Corazone | Cenușăreasa și premiul cel mare

A intrat timidă în cabina sălii de spectacole, acolo unde mai erau trei fete care intrau în concurs și se pregăteau. În jurul lor se învârteau mame, surori, prietene; erau vesele. A salutat timid, de parcă nu ar fi vrut să fie auzită, și-a scos costumul din plasa și s-a îmbrăcat. Și-a privit pantofii cu care venise și cu care trebuia să rămână, pentru că alții nu avea: erau uzați și se vedea, chiar dacă i-a curățat mult acasă. I-a mai șters o dată de praf. A scos și o floare de plastic și se privea în oglindă încercând să și-o pună în păr.  În oglindă a văzut-o pe una dintre  femei, probabil mama fetei frumoase care râdea fericită, spunându-i ceva la ureche. Fata le-a șoptit celorlalte ceva și toate se uitau spre ea. Și-a netezit stingheră o dungă imaginară pe bluză. Fata cea frumoasă a venit spre ea.
— Concurezi?
— Da.

Fata i-a zâmbit și a prins-o de mână.
— Hai să te machiez puțin; ești frumoasă, dar pe scenă dă bine machiajul.

Toate s-au adunat în jurul ei; una ținea cutiile cu produse, una o machia, unele dădeau sfaturi.
— Îți place?
— Da, foarte mult. Mulțumesc.
— Nu ai alți pantofi?
A înghițit în sec și s-a uitat jenată la picioare. A sărit o altă fată.
— Am eu o pereche în plus, hai să vedem dacă-ți vin.
S-a încălțat cu ei, s-a ridicat și a făcut câțiva pași.
— Până intri, umblă pe aici prin cabină, să te obișnuiești, i-a sugerat fata care i-a dat pantofii.

A început să se plimbe, fetele fredonau o melodie de concurs. Și-a amintit brusc de „Cenușăreasa” și a zâmbit. A ieșit pe hol și lângă un geam a găsit-o pe mama care a avut inițiativa.
— Vă mulțumesc mult.
— Cu drag. Ai venit singură?
— Da.
Femeia a zâmbit și a strâns-o de mână.
— Nu cred că voi câștiga, dar mă bucur că am venit, mă simt de parcă aș fi câștigat premiul cel mare.
— Să intri pe scenă cu gândul că ești cea mai bună.

Fetele au ieșit și s-au dus lângă scenă. A intrat în cabină, și-a dat jos pantofii, s-a încălțat cu ai ei, și-a căutat o hârtie și ceva de scris. Nu avea, așa că a scos floarea de plastic din geantă și a pus-o în unul dintre pantofii frumoși ai fetei. A ieșit pe o ușă din spate, a privit înapoi, a zâmbit și a mers mai departe. I s-a părut că-și aude numele, dar nu s-a întors.

P.S. Întâmplarea mi-a povestit-o chiar ea, la doi ani după, când a participat la primul și ultimul ei concurs de dans. Era visul ei și și l-a împlinit, apoi și-a văzut de viață.