Joe Biden se retrage din cursa prezidențială: „Este în interesul partidului meu și al țării”

Corespondență din Anglia. Fudulii de secătură

Pe măsură ce omenirea învăța să meargă la școală, globaliștii, unii dintre ei desemnați anti-Chriști, alții lăsați în plata Domnului, nu numai că picau examenele, dar erau prinși și la copiat. Vorbesc despre cei care s-au trecut cu litere mari în cartea de istorie. Istoria a fost scrisă de învingători, adevărul n-a avut bani de cerneală. Alexandru Macedon, de exemplu, l-a avut de profesor pe Aristotel, părintele criticii și al compartimentalizării multora dintre științe și arte. Aristotel a fost, de asemenea, un misogin și i-a desconsiderat pe sclavi. Mulți mi-au spus că așa erau vremurile. Și Poe s-a căsătorit cu verișoara lui de treisprezece ani, pentru că pe atunci se putea. Nu este o scuză. Oamenii cu carte, că de-aia și-au tocit coatele citind, știau ce e bine și ce e rău, altfel la ce ar folosi învățătura? Ceva din aroganța lui Aristotel s-a prins și de Alexandru, care prin poziția socială era deja atins de morbul puterii. O poveste despre Alexandru cel Mare, nu cea din cartea de istorie, care îi înșiruie biruințele, ne spune însă cu totul altceva despre marele militar. E vorba de povestea nodului gordian, care vine din mitologia greacă, Zeus încercând să limiteze traficul spre Olimp, livrările fiind de proastă calitate (până și demonii au standardele lor). Alexandru, deși a beneficiat de resurse ca să se înțelepțească, a preferat sabia și lenea minții. Pentru a dezlega un nod, pentru a explica pildele din Biblie e nevoie de răbdare, de înțelepciune (învățătură), de strategie și de optimism. O să spuneți că Alexandru Macedon a fost un mare strateg. Nu a fost. Povestea nodului gordian ne spune că orice prost ajuns în poziția lui ar fi putut reacționa la fel. Avea arme, avea de unde plăti soldați, era lacom și avid de putere. Pentru el nu a contat câți oameni au murit câtă vreme a avut succes. Dacă ați citit povestea chinezoaicei Yiyun Li știți despre ce vorbesc. Și a avut succes pentru că a întâlnit popoare nepregătite pentru război, cu mai puțini militari de carieră, cu arme mai puțin sofisticate (banii se cheltuiau pentru propriul popor probabil, nu împotriva altora), care aveau și altă treabă decât să se hăcuiască cu niște idioți. Toți globaliștii au sfârșit tragic, pentru că nu au putut să se mai oprească, mințile le-au rămas la școală, pe când încă mai judecau raportându-se și la bine. Lui Napoleon i s-a creat o imagine de intelectual, deși i s-a cam scurtat memoria la Waterloo, pentru ca apoi să-i înghețe neuronii, în plină iarnă, pe drumul Moscovei. Cine pornește război iarna împotriva unora care știu cum să respire și la minus cincizeci de grade?

Hitler a fost un amărât de zugrav dintr-o țară care tot nu știe la ce folosește bidineaua. Zelenski e un actoraș pentru care nici măcar nu găsesc cuvinte. Ce decădere pentru diavol! Realitatea din spatele manualelor de istorie e însă alta. În spatele acestor nici nu știu cum să le zic au fost oameni cu carte, elite a căror ambiție globalistă a găsit teren fertil în narcisismul unor astfel de nătângi. Masonii din toate timpurile s-au învârtit în jurul puterii. Piatra lor filosofală e puterea lui Dumnezeu. Deși, chiar și din postură negativă, ei tot și-au scris o istorie triumfală, și-au luat și multe pietre în cap. Pentru mulți, atrocitățile războiului sunt răni deschise, pentru globaliști doar lauda unor mâini dibace. Nu vedeți că generațiile instruite pe banii lui Soros și pe voucherele lui Bezos habar nu au de Auschwitz, habar nu au de medicii hăcuitori, de intelectualii naziști iubitori de artă și de sânge gâlgâit? Zelenski e marioneta unor astfel de oameni din Occident. Țapul ispășitor. Înzestrații iadului s-au făcut pierduți înaintea proceselor, cu ajutorul tot a unor intelectuali rasați, chiar din tabăra învingătoare; de rămas pe post de prost la vedere a fost tâmpitul, marioneta. Cei ce au furat de la alții, au mușcat și au fugit. Javre. Țapii care țin minte sunt sinuciși.

Poporenii au dezvoltat și ei dictatori, Mao de exemplu, fiul unei familii înstărite de țărani, Ceaușescu, fiu de cizmar. Și în jurul lor s-au insinuat comitete consultative de intelectuali. Ceaușescu a fost ucis pentru că vorbea mult și avea ținere de minte (știa câți bani erau în cufere), pe Mao l-au ucis bolile, stand-up-urile fiind reglementate prin lege.

Putin vorbește o grămadă de limbi străine, ține discursuri și răspunde la întrebări fără hârtii în față și nu e impresionat de măscărelile de genul Arnold Schwarzenegger.

La începutul secolului al nouăsprezecelea, o irlandeză, Martha Wilmot, a fost recomandată Ecaterinei Romanova Voronțova – Dașkova și invitată de prințesă la reședința ei din Troițkoi, în vestul Moscovei. Dașkova călătorise prin Europa și își făcuse prieteni și în Marea Britanie. Tot Dașkova a făcut parte și din complotul care a adus-o la putere pe Ecaterina cea Mare. Țarina a numit-o președinta Academiei de Științe, fiind prima femeie din lume care să ocupe o astfel de poziție. De acolo a ajutat la înființarea Academiei Ruse. Martha Wilmot și-a adus până la urmă și sora, Catherine, o mai bună traducătoare de limbă franceză, și după o ședere de câțiva ani, timp în care au fost răsplătite cu generozitate de Dașkova, aveau să scrie un jurnal de călătorie bazat pe observațiile lor și pe scrisorile prințesei. Ca musafire ale Dașkovei, avuseseră ocazia să întâlnească și alte figuri de la curtea rusă, care au făcut mai târziu istorie. Surorile Wilmot au fost impresionate de bunăstarea țăranilor ruși, prin comparație cu sărăcia irlandezilor, mai ales că esticii încă erau catalogați drept barbari, neciopliți. Martha, în special, a descoperit totuși afinități între irlandezi și ruși, o melancolie bahic – creativă mai greu de înțeles pentru englezi. Ca mai toți europenii cu ifose, și cele două surori i-au considerat pe ruși, chiar și pe cei de la curte, tot niște țărănoi. A fost însă cultura estului una de mâna a doua sau occidentul mai avea de învățat? Estul, prin Tolstoi, a avut însă curajul să admire deschis pe un anume Dickens.

Jurnalul rusesc al surorilor Wilmot acoperă perioada 1803-1808, timp în care Napoleon avea mâncărimi la insomnie. Pe Napoleon nu l-au umilit doar țărănoii ruși, râul, ramul, ci și propria armată. Ca și ceilalți globaliști, de dinainte și de după ei, francezii s-au bătut singuri.

Dictatorii comuniști au fost de fapt cei care, benevol, au investit în educație, în drepturile și egalitatea femeii și în sisteme de sănătate gratuite pentru toți. Care și-au dovedit eficiența până când elite ale lumii auto-zise civilizate, secată de resurse, au brevetat zâzania – darul grecului, calul troian, Deveselu. Dar cine râde la urmă, râde de bine.

P.S. Acum aproape douăzeci de ani am ajuns pentru prima dată în Marea Britanie. Prin măritiș. Pentru prima vacanță petrecută în familie, în România, ne trebuiau asigurări de drum și asigurări de sănătate. Asiguratorul de serviciu m-a întrebat unde e România. I-am răspuns că în Europa. S-a răstit la mine: „Nu e în Europa, cucoană, am lista în față!”. România nu era membru al Uniunii Europene, dar orice copilaș din est, orice țărănoi știa că România e în Europa, știa, de fapt, toată lista țărilor europene pe de rost. Și nu numai. Mari așteptări …


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

6 comentarii pentru articolul „Corespondență din Anglia. Fudulii de secătură”

  • „Alexandru, (…) a preferat sabia și lenea minții.”
    Mi-a placut !
    Occidentul gandeste azi la fel : sabia si lenea mintii .
    Si a mai adoptat un personaj pe care grecii l-au vazut ca nefiresc : Procust.

  • Dacă ar da un examen ,pentru admiterea in universități ,candidații de acum in condițiile și cerințele din comunism,nici 10 % nu ar promova,asta cu indulgenta ,daca ar da concurs având ca tema meseriile,îndemânarea ,la fel,profesorii la fel iar medicii asemenea.
    Societatea de acum a creat plus valoare materială ,confort,si minus valoare spirituală,culturală si sufleteasca,burdihanul a învins creierul.Cu stomacul plin nu faci performanța,nu mai muncești bine ,ci te apuca somnul rațiunii,creierul se atrofiaza,la fel si corpul.

  • Liliana, daca ti-as spune ca citesc textele tale inaintea celor ale domnului Cristoiu , m-ai crede ?

  • @Liliana,

    Probabil c-o sa-ti sara-n cap unii care se cred „cu scoala”, insa asta e viata, n-ai ce-i face… 🙂

    In ce ma priveste, am savurat articolul. Ce-i drept, m-asteptam s-o dai „cotita” pe traseu’, insa ai tinut-o „dreapta” pana la capat si-ai dovedit ca nu te „sperie” incotro te duce firul ideii, chiar cu riscul sa intri pe „contrasens” cu mainstream-ul…

    Felicitari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *