Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Copiii pandemiei

Fără pretenția de exhaustivitate – un lucru de domeniul imposibilului în condițiile actuale –, acest articol încearcă să facă puțină lumină în hățișul incredibil de opinii exprimate și publicate din martie și până acum de experți din mai multe țări de pe mapamond referitor la rolul și poziția copiilor în contextul actualei pandemii de Covid-19. De ce m-am oprit tocmai la copii? Fiindcă aici mi se pare că am cam exagerat, atât cu presupunerile, cât și cu măsurile adoptate, care par să nu se verifice pe deplin, ba mai mult, să conducă la pagube colaterale greu de controlat mai târziu.

Am știut de la început că va fi o muncă de Sisif, care va dura ore, dacă nu zile, deoarece cunoșteam volumul imens de articole despre noul virus apărute peste tot în lume. Sunt câteva zeci de mii, dacă nu mai multe. Despre copii sunt câteva mii doar pe PubMed. Mi-am restrâns cercetările la această grupă de vârstă foarte controversată, la care experții încă nu s-au pus de acord. Dar parcă începe să se profileze o direcție.

Așadar, în ianuarie 2020 se știau următoarele: Boala respiratorie acută severă, diagnosticată inițial în China, este cauzată de un virus care face parte din marea familie – cunoscută mai de mult – numită „Corona”. Virusul a fost botezat în cele din urmă SARS-CoV-2 și urmărit cu interes și neliniște de restul planetei. Dintre multiplele informații care ne ajungeau pe toate canalele, am acumulat următoarele: deși simptomele și calea de transmitere sunt asemănătoare gripei, infecțiozitatea (capacitatea de transmitere) SARS-CoV-2 se deosebește de cea a virusului gripal. Virusul corona are capacitatea de a se transmite mai facil și nu este influențat de temperaturile exterioare în creștere. Afectează cu precădere categoriile de vârstă 60+, bărbații mai mult decât femeile și, în special, persoanele cu anumite comorbidități. Boala, numită Covid-19, se manifestă în peste 85% din cazuri ca o infecție respiratorie ușoară (tuse, guturai, febră, afectarea gustului și a mirosului) sau rămâne asimptomatică (circa 20% din cazuri). În cazul apariției simptomelor, boala poate lua o formă severă, cu pneumonie sau disfuncție multiplă de organe, ba chiar se poate solda cu decesul. Organele care suferă cele mai mari daune sunt acelea cu o mai mare densitate a receptorilor preferați de virus pentru a pătrunde în celule: tractul respirator, intestinul, rinichii, vasele sanguine, inima etc. Încă o deosebire față de gripa obișnuită: la Covid-19 pot apărea mai multe sechele.

Referitor la transmiterea virusului de la o persoană la alta, s-a constatat că există diferențe de infecțiozitate între persoanele simptomatice și cele asimptomatice. Altfel spus, o persoană asimptomatică are „șanse” cu circa 40% mai mici de a transmite virusul decât una care tușește, are ușoară temperatură, dureri în gât etc. Și este și logic să fie așa: a fi „asimptomatic” înseamnă a nu prezenta simptome de boală, iar dacă nu tușești și nu strănuți, și virusului îi va fi mai greu să ajungă de la o persoană la alta. Purtatul măștii chirurgicale obișnuite de către persoanele infectate poate împiedica transmiterea. Firește, un asimptomatic poate infecta persoanele cu care vine în contact, dar pentru asta este necesar un contact direct, intim, astfel încât să aibă loc un schimb de salivă sau secreții nazale (sărutul, folositul în comun al veselei sau obiectelor de toaletă, mâini duse la gură sau nas). Și asimptomaticii sunt purtători de virus, uneori în cantități la fel de mari  ca și ceilalți. Toate aceste lucruri nu sunt noi, le cunoaștem de la gripă și de la orice altă infecție de căi respiratorii și pot fi stăpânite fără probleme, respectând niște reguli de igienă la îndemâna tuturor.

Copiii se îmbolnăvesc mult mai rar (circa 4% din totalul cazurilor), sunt de multe ori asimptomatici sau fac forme ușoare de boală (mai ales digestive). Întrucât majoritatea țărilor au trecut destul de devreme la închiderea școlilor și grădinițelor, cele mai multe studii efectuate inițial pe această grupă de vârstă au avut loc în condiții care nu imită realitatea, adică în izolare. Există enorm de multe studii și rapoarte despre copii și adolescenți din acea perioadă, iar concluziile sunt destul de variate. De aceea, am recurs la publicații care analizează la rândul lor cele mai relevante studii încercând să descopere un consens. Nu trebuie să credem că acele studii luate în considerație și spre analiză ar avea un design sau o bază de date identice sau măcar asemănătoare. Exact acest lucru îngreunează și comparațiile… merelor cu perele.

Concluzia este una dezarmantă: suntem de acord că nu suntem de acord. Nu se știe exact, dacă… În orice caz, ni se confirmă observațiile de la începutul pandemiei referitoare la receptivitatea/sensibilitatea la boală a copiilor, aceasta fiind mult mai redusă, precum și la simptomatologia mult mai blândă la copii (firește că există – ca peste tot – și excepții, dar acestea sunt destul de rare). Copiii de grădiniță sunt mult mai puțin receptivi la boală decât cei de vârstă școlară. Una dintre explicații ar fi aceea că acei receptori de care are nevoie virusul pentru a pătrunde în celulă sunt încă imaturi și în număr restrâns la copii, astfel încât virusul nu are de ce să se „fixeze”.

Mult mai mult m-ar fi interesat contagiozitatea copiilor, simptomatici sau nu. Deși studiile privind încărcătura virală la copiii bolnavi nu arată o diferență semnificativă față de adulți, se pare, însă, că nu copiii sunt aceia care răspândesc boala, ci în marea majoritate a cazurilor, adulții. Ba mai mult, 40% din infectările copiilor au loc în familie, nu în instituțiile de învățământ. Explicația nu se cunoaște încă, putem doar să speculăm: poate că acele virusuri detectate prin metode PCR nu au fost toate viabile (se știe că aceste metode detectează materialul genetic viral, fără a putea face diferența între materialul viabil sau mort), poate că nu sunt la fel de virulente, poate că numărul de copii testați nu a fost unul reprezentativ etc.

În Austria a avut loc, destul de timpuriu, o evaluare a contagiozității copiilor, iar concluzia trasă prin iunie a fost: copiii sunt mult mai puțin contagioși decât adulții. Potrivit studiilor efectuate înainte de lockdown și imediat după relaxare (școlile s-au închis pentru circa 700.000 de elevi în 16 martie și s-au redeschis în mai), școlile și grădinițele nu au jucat până atunci (22.06.20) un rol semnificativ în răspândirea coronavirusului. Din 541 de clustere (un cluster este un focar sau un grup de îmbolnăviri cu legături strânse în timp și spațiu), doar trei au fost detectate în școli și alte trei în grădinițe, dar dintre cele detectate în școli, în doar un caz s-au raportat alte patru cazuri secundare. Într-o altă investigație efectuată la scară largă în Viena după redeschiderea școlilor se evidențiază de asemenea un număr redus de infecții în instituțiile de învățământ. Astfel, la Clinica Universitară de Pediatrie de la Universitatea din Viena, din 2.100 de testați doar doi au fost pozitivi. Un al treilea studiu, dat publicității în iulie 2020, a detectat o singură profesoară pozitivă din totalul de 5.100 de elevi și profesori testați. Nu s-au detectat pozitivi asimptomatici.

