970, obiectivul principal al membrilor OPEC a fost acela de a-și asigura suveranitatea completă asupra resurselor lor petroliere. În consecință, mai mulți membri OPEC și-au naționalizat rezervele de petrol. Spre comparație, prețul mediu anual preliminar al petrolului OPEC pentru 2021 se situează la 65,08 dolari americani pe baril.

Organizația a fost afectată de numeroase conflicte de-a lungul istoriei sale, astfel că unii experți au ajuns la concluzia că nu este un cartel, sau cel puțin nu unul eficient, și că are o influență redusă, dacă nu chiar inexistentă, asupra cantității de petrol produsă sau asupra prețului acestuia. Alți experți consideră că OPEC este un cartel eficient, deși nu a fost la fel de eficient în toate momentele. Dezbaterea se concentrează, în mare măsură, pe semantică și pe definirea a ceea ce constituie un cartel. Cei care susțin că OPEC nu este un cartel pun accentul pe suveranitatea fiecărei țări membre, pe problemele inerente coordonării politicilor de preț și de producție și pe tendința țărilor de a renunța la acordurile anterioare în cadrul reuniunilor ministeriale. Cei care susțin că OPEC este un cartel consideră că, în general, costurile de producție în Golful Persic sunt mai mici cu peste 10% din prețul practicat și că prețurile ar scădea și mai mult, în absența coordonării OPEC.

Foto mapsoftheworld