CoraZone | Epoca postCovid va fi adevăratul exercițiu de supraviețuire

Nu sunt o bolnăvicioasă. Nu mi-am permis să fiu bolnavă. Ca mamă singură, am trăit mereu cu gândul că eu nu am voie să trag pe dreapta nicio clipă. Desigur, nu am avut aroganța de a mă crede intangibilă, doar că m-am rugat mereu așa: „Doamne, dacă mi-ai dat acest copil, pe care-l iubesc de nu mai pot, te rog să îmi îngădui să-l cresc”. Bine, mă rugam între două știri și un întreg pomelnic de sfinți, că toate mă copleșeau. Se pare că Domnul a ascultat numai rugăciunea și a trecut cu vederea modul cum era făcută. Important este că nu am zăcut la pat niciodată mai mult de niște răceli. Dar nici atunci nu zăceam, că eram convinsă că patul lungește boala.

Acum, eu cred că nu voi lua virusul ăsta păcătos, iar dacă-l iau zic că-i voi face față. Dacă nu, asta este, atât mi-a fost, că doar nu degeaba se spune „viață, viață, legată cu ață”.

Odată cu nebunia asta, mie de altceva îmi este teamă și după cum se conturează lucrurile va fi cumplit: criza economică. Și ăsteia poate că i-am face față, că am munci și mai mult, însă ne putem trezi că toată agoniseala noastră se duce într-o clipă. Sau, și mai rău, putem muri sau să fim nenorociți pe viață.

Eu nu vă vorbesc din auzite. Eu sunt acea victimă care și azi tremură când aude pași în urmă, care intră în panică atunci când este față în față cu o persoană dubioasă. Nu am fost așa, totul s-a schimbat acum doi ani, în 24 martie 2018. Veneam de la muncă. Și vă redau exact cum am scris atunci.

25 martie, 2018

Aseară, la ora 20.20, am fost tâlhărită. Lângă Mănăstirea Cașin. Am coborât din autobuz. Am făcut cam 50 de metri și am auzit pași grăbiți în spate. Am făcut un pas lateral, să fac loc că era zăpadă. Am simțit o lovitură în ceafă și am căzut în genunchi. Individul a început să tragă de geantă. M-am opus și am început să mă lupt cu el. Și să strig cu toată puterea după ajutor. Mi-a dat un pumn în față, a reușit să-mi smulgă geanta și a fugit. M-am ridicat și am scos telefonul, care era în buzunarul hainei. Îmi tremurau mâinile și încercam să găsesc apelul de urgență. El fugea și se îndepărta. Am avut senzația că mă aflu în deșert, că pășesc pe un nisip mișcător, nimeni în jur, doar mașini pe stradă. Poliția a ajuns foarte repede. Poate pentru că am spus că sunt jurnalistă. De la Secția 2. Cum au ajuns, s-au asigurat că nu sunt in stare gravă, m-au urcat în mașina lor și au început să perieze zona. Abia după două ore, când eram la secție, m-a apucat durerea de cap, de mandibula. Au chemat ambulanța și am ajuns la urgență. Astăzi, o doamnă, Andras Ibolya, de la Ambasada Ungariei, mi-a găsit poșeta în Berceni și a făcut eforturi mari să dea de mine. A acceptat să meargă poliția la ea acasă, să ia geanta, să fie amprentată. Eu am stat aproape toată ziua la poliție și la IML. Oricât încerc să mă detașez, încă aud pașii grăbiți, încă simt pumnul, încă îi vad privirea. Toată lumea a spus, pe bună dreptate, că am avut noroc că sunt în viață sau ca nu sunt mutilată. Că nu trebuia să mă lupt cu el. Eu cred așa:
– că dacă ne predăm infractorilor, îi încurajăm
– că dacă renunțăm sa facem demersuri, chiar dacă birocrația ne scoate din minți, pe considerentul că „oricum nu se rezolvă nimic”, îi încurajăm.
Am stat aseară și azi și m-am uitat la sute de poze cu infractori, am spus de zeci de ori polițiștilor cum s-a întâmplat, am făcut reconstituirea.
Este foarte grav fenomenul. Și, să știți că si eu am crezut ca mie nu mi se poate întâmpla.