Decizia de a închide școlile a fost una dificilă și poate necesară pentru o scurtă perioadă de timp. Neavând alte informații, ne-am bazat pe ceea ce știam de la epidemiile de gripă, în care copiii joacă un rol primordial în transmitere. Dar pe baza datelor din Olanda și Norvegia ar fi fost posibil să se observe încă din aprilie că, deși copiii pot face parte din lanțul de infecție, ei nu provoacă clustere. Închiderea instituțiilor de învățământ a creat o mulțime de probleme sociale și poveri, în special pentru mamele care au fost nevoite să lucreze de acasă. Poate că aceste neajunsuri ar fi putut fi evitate.

Studiile efectuate de unul dintre specialiștii virologi germani și inițial în Coreea de Sud (iulie 2020) și recent în SUA, precum și în Israel au relevat faptul că cei mici pot fi la fel de infecțioși ca și adulții, bazându-se în general pe detectarea unei mari încărcături virale în probele recoltate, un lucru care însă pare că nu se transpune în practică 1:1. Concluziile acestora se află în opoziție cu studiile efectuate de olandezi și australieni, care au constatat că problema stă invers, și anume copiii sub 12 ani se infectează destul de rar și sunt de obicei asimptomatici, fiind rareori cauza focarelor. În Olanda se confirmă rezultatele virologului german referitoare la încărcătura virală, dar analiza amănunțită a 700 de căi de transmitere a evidențiat implicarea a doar 11 copii. Ba mai mult decât atât, 5 dintre acești 11 „copii” aveau de fapt 17 ani și lucrau deja în sistemul de sănătate. Ce ne spune acest lucru? Că rolul copiilor în transmiterea bolii este unul minor, cu atât mai redus cu cât copiii au o vârstă mai fragedă.

Un alt studiu privind frecvența infecțiilor Covid-19 în școlile din Saxonia, publicat în 3 august, vede un risc destul de scăzut de infecție în perioada analizată. Studiul a examinat câte persoane au fost infectate cu virusul în mai și iunie. „Niciunul dintre cei 2.599 de copii și profesori testați nu a fost detectat pozitiv”, a declarat profesorul Wieland Kiess, directorul Clinicii și Policlinicii de Medicină pentru Copii și Adolescenți de la Spitalul Universitar din Leipzig. De curând a urmat și reformularea concluziilor studiului de proporții din Coreea de Sud: experții și-au revizuit părerea, recunoscând că la data primei publicări nu se știa exact cine a infectat pe cine și că la mulți dintre copii boala s-a declanșat simultan cu a adulților din familie, ceea ce sugerează faptul că infectarea nu a fost cauzată de copii. Deci, copiii sunt totuși mai puțin infecțioși decât se credea. Și, așa cum ne așteptam, și specialiștii suedezi (21 august) se alătură acelora care sunt de părere că rolul copiilor în transmiterea bolii este unul minor. Atât ei cât și finlandezii au ajuns la concluzia că închiderea școlilor nu a contribuit semnificativ la reducerea ratei de infectare.

În Suedia, în ciuda școlilor deschise, există la fel de puțini copii infectați ca și în Finlanda, unde școlile au fost închise. În Marea Britanie s-au detectat, în iunie, la elevii care frecventau școala 70 de cazuri de Covid-19 la un milion de testați. Și mai interesant pare faptul că, atunci când se infectează, copiii nu se infectează de la alți copii, ci de la adulți și contractează boala mai degrabă acasă decât la școală. Invers decât la gripă, unde mai întâi se îmbolnăvesc copiii, iar aceștia infectează restul membrilor familiei.

Nimeni nu contestă faptul că și copiii se pot îmbolnăvi sau că pot fi la rândul lor contagioși. Trebuie însă făcută diferența între aceștia și adulți în ce privește simptomatologia și implicit infecțiozitatea, mult mai reduse decât la adulți. Nu era oarecum de la început de presupus că cine nu tușește și nu strănută prea tare nu poate nici să răspândească prea mulți germeni în jur? De la tuberculoză (tot o boală cu transmitere respiratorie) știm că de obicei contagiozitatea copiilor este una redusă, unul dintre motive fiind și acela că cei mici nu pot tuși foarte tare și își înghit de obicei secrețiile respiratorii, în loc să le expulzeze la exterior cum fac adulții. Având în vedere simptomatologia de multe ori digestivă și detectarea virusului în materiile fecale s-a luat în calcul și posibilitatea transmiterii fecal-orale, posibilitate infirmată în alte studii, în care s-a demonstrat faptul că virusul nu se mai poate replica și prin urmare nu mai este infecțios.

