Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

CoraZone | Cum am acționat eu cu polițiștii locali și era să luăm toți bătaie

Abia acum mi-a trecut cheauneala. Aia ca după o nuntă la care trebuie să colinzi trei zile toate neamurile.  Și nici nu am rezolvat problema. Nici măcar cu ajutorul polițiștilor locali, care și-au dat tot interesul, dar m-au și făcut să constat că nu au nici cea mai mică autoritate.

Să începem povestea. Lângă blocul meu sunt niște case în care locuiesc familii despre care nu se știe din ce trăiesc, în afară de ajutorul social. Dar care au câini. De o lună, de când stau mai mult în casă, că eu în timpul stării de urgență am umblat de colo-colo, sunt terorizată de lătratul unuia, căruia îi urmează alții, dar mai fără spor. Latră întruna de parcă ar fi torturat. Blocul meu este plin de corporatiști. Într-o zi, îi întreb dacă nu-i deranjează, că am zis că poate stau eu prost cu nervii. „Ba ne deranjează, dar ce putem face?”. Știți, veșnica scuză a românului: „Nu mă bag că oricum nu se întâmplă nimic” sau „Asta e, ce să-i faci, n-ai ce să-i faci”.
Ba chiar mi-au povestit siderați că acei indivizi au furat odată un câine din bloc și a fost nevoie de intervenția a șapte echipaje de jandarmi să-l poată scoate din curtea ălora. După capul lor, mai bine ajung la balamuc decât să facă ceva. Bine, eu cred că ei dorm și noaptea cu căștile pe urechi și de-aia nu aud. Că și noaptea latră.

Până și pe domnul Cristoiu îl teroriza lătratul, de când vorbeam la telefon mă duceam în baie. Mi-a și zis să mă mut. L-am anunțat pe primarul Dan Tudorache, a fost amabil, mi-a spus să sun la Poliția Locală și mi-a dat și număr.
Am tot amânat să sun la poliție. Până joi, după o noapte de nesomn. Au lătrat până la două noaptea și au reluat la cinci și jumătate.

Sun la poliție. Răspunde un domn care îmi spune că sunt plini de reclamații de acest gen și mă întreabă cu ce mă mai poate ajuta. Când aud asta, la magazine sau funcționari publici, „cu ce vă pot ajuta?” îmi vine să le pun masa în cap. Și de fiecare dată am o replică acidă.

În cazul polițistului, am zis că e mai înțelept să mă împrietenesc cu el. Și acum, maestre Cristoiu, iertare, dar am fost silită de împrejurări, nu am făcut trafic de influență, și a fost și-n numele blegilor de tefeliști. Că, să semnăm o petiție comună s-au temut, dar de-i scoteau serviciile să inhaleze gaze, rupeau trotinetele până-n Piața Victoriei.

Apropo de trafic de influență, fac o paranteză (maestre, și asta se ia) să vă povestesc cum am fost eu asemuită cu Hrebenciuc. M-am băgat odată într-o poveste pentru cineva. Nu făcuse ceva grav și nici eu nu am cerut să se rezolve în favoarea lui. Funcționarul ăla m-a pârât că am făcut trafic de influență. Când l-am pus să spună concret ce am făcut a zis că nimic, că a fost de-ajuns că eram acolo, „că doar și Hrebenciuc zice la telefon că e el și se rezolvă tot”.

Revenind la polițist. I-am spus că lucrez cu domnul Cristoiu și că dacă nu sunt eficientă din cauza câinelui o pățesc. M-am gândit să adaug și că am copii de crescut și bărbatul mi-e în pușcărie, dar am simțit că deja i-a crescut respectul, așa că nu am forțat nota. Sper că nu veți lua de bune anumite afirmații și mă trezesc iar cu un potop de întrebări. Aia cu copiii și bărbatul a fost doar pentru impresie artistică.

Polițistul m-a luat deja cu „doamna Cora”, semn că eram pe drumul cel bun. I-am povestit de teroare, el a zis, din nou, că mă înțelege și că sunt n situații de acest gen. Mi-a mai spus că nu au echipaje, că de când cu corona au trecut la domnul Vela, că draci și laci. Dar l-am ascultat și eu și l-am aprobat. În fine, a zis că anunță Poliția Animalelor, că ei se ocupă, dar mi-a spus că dacă mai latră să sun imediat și dacă au echipaj, vin. Să facem flagrant în toată regula.

Câinii nu au lătrat toată ziua. Cred și eu, s-au culcat după recitalul dat în zori.
Pe când îi ascultam eu pe domnii Cristoiu și Tucă, cam pe la 8 fără ceva seara, începe șeful haitei să latre. Ceilalți i-au ținut isonul. Sun repede la poliție și mă apuc să povestesc că am sunat și de dimineață, dar interlocutorul îmi spune că e tot el și știe povestea. „Am făcut raport și am trimis la Poliția Animalelor”, îmi spune el. „Păi, nu ați zis să sun când încep să latre?”, îi amintesc eu. A zis că dacă are echipaj, trimite.

Nu stau eu nici zece minute că mă sună. Polițiștii erau jos. E, de-aici începe acțiunea!
Cobor și lângă o superbă mașină mă așteptau Stan și Bran. Unul, înalt, bine făcut, ălalalt, un dop de om. Eu trec direct la acțiune: „Haideți să vă arăt unde sunt câinii!”. Dopul: „Stați, doamnă, că nu merge așa. Un buletin aveți?” Eu eram cu mâinile în jep, doar cu telefonul. Mi-am dat seama că dacă încep o discuție, pierdem timp și, ca noroc, aveam o poză a cărții de identitate în telefon. Dopul aduce un caiet și vrea să scrie. „Stați să îmi iau ochelarii!”, mi-a zis, că nu vedea în telefon. „Caietul îl vedeți? Haideți că vă dictez eu”, îl zoresc eu. Celălalt, care era și mai tânăr și cu vedere mai bună, ședea și nu zicea nimic. „Numele!”, cere el. Și în timp ce scria precum vorbește Iohannis silabisea: M u n t e a n. În fine, cu chiu și vai, ducem operațiunea la bun sfârșit, după care spun iar: „No, hai ș-om mere!” Ăla înalt și bine făcut zice că el rămâne să păzească mașina. Da, să păzească mașina poliției într-o parcare privată.

Dopul era foarte amabil, nimic de zis, dar de-abia se ținea după mine. Îl duc în spatele blocului și-i spun cam din ce curte cred eu că am auzit câinele. Mă întreabă: „Păi, e gard, cum intrăm?” „Intrăm de pe stradă, că porțile sunt în față!”, îi explic eu ceea ce era evident, că doar se vedea drumul. „Păi, e barieră” (la bloc sunt bariere peste tot că e complex Metropolis Residence). „O ocolim, că doar suntem pe jos”, îi spun eu. Deja mă lua cu frisoane.

Ajungem la prima casă și bate în poartă. Vine un bărbat negricios și ăsta, Dopul, începe formalitățile. Necesare, nu zic nimic. Lângă el era un câine pricăjit. Polițistul îl întreabă de câine, ăla se enervează, vine și nevastă-sa, în capot, și începe circul. Strigau ăia ca din gură de șarpe la polițist, după care m-au luat pe mine, cât pe ce să mă și pocnească. Nu aveam nici cea mai mică nădejde că m-ar putea apăra polițistul. Decât dacă avea pistol și-l manevra repede înainte să i-l înhațe scandalagiul.

Conflictul s-a dezamorsat de la sine, că am plecat noi, iar ăia au rămas în poartă și ne înjurau.
„Doamnă, câinele ăla nu are cum să latre de să vă deranjeze”, mi-a spus el. Bine, și ăla îi ținea isonul dulăului, dar așa ca o chițăitoare.
Și unde nu începe să latre ăla adevăratu de se cutremura poarta din fața noastră. „Aha, aici e!”, a exclamat Dopul. Și a bătut cu putere în poartă. A, am uitat că-și luase caietul și pixul cu el.

A ieșit un bărbat fioros și ne-a privit gata să ne sfârtece. Câinele lătra din fundul curții de nu se auzea om cu persoană. Dopul îl trimite după buletin. După cum m-a privit ăla, am zis că e mai înțelept să mă retrag. I-am spus polițistului că eu o tai și-l trimit pe colegul în ajutor, că bănuiesc că nu va ieși prea bine.

Când am ajuns în fața blocului, ăla înalt și bine făcut stătea rezemat de portieră. „Mergeți să-l ajutați pe colegul dvs.”, i-am spus.
Din partea cealaltă venea unul dintre locatari. Pe trotinetă, cu cască, cu căștile pe urechi. Mă întreabă de ce a venit poliția și-i spun că i-am chemat eu din cauza câinelui. „Da, bine ați făcut, atmosfera a devenit insuportabilă”, a spus el și și-a pus înapoi căștile pe urechi.

Se pare că toată această descindere nu a avut niciun efect. Polițistul Dop mi-a promis că mă sună să-mi spună ce a rezolvat. Nu m-a sunat, sper că-i bine, sănătos. Astăzi, câinii au tăcut până la ora obișnuită, 18:30, dar acum s-au dezlănțuit. Am și înregistrat.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „CoraZone | Cum am acționat eu cu polițiștii locali și era să luăm toți bătaie”

  • oligofrenii ăia de tefeliști din bloc nus deranjați 😎 Breee, cum se-aude de aproape lătratul cățeilor. La ce oră e asta?

  • I-am spus că lucrez cu domnul Cristoiu și că dacă nu sunt eficientă din cauza câinelui o pățesc 😀 😀 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *