Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale din Rusia cu 87,97 la sută

Conu Leonida în decembrie 1989, la televiziune și-n balcon

Valeriu Pănoiu, autor al unei cărți despre rolul astrologiei în Istorie (am tresărit la așa ceva, deoarece mi-am amintit de Împăratul roman, Tiberius, care nu făcea o mișcare fără să-și consulte astrologul), a insistat în discuția de la cristoiuTv din 15 iulie 2020 pe boala românilor de a avea convingeri ferme, pe care trebuie să le spună și celorlalți. De acest lucru m-am convins și eu vizionînd înregistrarea așa-zisei Revoluții române în direct. Aveam transcrierea din cartea lui Mihai Tatulici. După ce-am făcut rost de 60 de ore de înregistrare din 22 decembrie 1989 pînă în 30 decembrie 1989 (contracost, firește) mi-am dat seama că așa zisa Revoluție Română în direct (Emil Constantinescu, în cartea sa de referință Revoluția din 89 așa cum a fost, contestă formularea pe motiv că la televiziune s-a desfășurat o manipulare și nu o Revoluție) merită un loc de frunte în istoria comicului de tip caragialean produs de nevoia românului de a și da cu părerea. Balconul CC din seara lui 22 decembrie 1989, după ce Ion Iliescu a bifat și această locație, plătind repede obolul și plecînd, pentru că puterea se decidea în altă parte – la MApN și la Televiziune – e scena îmbrîncelilor și chiar a chelfănelilor dintre inși necunoscuți pentru a ajunge la microfon și a zice mulțimii din piață, pe post de spectatori de circ istoric, ce-le trecea prin cap. Văzute și auzite azi discursurile acestor anonimi dau seamă de caragialismul de esență al poporului român. Vă mai amintiți Conu Leonida față cu Reacțiunea? Iată decorul schițat în debutul piesei de Caragiale:

„O odaie modestă de mahala. În fund, la dreapta, o ușă; la stînga o fereastră. De-o parte și de alta a scenii cîte un pat de culcare. În mijlocul odăii o masă împrejurul căreia sunt așezate scaune de paie. Pe masă, o lampă cu gaz; pe globul lămpii un abat-jour cusut pe canava. În planul întîi, la stînga, o sobă cu ușa deschisă și cu cîțiva tăciuni pîlpîind. (Leonida e în halat, în papuci și cu scufia de noapte; Efimița în camizol, fustă de flanelă roșie și legată la cap cu tulpan alb. Amîndoi șed de vorbă la masă)”.

Pensionarul Leonida își expune convingerile sale social-politice, marcate de tembelism cronic. Efimița îl ascultă sfioasă, încredințată că Bobocul e mai deștept decît Carol I:

„Ei! cum le spui dumneata, să tot stai s-asculţi; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva.”

Ce spune această piesă?
Că românul convins n-are îndoieli, dar mai ales că moare să le comunice lumii.
Să facem un salt la Balconul CC.
A vorbit Ion Iliescu și a plecat.
A vorbit Dumitru Mazilu și a plecat și el.

Mara Tara a citit lista Comitetului provizoriu al Tineretului. Face parte din Comitet și Ernest Maftei, dar asta nu contează cînd e vorba de entuziasmul revoluționar. După ce Mara Tara se retrage, se aude o voce:
„a dat Dumnezeu … Dați-mi voie și mie…”

E vorba de un bătrîn cu ochelari și căciulă îmblănită care s-a luptat din greu să ajungă din spate în față la microfonul magic. Pune mîna pe el și începe să zbiere:
„Frați români, mă adresez dumneavoastră în numele miilor și sutelor de mii de luptători împotriva comunismului pe frontul de Est, ale căror oase zac de- a lungul unui întreg continent, al celor care au căzut în luptele împotriva fascismului, ale căror oase stau în toată Europa… ( În tot acest timp un tip de alături face semn cuiva din mulțime să-i arunce un măr. I se aruncă, dar mărul nimerește la altul. Acesta i-l dă. Tipul mușcă din el cu poftă.) Eu sînt unul din acei veterani, eu am condus în luptă pe frații, pe părinții dumneavoastră, eu mă adresez dumneavoastră în numele foștilor deținuți politici, am fost cu sutele de mii în pușcăriile comuniste… la Aiud, la Jilava, la Gherla… la Poarta Albă… și așa mai departe . N-au murit toți, trăim toți, bătrîni dacă sîntem, avem copii, toți știu cît am suferit. Ca fost militar mă adresez ofițerilor, subofițerilor și ostașilor armatei române… pe care i-am avut elevi, pe care i-am comandat. Ei sînt alături de noi, ei sînt poporul, ei sînt alături de noi, ei ne sprijină, cu ei mergem înainte…”

Tipul cu mărul îl întrerupe:
„ … dați-ne voie…”

Vorbitorul nu se lasă. Ține microfonul strîns:
„ .. o secundă..”