După o lună

Iată că mâine se împlinește luna de când am fost bătută și jefuită în mijlocul Capitalei. Deși polițiștii au început treaba cu mult elan și interes, nu m-am așteptat la niciun rezultat. Acum am înțeles pe ce se bazează și tâlharii și polițiștii. Pe lehamite și renunțare. La început îi sunam pe polițiști zilnic. Ba să-i întreb, ba să le mai dau un indiciu. Apoi mi-a fost mie jenă să-i mai sun. Oricâtă bunăvoință, interes și profesionalism ar avea, sunt depășiți. Citim și aflăm zilnic despre oameni jefuiți și tâlhăriți. Și câți or fi despre care nu aflăm.

Toată lumea îmi spune două lucruri care mă scot în mod egal din sărite: „Bine că nu a fost mai rău, dă-i naibii” sau „Tu ești puternică, vei trece și peste asta”.
Păi, să vă spun eu cum stă treaba. Sunt puternică, dar asta înseamnă că am ajuns să-mi fie frică și de umbra mea. Suspectez pe aproape toată lumea că ar putea să-mi facă rău. Încerc să memorez fețele mai dubioase, în caz că, să pot fi în stare să fac o descriere perfectă. Umblu cu un cuțit la mine. Dacă mă va prinde poliția, e posibil ca eu să o încurc. Simt că starea mea de sănătate, nu doar cea emoțională, s-a deteriorat. Am muncit o lună pentru banii pe care mi i-a luat nemernicul ăla. Și câte și mai câte. De aceea, cred că dacă nu ai trecut prin asta, poți considera cazul un incident. Eu nu pot. Și nici nu-l las așa. Nu pentru mine, că mie nu-mi va da nimeni și nimic înapoi liniștea. Am mai spus: dacă nu facem cu toții ceva, în curând ne vor teroriza toate scursorile societății.

Caut un parlamentar care să facă un proiect de lege pentru siguranța cetățeanului. O lege care să fie lege.
Eu nu mă pot și nu vreau să renunț. Dacă renunț, „nu sunt puternică și trec și peste asta”. Sunt o lașă care-i permite unui nemernic să atace pe altcineva, poate chiar pe cineva drag.
Îmi vine greu să înțeleg modalitatea de abordare a unor situații, de minimalizare a consecințelor și de abdicare de la dreptul nostru suveran: de viață și siguranță.

De când am fost atacată am auzit prea multe povești despre alți oameni cărora li s-a întâmplat. Și aud mereu: nu ai ce face, încearcă să treci peste asta. Sigur că încerc, doar că nu vreau ca finalul să fie acesta. Nu trebuie să lăsăm lucrurile așa doar pentru că bine că nu a fost mai rău. Trebuie să facem să nu se ajungă la mai rău. Și, oricâte măsuri de precauție ți-ai lua, ți se poate întâmpla. Este inadmisibil să ne lăsăm terorizați de niște jeguri, lichele, mizerabili, niște indivizi pentru care eu, acum, nu văd altă soluție decât una extremă. Ăștia, în veci nu vor deveni oameni. Mai mult, se înmulțesc și progeniturile lor tot asta vor face. Le vor da în cap copiilor, nepoților noștri.

În primul rând, este necesară intervenția statului. Îmi scria o persoană care lucrează la o sală de jocuri că este îngrozită de ceea ce vede. Că mulți dintre cei care joacă sunt în stare să iasă, să dea în cap doar pentru a face rost de bani.

Revin la zilele noastre. Nu s-a întâmplat nimic, nimeni nu mi-a mai spus nimic de dosar.
Acum s-au întors în țară hoții, tâlharii, criminalii.
Deja am auzit că s-a intrat în case peste oameni, că la bănci se fac cereri de blocare a cardurilor pentru că titularii lor au fost jefuiți pe stradă.
Ce va urma va fi un exercițiu de supraviețuire pentru noi.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „CoraZone | Epoca postCovid va fi adevăratul exercițiu de supraviețuire”

  • Cora, peste o vreme,…termen scurt, se va dovedi ca statistice vor pastra toti mortii rezultati din povestea cu virusul in tendinte naturale.
    Cind vom privi acele statistici vom observa ca…nimic nu bate la ochi! Ce se va vedea acolo…s-a mai intamplat…ohooo de cite ori, deci practic vom putea spune, privind statisticile mortilor din perioada…de acum! a virusului, ca…nu s-a intimplat nimic!

