Corespondență din Anglia. Amice, nu ești cu toate oile acasă!

Sâmbăta se dă de pomană. M-a trezit telefonul. Nu știu de ce, dar azi m-am uitat mai atent la silueta-i jerpelită. A îmbătrânit. Să caut un nepot, mi-am zis. Am sunat la unii mai ușori ca aerul. Cel mai ieftin telefon era mai scump decât cele ale altor rețele. Domnișoara de serviciu mi-a oferit 20% reducere, dar mi-a dat 15%. Ori nu funcționa calculatorul, ori nu învățase să calculeze pe hârtie. Sau mental. Pentru că era pe lista de întrebări obligatorii, m-a întrebat de la cine iau internet. Încercasem cu cei pe care mi-i propusese ea și pentru o vreme viteza fusese cea cu care se lăudaseră, după ceva ani, însă, hackerimea începuse să tragă la cântar. Am sunat și m-am tot plâns. Degeaba. Semn că și ai lor se plictiseau la serviciu. Despre hackeri spun doar că le doresc să fie o specie pe cale de dispariție. La fel de accelerat după cum le funcționează propriile curiozități. Pe când eram copil, doar văduvele stăteau cu ochii pe vizor, ca să vadă ce se mai întâmpla prin lumea din care fuseseră involuntar marginalizate, și numai când nu mai aveau ce să citească. În ultimii ani tot felul de indivizi care nu au fost în stare să-și facă o viață a lor au urmărit-o pe-a altora. Nici la toaletă nu le pute. Vorbesc de propria lor morală sau lipsa ei. Mă debarasez însă de paraziții cu mintea stânjenită și continui cu peripețiile zilei.

Am deschis o discuție despre internet și wi-fi cu fiu-meu. Cei șapte de acasă continuă până la douăzeci și cinci, câtă vreme școala își suflă nasul. I-am spus că cineva a dat drumul la drăcovenia 6G și atunci a început balamucul. Fiu-meu studiază științele, odată exacte, devenite relative. M-a contrazis enervat. Tehnologia 6G e încă în studiu, se prognozează folosirea ei pe undeva prin 2029-2030. M-a pufnit râsul. Acum două săptămâni au plantat stâlpii pe strada noastră. Ca să râdeți și dumneavoastră, vă spun că stâlpii sunt din lemn cănit, ca primii stâlpi de telegraf instalați în România. Ca primii stâlpi de iluminat public. Au o coroniță metalică mică în vârf și un tub acoperitor de cablu la bază. Dovadă că și stâlpul gândește cu partea de sus și-și face nevoile cu partea de jos. Nu invers. Eu apucasem să văd și să mă salut cu muncitorii care îi plantaseră. Aveau autorizație de la Primărie. Fiu-meu a început să urle că e vorba de o înșelăciune, să nu le dau niciun ban. Așa ceva nu există. Ne-am tras halatele peste pijama și am ieșit în stradă, să ne minunăm la stâlp și să putem exclama extaziați că există. Până și Greta Thunberg ar fi aprobat așa stâlpi ecologici. Pe stâlp era un mic poster care ne invita să devenim clienți la adresa www.6ginternet.com.

S-a întâmplat ca stâlpul să fie exact în fața unui măr, plantat din greșeală de Primărie (cu mulți ani în urmă) printre copaci-boscheți cu flori foarte plăcut mirositoare. Un braț stă întins înspre micuța grădină din fața casei mele, oferindu-mi în fiecare an câte un măr. Pentru că refuz, aruncă cu câte trei-patru pe unde nimerește, spre bucuria vrăbiilor, a șobolanului alocat străzii noastre, a aricilor și a veverițelor în tranzit.

