Congresul extraordinar al PNL s-a transformat într-o mostră toxică de autosuficiență, agresivitate și aroganță politică. Ce trebuia să fie un moment de resetare pentru un partid aflat în derivă s-a transformat într-o scenă de spectacol grotesc, cu lideri liberali care au ales să insulte în loc să inspire, să batjocorească în loc să unească. Comparația scandaloasă cu „sindicaliști care mormăie și mușcă” nu e doar o ieșire nefericită de limbaj, ci expresia fidelă a disprețului profund pe care PNL îl poartă celor care nu se supun orbește. Un partid care ajunge să-și jignească propriii cetățeni în public și să-și trateze partenerii ca pe niște simple instrumente de decor și-a pierdut orice contact cu realitatea.
PNL nu mai respectă pe nimeni. Nu-și respectă partenerii de guvernare, pe care îi tratează cu superioritate și aroganță. Nu-și respectă cetățenii, pe care îi împovărează cu taxe, îi ignoră când cer drepturi și îi insultă în văzul națiunii. Nu-și respectă nici propriii membri, ale căror opinii sunt eliminate sistematic din structura de decizie, înlocuiți cu personaje docile, dar inepte. Nu mai e nimic liberal în această construcție politică, devenită între timp un grup închis de interese, în care cinismul a luat locul oricărei viziuni de guvernare. Oricât s-ar strădui liderii să simuleze un exercițiu democratic, realitatea e vizibilă pentru toți: PNL e un partid golit de sens, în care singura ideologie rămasă e conservarea puterii cu orice preț.
În acest context, absența PSD de la Congresul PNL a fost nu doar justificată, ci necesară. A fost un gest de delimitare – poate timid, dar corect – față de un partener de guvernare care nu mai are respect pentru nimeni. Dar nu este suficient. Dacă PSD rămâne în această coaliție înseamnă că girează public această batjocură. Înseamnă că acceptă să fie complice la aroganța, disprețul și eșecurile PNL. Este momentul ca PSD să își asume curajul de a ieși de la guvernare și, mai important, să se reformeze din temelii.
PSD are nevoie urgentă să se decupleze de la acest hibrid toxic și să se întoarcă spre ceea ce românii așteaptă cu adevărat: oameni tineri, profesioniști, demni, care nu au fost compromiși în combinații de culise și care chiar doresc să servească interesul național. Sunt în PSD oameni care au demonstrat competență, loialitate față de țară și o viziune nouă – dar sunt ținuți la margine de o conducere care a devenit prizoniera alianțelor impuse și a calculului politic meschin.
Dacă acest partid nu îndrăznește să se curețe singur, să se înnoiască profund și să revină la rolul său firesc – acela de a apăra interesele majorității tăcute din România – atunci românii nu vor mai vedea nicio diferență între el și PNL. Iar când nu mai există nicio diferență, poporul alege să se revolte, să abandoneze, să pedepsească.
România are nevoie de o alternativă reală. PSD încă mai poate fi acea alternativă – dar doar dacă se rupe decisiv de această coaliție toxică, dacă își trimite la vârf o nouă generație de lideri și dacă redevine ceea ce promitea odinioară că este: partidul celor mulți, nu al celor care mormăie și mușcă în spatele ușilor închise.
Acum este momentul adevărului.
(Sursa: Facebook Avram Gal)
Clarificare comentarii:
Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!
Lasă un răspuns