Un alt tip, din cealaltă parte intervine:
„Să anunțe pentru popor… ”

Oratorul continuă:
Alo! Stați un moment, vreau să spun … se va forma un guvern provizoriu… propun pe domnu Mazilu, ca președinte al acestui co…”

Tipul cu mărul reușește să-i ia microfonul pentru a anunța o declarație a Ministerului de interne care se dovedește a fi a Ministerului de Externe, citită de un ins cu chelie.
Bătrînul cu ochelari și căciulă îmblănită pleacă. Nici azi nu se știe cine a fost.

Numeroși cetățeni, pe post de Conu Leonida, au convingeri. Le-au expus pînă acum nevestelor, copiilor, nepoților, familiei a cărei căpetenie se vrea a fi respectivul. Acum au prilejul să le spună mulțimii din Piață. Ca să te bați să ajungi la microfon pentru a debita prostii cu ghiotura presupune o convingere de neclintit că zicerile tale sînt adevăruri pe care trebuie să le afle zeci de mii de oameni. La fel ca azi, cînd milioane de români își scriu pe Facebook părerile încredințați că sînt adevăruri istorice, și atunci, în 22 decembrie 1989, zeci de inși s-au înghesuit să ajungă în balcon și la televiziune pentru a se adresa națiunii. Nici unul nu s-a întrebat o clipă dacă zicerile lor merită cu adevărat să fie expuse la un microfon. Nici unul nu s-a întrebat ce rost are consumul de timp și energie pentru a vorbi la microfon. Și mai ales nici unul dintre ei nu știa că, aflat în biroul său de la MApN, Victor Stănculescu, singurul lider al Armatei care nu găsește de cuviință să asigure pe români prin tv că el e de partea Revoluției, accepta pălăvrăgeala de la tv, considerînd-o necesară pentru ca echipa Iliescu să păstreze puterea. Chestia asta mi-a declarat-o la legendarul interviu de la B1 Tv din martie 2004, legendar, pentru că în cuprinsul acestuia se va lansa teza Loviturii de stat militare dintre ora 11 și ora 16 din 22 decembrie 1989:
„Am vrut să opresc televiziunea. Era răposatul gen. Pintilie, care fusese la Centrul de comunicații guvernamentale. Și i-am zis: «De unde?» Zice: «Știu de unde. De la telefoane, sus, Palatul Telefoanelor, sus la ultimul etaj». Pe urmă am văzut că spectacolul este favorabil totuși, era o masă care se adresa maselor, și aici erau un grup mare, de aceea spun o masă, și că este favorabil, am zis, «Lasă, domnule televiziunea să meargă». Și l-am oprit să întrerupă televiziunea, a fost momentul în care poate am greșit sau nu am greșit, dar vreau să vă spun de ce. Pentru că nu voiam să se lase impresia că vreau să astup dialogul direct cu masele.”

Iată o scenă din studioul televiziunii după comutarea din Piața Palatului, unde „se aud împușcături dese”.
„Teodor Brateș: Tuturor celor care ne-au trimis telegrame și informații. Sîntem în așteptarea importantului comunicat. Foarte importantului comunicat.”

Un tip în flanel, care a stat pînă atunci liniștit în spatele lui Teodor Brateș și Victor Ionescu deschide brusc gura și i se adresează lui Teodor Brateș:
„…dacă îmi permiteți. Și celelalte colective care pot să reia lucrul… să o facă… să nu mai stea… nici un… pic la gîndire…

T.B. – A vorbit un… un muncitor energetician… (tipul îl corectează, electrician) electrician… și este foarte important acest apel. Pentru că nimeni nu ne dă nimic pe gratis… trebuie să producem… care a fost pe tancuri împreună… alți care… se găsesc aici în studio. Este un apel. La muncă, la muncă pentru țară, într-adevăr pentru că…

Electricianul: Pentru că am muncit destul ca niște boi, ca niște boi, ca niște boi am muncit, decît acasă și la servici, altceva n-am mai…

T.B.: Da… este cuvîntul unui muncitor. Vă rog să-l ascultați. Cuvîntul muncitorului care este… sarea pămîntului.