De la începutul pandemiei și până acum s-au petrecut multe și am învățat (sau ar fi trebuit să învățăm) multe. Poate că acele cifre, studii și informații nu se suprapun perfect (niciodată nu o vor face, fiindcă fiecare studiu urmărește alte obiective), dar mesajul acestora referitor la copii este unul care ar trebui să ne facă să ne revizuim atitudinea, sau măcar să așeze la aceeași masă atât factorii de decizie cât și experții, pentru ca faptele să fie reanalizate. Nu cifrele declamate zilnic ne spun ceva, ci interpretarea pertinentă a acestora. Dacă în atâtea țări se spune că nu copiii sunt motorul pandemiei, poate că ar fi cazul să ne eliberăm și noi copiii din cuștile în care i-am încuiat de teamă „să nu-și omoare părinții sau bunicii”. Dacă altundeva s-a constatat că acei copii sunt de fapt infectați de adulți – și mai ales în familie –, e cazul, dacă nu vrem să le dăm crezare altora, să ne efectuăm propriile cercetări în domeniu, înainte de a ne comporta în școli ca pe niște terenuri minate tratându-ne copiii ca pe niște bombe încărcate cu virus.

Oare toate astea n-ar trebui să ne dea de gândit nouă, adulților, atunci când elaborăm sistemele de semafoare pentru școli? Sigur, la început a fost ceva inedit pentru noi toți. Acum însă ar trebui să ținem cont și de experiența acumulată și de rațiune, chiar dacă plouă în continuare cu informații care, la prima vedere, par să se bată cap în cap. Copiii pot face parte din lanțul infecției, dar nu cauzează focare, motiv pentru care mulți epidemiologi recomandă deschiderea școlilor.

Unii recomandă să nu ne îmbrățișăm copiii pe perioada cât frecventează școala și să-i dezbrăcăm de haine de îndată ce intră pe ușă, dezinfectându-i pe ei și hainele deopotrivă, alții protestează împotriva acelui tratament barbar de „umilire” a celor mici. Dar nici, unii nici alții nu au procedat astfel atunci când cazurile infecțiilor de rujeolă creșteau razant, ajungând în 17.07.20 la 20.204 cazuri, din care 64 de decese. Și este clar că rujeola se transmite infinit mai ușor și mai rapid decât SARS-CoV-2. Ba unii dintre părinții care acum protestează că nu vor să-și trimită copiii la „moarte sigură” – referindu-se la școală – nu au pierdut nicio secundă reflectând la același pericol atunci când i-au purtat cu ei prin mall-uri și pe plajele supraaglomerate. Nu cumva creșterea numărului de „infecții” are altă cauză?

A ne obișnui copiii să se spele pe mâini atunci când se întorc de la joacă sau școală și când ies de la toaletă nu este o umilință și nici un tratament discriminator, cel puțin nu atâta vreme cât și noi, adulții, procedăm la fel. O măsură suficientă și care ar fi trebuit de mult să fi fost rutină. Și poate că n-ar trebui să pierdem din vedere ceva mult mai important: daunele colaterale. Chiar dacă nu acum, tot va veni o vreme când va trebui să răspundem și altor întrebări, poate chiar mai neplăcute decât acelea legate de transmiterea bolii. Anume despre ce s-a petrecut și se va petrece cu psihicul copiilor pe o perioadă mult prea îndelungată pentru vârsta prea fragedă. Haideți să mai analizăm odată totul, cu cărțile pe față. Cu ce avem de la alții și cu ce putem adăuga de la noi.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Copiii pandemiei”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *