CoraZone | A fi domn e o întâmplare, a fi om e lucru mare

În drumul nostru prin viață, influențăm, că vrem sau nu, multe destine. Însă, în primul rând, influențăm viața copiilor noștri. Redau mai jos două întâmplări care pe mine m-au întristat și bucurat, dar mi-au și dat de gândit. Se spune că mamele bune cresc fete rele, afirmație cu care, personal, nu sunt de acord, însă nu pot să nu mă întreb: Dacă creștem copii buni, vor fi ei pregătiți să înfrunte această lume?

Am intrat la KFC, lângă Herăstrău, să-mi iau o înghețată. Am ținut ușa să poată intra o mamă cu fetița ei, de vreo 4 ani, deoarece amândouă erau cu trotinetele. Și căști de protecție. Au intrat, dar doamna nu a catadicsit să zică „mulțumesc”. S-au dus la o casă unde nu era nimeni, eu m-am luat după ele. Când am ajuns, vânzătoarea a anunțat că a închis. Ne-am așezat fiecare la câte o coadă. Ca niciodată, coada mea a mers mai repede. Când să comand înghețata, mă trezesc că-mi smulge cineva umărul. Mă întorc și o văd pe doamna rânjind.

– Ia spuneți, doamnă, cum v-ați descurcat de ați ajuns în fața mea, că erați în spatele meu?

– M-am așezat la o coadă și am avut noroc.

– Noroc, da? Nu că sunteți comunistă și securistă și voi vă descurcați tot timpul!

M-am uitat în jos la fetiță, am surprins aceeași mirare ca odată și brusc am realizat cine este.

Ea s-a întors la coadă și-i spunea fetiței:

– Uite, mamă, ei sunt comuniștii și securiștii de care nu putem trăi. Ei se descurcă. Mama muncește 12 ore la birou și nu se poate bucura de o zi liberă din cauza lor. De-aia te-a scos mama în stradă astă iarnă pe frigul ăla, să scăpăm de ăștia care se descurcă.

Un adolescent care era pe rândul ei, dar în dreptul meu mi-a zâmbit complice.

Am luat înghețata, am ieșit și le-am așteptat. Am întrebat-o, înainte să înceapă ea:

– Doamnă, vă amintiți că în primăvară m-ați lovit cu bicicleta în parc și ați fugit? Și fetița era în spate.

– Așa, și?

– Sunt curioasă cum i-ați explicat copilului că ați lovit un om și ați fugit.

Îmi era milă de fetiță, de mirarea din ochii ei mari și frumoși.

– I-am spus că securiștii și comuniștii trebuie să moară.

– Chiar nu mai am replică, doamnă. Mi-e milă de copilul ăsta.

P.S. Doamna, o corporatistă, mă lovise cu bicicleta în parc, de am căzut la pământ. Fetița era în spate într-un coș și s-a întors speriată să vadă ce se întâmplă. Și ea a întors capul, a văzut că am căzut, un domn a încercat să o oprească, dar și-a văzut de drum. Fetița nu și-a întors ochii de la mine.

Și a doua întâmplare.
Astăzi eram la un anticariat. A intrat o mamă cu doi copii, un băiat de 9-10 ani și fetița de vreo 6 ani. I-am remarcat pentru că la intrare băiatul a spus „Bună ziua”. Mama a zâmbit. Era o familie modestă. După o vreme, am nimerit iar lângă ei. Mama se uita la o carte pe care o alesese băiatul, o carte nouă, de povești, cu o copertă veselă. A întors-o pe toate părțile și l-a întrebat: „Sigur pe asta o vrei?” Doamne, cum cunoșteam acel ton, de câte ori am pus și eu întrebarea așa! Așa, așteptând un răspuns negativ, dar fără să vreau să dezamăgesc și furioasă că nu pot și una și alta. S-ar traduce cam așa: „De banii ăștia am putea lua mâncare”. Băiatul a surâs și a zis: „Lasă, o putem lua altădată.”

M-am apropiat. „Ieri a fost Ziua Copilului. Vă rog să-mi permiteți să-i dăruiesc eu cartea”, am spus. Fetița, care avea și ea o carte în mână, „Cum să numărăm în engleză”, a dat să o pună discret în raft. „Și ție aș vrea să ți-o dăruiesc, dacă-mi dă voie mama”, i-am spus.

Au fost câteva clipe, care mi-au părut o veșnicie, în care ne priveam unii pe alții. Mi-a trecut prin cap că am făcut o gafă. „Desigur, dacă vă face plăcere. Băiatului îi place mult să citească. Și fata se ia după el”. Femeia avea o voce caldă, mângâietoare. Și privirea. Când se uita la copii parcă-i învăluia într-o lumină protectoare.

Am plătit. Într-adevăr, cartea băiatului avea un preț mai mare iar a fetiței a fost 2.99 lei. Mi-au mulțumit și băiatul a adăugat: „Să știți că sunt tare bucuros și o să vă țin minte”. I-am privit cum pleacă. Așteptau la semafor și amândoi dădeau paginile cărților. Mama îi ținea protector de umeri.

Nu mi-am mai cumpărat cartea pe care voiam să o iau. Și cred că, pentru a-i dărui unui copil o carte, am putea renunța uneori la ceva ce ne dorim, dar fără de care am putea trăi.

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „CoraZone | A fi domn e o întâmplare, a fi om e lucru mare”

📹 Videoblitz 📹
Loading