    Totusi, privind realitatea…vom observa ca s-a intimplat totul! Ca lumea mare e in plin proces de demolare, ( exista o motivatie pentru a spune ca e posibil…daca nu probabil, sa fie demolata controlat )
    Cum a ajuns lumea mare praf, daca virusul se va dovedi ca nu e vinovatul?!
    Pai cum altfel decit dinamizata de fricile oamenilor!
    Deci iata cine darima lumea, fricile oamenilor. Deci nu virusul, ci fricile oamenilor.
    Acum…se poate face si o analiza dasta, …cine se ocupa cu excitarea fricilor oamenilor, dar…nuștu daca are sens…

    sa retinem ca fricile oamenilor sint Cauza.
    or…cu o asa cauza, Efectele vor fi…din aceeasi poveste, cu ‘frici’,
    deci ceea ce spui e…din povestea vremurilor.

    momentul actual e extrem de foarte important, pentru ca defineste ceva ultraesential: Impulsul!
    lumea mare are nevoie de un Impuls suficient de bine definit pentru a intra in proces de demolare…
    or…una e ca Impulsul sa fie o Actiune, cu totul ultra alta treaba e ca Impulsul sa fie un proces natural.
    or…fix cind tu scrii si eu citesc, sau invers, se intimpla ceva unic in istoria civilizatiilor, se metamorfozeaza o dinamica definita drept Actiune intr o dinamica definita ca Nonactiune…la nivel mondial!
    odata redefinit Impulsul, din Actiune in Nonactiune, Dinamica Fricilor…devine actorul principal in metamorfoza lumii actuale intr o lume noua…, fundamental fiind ca.daca Impulsul era o Actiune, Reactiunile rezultate puteau crea o suprapresiune in Civilizatie, pe cind daca Impulsul este o Nonactiune, suprapresiunea se transfera la nivel micro, adica se pare ca va fi cum spui, va urma un exercitiu de supravietuire.
    Ultraimportant e ca…o astfel de stare era imposibila, mai acum o luna, doua…
    Numai si numai redefinirea Impulsului din Actiune in Nonactiune a facut ca starea despre care vorbesti sa fie posibila.
    Or…o asa Redefinire plenara, mondiala, a Impulsului care demoleaza lumea, cel mai probabil controlat!,
    din Actiune in Nonactiune e posibila numai si numai si numai cu proiect in spate.

    • Deci practic asistam la o Revolutie Mondiala care e neam cu aia de la noi,
      deci de fapt e…si oleaca revolutie,…e si oleaca mai mult ‘lovitura de stat’, cu toate ca…nu-s ce termen sa-i gasesc ‘loviturii de stat’ ca ‘lovitura’ e mondiala.

      Totusi, asta…n am incotro!, trebuie sa recunosc, ca daca asa e, cum sa zic ca e altfel,
      fara o demolare controlata nu e posibila trecerea de la lumea asta la lumea…care urmeaza sa se manifestae,
      deci…asa zic si io, ca fara o demolare controlata gen Revolutie Mondiala..care e si ‘lovitura de stat’ nu se poate, pentru ca ceea ce e expirat in mod fundamental sint fix Temeliile Lumii, adica Sistemele Sociale.

      Astea de acum…sint praf si pulbere, e nevoie de altele, de alte sisteme sociale, si…treaba e mondiala pentru ca, de fapt, fix Civilizatia are nevoie de ele…

      N-am nicio treaba cu Dinamica Civilizatiei, o cunosc…n-am treaba cu ea, o inteleg, sa se desfasoare!
      Io am treaba cu oamenii, cu poporul, si cred ca cel mai important lucru e ca ei sa fie…ingrijit!, sa-i poarte cineva grija!…
      ca Civilizatia…n-aveti nicio grija!, isi va purta, plenar!

      or io…din ce vad, astia n-au nicio grija de popor, sau daca au…o pitesc bine-bine…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Gândurile lui Cristoiu (Mediafax): Este neliniștitoare credința românilor că cei din Diaspora au adus virusul

Breaking News:
Criza coronavirus

În Italia cifrele COVID-19 se „stabilizează”
Luminile s-au stins pentru „Ora pământului” în ciuda crizei
Să murim de râs, nu de coronavirus