Povestea aceasta, adevărată, este povestea șarpelui, a monologului lui Hamlet: a fi sau a nu fi păcălit? Înainte de a ni se propune o nouă tehnologie ar trebui să ni se prezinte efectele secundare, cu exemple de studii de laborator, exact ca pentru medicamente. Dacă au efecte secundare periculoase e obligatoriu să se organizeze un referendum, în fiecare țară, chiar și pe internet, că tot încercăm să găsim și lucrurile bune aduse de progres, cu nume și prenume, ca să vadă toată lumea cine e pentru și cine e împotrivă. Nu vreau să aud de efecte secundare după ce au apărut deja bolile și morții, după cum s-a întâmplat cu vaccinul anti-covid. Vreau și eu să știu dacă vecinul meu alege să se prostească ore întregi pe internet sau își reduce programul de divertisment ca să poată proteja copiii de apariția cancerului și păsările de disfuncții neuronale. Dacă aceste tehnologii au efecte negative asupra vieții, vreau să cred că oamenii aleg viața lor și a copiilor lor, rezumându-se la mai puține ore de stat pe internet, și nu boli chinuitoare și cauzatoare de moarte. Progresul e o mare tentație, dar în mâna unor tâmpiți poate provoca distrugeri ireparabile, după cum am mai văzut în istorie. Atunci când e vorba de sănătatea popoarelor, bun strategic național, trebuie făcute referendumuri, cu teme explicate pe înțelesul tuturor. Multe țări au îngrădit tehnologia 5G în școli și grădinițe, în cele în care mai sunt la putere dictatori și politicieni lacomi nu s-a vorbit public de efectele negative.

Pe furiș, miliardarii imperiilor fără temelie implementează tehnologii aducătoare de bani, fără să le pese. Antenele unor astfel de rețele trebuie să primească aprobare de instalare doar pe casele și palatele celor care au acceptat 5G și 6G, pe casele celor care fac bani din 5G și 6G sau pe casele celor care s-au mutat în telefoane deja și viața le prisosește.

Și dacă tot vorbim de tehnologie, faceți roboți care să lucreze în minerit, în siderurgie, în zone periculoase, nu în medicină, în aparatură de birou unde sclipirea de geniu a omului nu poate fi înlocuită de nimic. Roboții trebuie să preia munca fizică grea, omul nu poate fi înlocuit de o mână de metal fără viață, accesibil paraziților de care am făcut vorbire.

Website-ul firmei de care am făcut vorbire nu pare să aibă reclamă în mass-media (e drept că nici nu mă prea uit la minciunile de la televizor), ci încearcă probabil să se infiltreze, șerpește, prin comisioane grase date autorităților locale și naționale. Compania are ca mascotă un berbec. Mesajul ar fi: dacă ești (prost ca o) oaie, iacătă ce oferim!

Am doi amici care se țin de astfel de glume, de tip nou. Unul care s-ar fi simțit onorat să fie invitat la castelul din Carpați, dar până la urmă și-a dat singur costum, iar de celălalt nici la toaleta publică nu poți scăpa. Înainte găseai mesaje de întâlnire în parcul Operei, acum oferte de vouchere să cumperi de la bazarul dumnealui. Te-ai vaccinat? Rezultat mulțumitor de test IQ pe gratis. O să spuneți că nu citesc ei ce scrie nu știu ce babetă. Ași! V-ați mira să vedeți cum caută tot ce se scrie despre ei (sau îi plătesc pe unii să caute). La fel cum și eu citesc comentariile dumneavoastră. Nu răspund pentru că nu am conturi pe rețelele sociale și pentru că unele comentarii sunt atât de extravagante încât mă feresc să nu vă năucesc și mai abitir. Vă mulțumesc însă pentru eforturi și vă doresc sănătate, că-i mai bună decât toate.

Și pentru că fiecare poveste a prezentului ar fi trebuit să tragă învățăminte din una din trecut, am să v-o istorisesc pe cea din trecut.

A fost odată un popor înzestrat cam cu de toate. Bogăția i se trăgea și din apele unui fluviu generos, dar se mulțumea pentru ea altor zei, altor idei. Spre cer se înălțau pietre, monumente și statui, de către bogați, dar pe spinarea și sudoarea săracului. Conducătorul acelor locuri era numit faraon. Dumnezeu i-a cerut să elibereze sclavii și să-și care singur pietrele în spinare. Faraonul, care ținea la îndemână o colecție întreagă de alți zei, s-a împotrivit. Imperiul lui s-a prăbușit, întreg continentul a ajuns să sufere de lipsa apei. I s-a luat ce a avut mai de preț. În poveste era vorba de fiul său, un simbol de fapt pentru ceea ce crease, fructul puterii sale. Vremurile trec și vin Dumnezeu rămâne, iar fără El nu se poate.