Ionel Șold: Așa cum știe el să spună…

T.B.: Da…

V.I.: Mai aveți ceva de spus?

Electricianul – Da… dar… (nu se mai înțelege)…”

Vine momentul numitului Bîlfoi, reprezentantul țărănimi muncitoare, trecute, evident, de partea Revoluției.
Numitul Bălfoi, cel care va da naștere unui moment memorabil din istoria televiziunii moderne, poate fi văzut stînd într-o margine, așteptînd la coadă să-i vină rîndul la microfon. Doi tipi îl asigură că va intra în direct. Vine și o tipă (de la televiziune, probabil) care îl îmbărbătează. Se vede treaba că numitul Bîlfoi e mult așteptat să se exprime. Și nu fără motiv. Se dă drept primul țăran muncitor care vorbește Națiunii de la tv. La masă, stau în fund Teodor Brateș și Victor Ionescu. La ei se uită un tip care stă și el în fund. În spate, așezați ca într-o producție Mosfilm despre Revoluția din noiembrie, stau în picioare cinci reprezentanți ai revoluționarilor. Unul sprijină un drapel. Din cînd în cînd, de plictiseală, pune pînza pe umerii celui din fața sa, ca și cum ar fi vorba de o pelerină. În timp ce Victor Ionescu trăncănește ceva despre libertate, un tip cu ochelari îi face semn lui Teodor Brateș că trebuie să intre Bîlfoi. Acesta debutează stînd în picioare la vreun metru și ceva de cei care stau jos:

„Am să vă spun lucruri interesante. N-o să fiți nemulțumiți…”

„Vă rog”, îl invită Teodor Brateș, în timp ce Victor Ionescu îi prezintă poporului telespectator arătîndu-l cu mîna:

Vocea pe care ați auzit-o este a… unui tovarăș care a venit acum în studioul nostru…

Teodor Brateș: Prezentați-vă… prezentați-vă…”

Insul din popor e în prim plan. E într-un sacou în carouri și poartă cămașa descheiată la gît:
„Bîlfoi: Sînt și bucureștean și țăran. Comuna Pietroșani din Teleorman. Toți țăranii țării ăștia îmi sînt frați. De șase ani de zile muncesc și la global în timpul meu liber în concediu. Copilul, soția, de multe ori se supără, «ori stai cu noi ori te duci la maică-ta». Mama este bolnavă, bătrînă, 83 de ani. Vecinii și satuʼ o ajută. (Devine brusc patetic). Țărani, ajutați să facem recolte! Nu în ziare, ci pe ogoare, care să ne sature pe toți și nu toate leprele care ne-au supt pînă acum. Să știe și primul secretar al județului Teleorman, care m-a găsit cu oamenii culegînd unde era bun și vrea să bage să culeagă cu combinele iar unde era mic trebuia să culeagă țăranul, că de acolo nu-i mai cădea nimic. ( Începe să interpreteze în stil caragialean apelînd chiar la ticul, zic, al personajelor din schițele marelui satiric) Și ascultă bă, cine ești tu? Zic, sînt Bîlfoi. Zice – Și ce cauți aici? – Am săpat aici și aicea voi culege. Am luat doi oameni cu mine, era cu ziua, îi plăteam cu 100 de lei ca să pot face și eu treabă acolo, ce puteam să-i spun lui? Sînt prieteni, mă ajută. Și zice ce-ai acolo? Zic, porumb. Nu e al nostru? Da, zice, dar ăsta e al poporului. Zic, dar ăsta nu-i popor? S-a uitat la mine. Zice, și bagajul tău care e? Zic, ăla. Drept pentru care îmi spune. Tu ai să plătești. Se duce și organele locale așa, cam cocoșate, ( se apleacă pentru a imita cocoșarea) cum sînt țăranii care s-au mai ajuns și ei un pic. Îi spun, zice, nu putem să dăm… Zice, ce l-ați primit pʼăsta? Împărțiți cu el, te pomenești, hectarele, sau îi…
Victor Ionescu: Vreți să stați? (se ridică și-i oferă locul său, după care o șterge din studio, cu graba unuia care merge la WC).”

În timp ce se așează în locul lui Victor Ionescu, Teodor Brateș își cere scuze:
„Ne iertați că noi stăm pe scaun în timp ce…”

Fără să se întrerupă, Bîlfoi ține discursul de continuă de pe scaun și evident din prim plan:
„Bîlfoi: (se așează)… hectarele… sau îi dați cu remorca? Nu domnule, tovarășe președinte, zice, vrea să muncească, asta vrea el. De șase ani de zile, zic, nu mă dă nimeni afară, de șase ani de zile muncesc și sînt în remorci cu țăranii, alături. (O mînă din umbră îl bate pe umăr și-i zice că, gata) Acum doresc țărănimii succese și să dăm țării pîine.”

Cel care ține steagul din spate intervine gesticulînd cu pînza tricoloră:
„…Și pîinea să fie pe masa noastră, recolta să fie a poporului.”

Bîlfoi se ridică de pe scaun și iese pentru totdeauna din studio și din Istorie. Între timp se întoarce Victor Ionescu, care-și reia locul ocupat de reprezentantul țărănimii. Cel puțin așa susține Victor Ionescu în timp ce se așează:
„Ați auzit vocea unui țăran și să nu uităm că prima revoluție din viața unui popor și toate revoluțiile acestui popor au fost făcute cu ajutorul și prin forța acestei mulțimi, acestei… mase de oameni care totdeauna au muncit și au dus în spinare această țară. Țăranii, talpa țării, sînt astăzi o parte dintre noi, care muncim cu toții și muncim în continuare pentru libertate.”


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

20 comentarii pentru articolul „Conu Leonida în decembrie 1989, la televiziune și-n balcon”

  • Ne place sau nu, dar si 1989 ca si oricand inainte sau dupa…. s – a lucrat cu materialul clientului…. Adica am fost suntem si vom fi manevrati pentru ca atata putem …. Ne place sau nu … nu suntem un popor …. nu avem identitate … nu avem decat Miorita, unde 2 il omoara pe al 3 -lea pentru ca e… mai ortoman. … Niciodata nu ne am decis soarta si niciodata nu o vom face… Penteu ca nu vrem si nici nu putem …. Nu avem ….materialul bun…. asta e adevarul…. niciodata nu ne – am asumat cobaecintele faptelor noastre sau consecintele inactiunilor noastrre… tot timpul au fost altii vinovati pentru neputinta noastra…. turci, rusi, unguri …etc….

  • „Valeriu Pănoiu (…) a insistat în discuția de la cristoiuTv din 15 iulie 2020 pe boala românilor de a avea convingeri ferme, pe care trebuie să le spună și celorlalți”. Asta o spune un strain care nu are convingeri ferme si care raman nedezvaluite?
    Dvs., Maestre, si acest ghicitor in stele aveti cumva altfel de convingeri, anume sovaienice, nehotarate, pe care le tineti doar pentru domniile voastre?
    „Convingere ferma” este un pleonasm. Convingerea poate fi numai ferma, altfel se numeste indoiala. Indoitul este ca ala care sta cu fundul in doua luntri si se scufunda ca Sfantul Petru. Asa sunteti dvs. si Valeriu Panoiu? Din cele exprimate in spatiu public rezulta contrariul: amandoi suferiti de aceiasi boala pe care o imputati neamului romanesc.
    Ma mir ca nu va dati seama in ce situatie penibila va puneti din dorinta de a epata cu orice risc, pentru ca fara sa vreti faceti erori de rationare impardonabile.
    Si o lectie de viata: Toti oamenii sunt afectati de virusul prostiei, cu exceptia celor conectati la Mintea divina, care este Ratiunea Insasi.

    • Eu am convingerea fermă, bazata pe cunoștințe și intuiție că această criza de Covid este o uriașă țeapă mondială, gândită pentru introducerea tiraniei globale a unui guvern în mondial despotic, autoritar, fascist.
      N-am nici cea mai mica indoiala care să-mi zdruncine aceasta convingere ferma, că e vorba de o uriaș țeapă mondială gândită dinainte de cabala iudeo-masonica care conduce lumea.

      • In orice caz, poliția și organele statului ar trebui să respecte poporul și drapelul țării pe care o servesc.
        De aceea cei care simt românește, să afișeze urgent DRAPELUL ROMÂNIEI cât mai vizibil, PE MAȘINĂ. Văzând căt mai multe mașini cu drapelul atașat, am înțelege că nu suntem singuri intr-o mare de progresiști (care compromit termenul), dincolo de cifrele și exitpollurile lor mincinoase.
        Asta pentru că încă mai suntem aici, pentru că țara noastră iubită încă mai este locuită, până când ne vor extrage pe toți, unul câte unul, înlocuind definiția de „penal”(cu randament mic), cu cea de „bolnav”(excelentă găselniță).
        Drapele mici pentru mașini se vând în orice benzinărie.

        • Văi de mama voastră. Sunteți varză. Și asemeni vouă, încă o droaie de primate fără păr. Diferența dintre voi și cei de acum 2000 de ani e doar aceea că voi, deși nu ar trebui, aveți acces la tehnologie.
          Vin mâine iudeo-masonii să o facă pe mă-ta sclav că nu are tricolorul lipit pe lunetă. Ce naiba să facă aia cu d-ăștia cu jumătate de neuron?

  • Putine lucruri sunt spontane pe lumea asta,in general,marea majoritate sunt planificate atent si doar par spontane,dar nu sunt.

    • Acest virus este planificat in laborator și executat in laboratoarele despotice ale masoneriei mondiale care clocesc de cel puțin 100 de ani sa conducă lumea.

  • Domnule Cristoiu un titlu pentru cartea dvs,
    Decembrie 1989 – Revolutie de catifea in Partidul Comunist Roman

  • Civilizatia + Natura = Pace

    Civilizatia si Natura impart Realitatea.
    Realitatea e o stare de echilibru absoluta, adica e insasi Pacea.

    echilibrul relativ al Civilizatiei e un dezechilibru, daca refrinta e absoluta.
    Natura echilibreaza dezechilibrele absolute ale Civilizatiei, dezechilibrindu-se relativ.

    intre Civilizatie si Natura tinde sa se construiasca un zid absolut, abia asa echilibrul relativ al Civilizatiei tinzind sa fie si absolut.
    totusi, pina atunci, Civilizatia va fi obligata sa se echilibreze in mod relativ si ca raspuns la dezechilibrele relative ale Naturii, asta in plus de procesul de echilibrare care e propriu exclusiv Civilizatiei si masurii ei pe vremurile astea.

    cea care a rapus toate civilizatiile de pina acum a fost…impotenta dovedita in fata manifestarilor echilibratoare ale Naturii, care in fapt au fost dezechilibre profunde.

    Natura va reactiona, echilibrind. insa in mod absolut.
    Reactiunile Naturii pot fi exclusiv manifestari naturale atipice.
    Una e sa-ti gasesti o stare de echilibru in cazul in care starea Naturii poate fi previzionata, alta e sa te echilibrezi in prezenta Naturii dezechilibrate ( relativ ).

    Civilizatia poate regiza orice doreste, dar exclusiv in mod relativ.
    Exista o ‘diferenta de regie’ care apartine Arbitrului Absolut,
    si care completeaza ‘regia Civilizatiei’, care e relativa, pina cind aceasta devine absoluta, suprapunindu-se peste Pace.

    Civilizatia + Natura = Pace, iar atunci cind Civilizatia isi tinde ecuatia de miscare catre Pace, Natura tinde sa fie lipsita de influenta.
    Natura are doua componente, Cer si Pamant. Atunci cind tinzi sa-i folosesti o singura componenta, aceasta tinde sa se manifeste plenar, adica Cerul tinde spre ‘minim’, cind Pamantul tinde spre ‘maxim’.

    Totusi, Civilizatia tinde sa-si foloseasca Pamantul la maxim, prin urmare Natura va tinde sa-si manifeste Cerul, plenar.
    Adica Radacina,
    adica Nemiscarea ( care e si ea o miscare, dar vesnica ).
    or…mai intai e Nemiscarea, si abia apoi Miscarea, pentru ca mai intai e Oul Absolut, si abia apoi Oul Absolut Crapat in El Insusi ( Crapatura fiind chiar… Creatia ), deci Civilizatia, in drumul ei spre propria desavarsire isi cauta neostoita propria Contradicitie.

    • Fascismul mondial cu caracter sectar are picioare scurte, să știi, momente din astea au mai fost in istorie, ele nu au adus nimic altceva decât confuzie.

      • politicienii parlament…elor, nu doar ca au decredibilizat, …se pare ca au mai avut ce!, pozitia ‘politicianului’,
        ei au facut ceva cu mult mai important, au manjit cu dubii fundamentale insusi sistemul politic.

        acest sistem politic va cadea pe mana politicienilor, nu a altcuiva din exteriorul sistemului politic.

        viitorul sistem politic nu va mai presupune politicieni, pentru ca acestia s au decredibilizat plenar atunci cind, demonstrind asta, au intors pe dos dinamica ‘conducatorului’, conducatorul din efect devenind cauza.

        vremea popoarelor care isi aleg conducatorii a apus cu multa vreme in urma,
        acum e vremea conducatorilor care isi aleg popoarele dupa chipul si asemanarea lor ( in caz ca nu gasesc ceva pe propria masura opereaza estetic popoarele…pina cind acestea ajung sa le semene, operatia fiind ba mai vizibila, ba mai a la popper )

        toata povestea e pe masura vremurilor, pentru ca aceasta nu mai e vremea omului, ci a antiomului, daia viitorul sistem politic nu mai cuprinde oameni, ci antioameni,
        astia fiind una cu Inteligenta Artificiala, asta fiind Noul Adevar, adica Antiadevarul.

        • confuzie….da, dar e intre om si antiom, de data asta, fiecare se lipeste de imaginea in care ‘se vede’ mai frumos. facind asta se judeca singur, infricosator.

  • a,da:

    -expresia corecta(in cultura romana…) este:

    „arata ca PRINS de pe garla”,ca un innecat…..

  • 1.teodor bratesh?!

    youtube Poporul a fost mintit cu televizorul in 89′

    https://www.youtube.com/watch?v=NjewymC14Lw

    2.istoria prolet-cultismului?
    -va rugam nu scapati „Destine Americane”,”editura pentru literatura universala”,1961;leipzig 1955.
    o colectie de nuvele stil jack london,vreo 20 de autori iudeo-bolsevici;
    avem un exemplar pe care il vom arde ritualic,catharstic.

  • A propos de Istorie : tineti cu dintii de varianta Câciog cel curat care
    fàrà nici un leu a inventat un Trust de Presà ? Poate a împrumitat de pe undeva? Sau ràmâneti la varianta hilarà cà îl cunosteau tipografii! ? Numai ei îl cunosteau ?

  • Alegerile Prezidentiale din 2019 au atins Everestul grotescului , desi
    nu iesiserà tancurile ! „Înscenarea” dv. este pe cît de frivolà , pe atît de insultàtoare! În timp ce unii fàceau caruerà politicà , sute de mii de oameni erau sechestrati în închisori ! Gàsiti cuvîntarea acelui fost detinut politic urmuzianà ? Rescrieti Istoria? Era sà zic: Si tu Brutus?
    Dar aceastà replicà are prestigiul Timpului ! A se consuma cu moderatie !

  • Prea erau regizate temeinic toate in dec.’89 dinafara tarii cu complicitatea unor lepre autohtone! Europa Libera, Vocea Americii incepusera de pe 16 dec. cu informatii vazute prin ochii regizorilor „agenturilor straine”; TVR a preluat stacheta intamplator dezinformand din greu incepand cu orele amiezii ale zilei de 22 dec.
    Daca pe vremurile acelea lucrurile s-au derulat ceva mai repede, acum folosindu-se tehnici de manipulare simpliste preluate din scenarii de film SF, piesa cu actori se presupune scoliti dar nu prea bagati in seama de ceva vreme, se tot intinde de vreo cateva luni asteptandu-se adeverirea unor predictii apocaliptice uitand ca viata bate filmul si ca rabdarea are o limita!

    • Poate evenimentele au fost regizate, dar reactia oamenilor a fost SPONTANA. Or fi spus oamenii si multe prostii, dar nimic nu umbreste bucuria noastra de atunci. Caci nu credeam sa mai scapam vreodata de vremurile alea negre.

      • Da regizorii au prevazut si reactia spontana a oamenilor in scenariul lor,adica au anticipat o ,si cumva au inclus o in scenariu,care le a mers de minune,regimul Ceausescu,si ce a urmat dupa a fost intai planificat de catre Rusi si Americani(ei fiind regizorii principali) in deplina colaborare,si pus in practica cu exactitate,prin oamenii lor .Restul e istorie.Mai repede o sa aflam adevarul despre prezenta si vizitele extraterestrilor pe Terra,decat tot adevarul despre Decembrie 1989,desi in mare ideea e ca Rusii si Americanii,impreuna au vrut sa l matraseasca pe Nea Nicu,care le statea in gat(nu se alinia la Perestroika,si nici nu voia sa se retraga de la putere sa lase locul altuia care sa dea drumul la noua linie),si l au matrasit.

      • Adevărat! Acum și dacă faci haz de necaz ți se spune ca nu crezi în zeitatea „covid”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *