Corespondență din Anglia. Lupta de la Podețul Înalt

Sâmbătă, 8 octombrie 2022. S-au jucat unii cu focul. Ca atunci când aruncă atenția și pe păduri, ca să vadă Tomii că se încălzește. Planeta nu se încălzește, nu se răcește, ci își vede de anotimpuri, adică se adaptează. Dar buzunarele goale ale miliardarilor frig. Sâmbătă dimineață însă niciun terci, ci podul Kerci. Era cât pe ce să scriu o poezie. M-am uitat la imaginile de pe telefon vreo oră și m-am simțit precum colindătorii de străzi ai epocii victoriene: “E ora exactă, poate și jumătate, și nu s-a mai întâmplat mare lucru”. Nu tu mașini de pompieri, nu tu elicoptere cu pungi cu apă, nici măcar vaporașe cu pompieri. Apă pe Pământ, gârlă. Dar era o zi de sâmbătă. Cu o zi înainte, poporul rus se drojdise în cinstea conducătorului iubit. Sictirismul mi-a adus aminte de-o întâmplare bruxelleză. Circulam cu familia pe ruta Suceava-Bolton, Marea Britanie, când automobilul ne-a lăsat baltă. Pe autostradă, în apropierea Parlamentului European. Într-o zi de vineri, pe la orele cinci, după-amiaza. Toată clasa muncitoare plecase acasă. Când mai plătiți pentru Parlamentul și birocrația de la Bruxelles, amintiți-vă de toți cei pe care i-ați votat, de toate mizeriile la care au fost părtași și de ce ați sărăcit. Pentru că plătisem o grămadă de bani pe asigurare au trebuit să găsească o soluție, nu ne puteau lăsa pe mijlocul autostrăzii. În sfârșit, au găsit un țăran, și nu exagerez, care a venit să ne ia cu o remorcă din acelea cu care erau duși zilierii la fermă, dar ne-a spus că până luni nu pune degetul pe nimic. Englezii care ne luaseră banii ne-au găsit un hotel, taxiul până acolo aveam să ni-l plătim singuri, căci țăranul ne luase acasă la el, ca să nu stăm în stradă. Așa ospitalitate mai rar! Ne-a ținut la marginea curții până a venit taxi-ul. A trebuit să refuzăm câteva oferte de hotel pentru că țăranul, deși se apucase de băut, cuprins totuși de mărinimie, ne-a spus că ce ne propuseseră asiguratorii erau doar niște păduchelnițe. Brexitul a fost o urmare logică și un act de justiție făcut celor care lucrează toată săptămâna. La Parlamentul European au făcut practică, de-a lungul timpului, mulți dintre copiii celor norocoși politic, s-au crescut adevărate dinastii de corupți, din cei cu facultate de științe politice, specializați în vorbe goale, dar care râd la soare din tot felul de birouri cu geamuri reflectorizante. Sau cum le-o zice, că de reflectat reflectează mai mult vrăbiile când deplâng lipsa de ochelari cu protecție la ultra-nesimțiți.

Ce e însă cu adevărat uimitor e că pe oriunde se întâmplă câte ceva, chiar și la dracu-n praznic, trece un satelit, o dronă, un cetățean cu telefonul pornit, gata să prindă minutul. De multe ori imaginea apare pe internet aproape simultan cu evenimentul. V-ați dat dracului de ce tehnici sunteți! Știrile zboară pe Twitter. Ca să economisim energie, pe bune, nu cu ciripeală la cap, eu propun să se închidă rețelele sociale. Lumea nu va mai pierde vremea, nu se vor mai consuma bateriile, nu va mai fi nevoie de încărcări frecvente, se va sta mai puțin pe calculatoare, iar până la iarnă numai bine avem timp să împletim două-trei fulare. Nu-i bla-blamez pe cei ce și-au luat lumina de tipar de pe Twitter, când se va da cu Tesla o să le fie mai greu, pentru că și eu citesc tot felul de ziare, care, până la urmă, tot de la ciripitori ciugulesc.

Să vezi minune! Cu exact trei luni înainte de pozna de la Kerci, adică pe 7 iulie 2022, în Izvestia, ziar rusesc, apărea un articol cu titlul: „Statele Unite ale Americii își manifestă neîncrederea în abilitatea Kiev-ului de a provoca vreo stricăciune podului din Kerci, chiar și cu obuze americane.”

https://iz.ru/1361028/2022-07-07/v-ssha-usomnilis-v-vozmozhnosti-kieva-nanesti-udar-po-krymskomu-mostu

Ceea ce înseamnă că nu ucrainenii au atacat. Twitteriștii bârfesc că serviciile britanice ar fi instruit scafandri. Dintre mercenari, că mare parte a ucrainenilor au dat bir cu fugiții. Și mai râd de ruși. Le-a intrat bârna în nas de când tot caută gaura cheii. Izvestia a preluat zvonurile de pe un site de știri al unor independenți, The Driven, tot Twitteriști, dar cu specialiști în războiul de la distanță și jurnal de propovăduiri cu surse dintre cele care fugeau în munți ca să se ascundă de Covid, de liliecii cu strănut la mare distanță și de turiștii de 6 ianuarie, ăia de umblă să dea cu apă pe unde se scapă pe ei vesticii cu foc:

https://www.thedrive.com/the-war-zone/explosion-rocks-russias-prized-kerch-strait-bridge-leading-to-crimea

Trei luni le-au trebuit americanilor și englezilor să găsească o casă de rugăciuni, ca să pară că un cecen s-a dus să întâlnească 72 de babe rămase fete bătrâne. BBC și alte surse de videoclipuri occidentale au surprins, cu satelitul aflat la îndemână, o șalupă care a trecut pe sub pod taman, da’ taman când se filma:

https://www.bbc.co.uk/news/av/world-europe-63183435

Nu m-ar fi mirat să fi surprins și o radașcă uriașă care fuma trabuc și care a scrumat, din greșeală, pe pod.
Eu m-am sfătuit cu un alt corespondent dus cu pluta, nume de cod Edgar, care mi-a relatat următorul șir de evenimente:

Nu chiar așa, mă scuzați de dovada conspiraționistă, e și vina corespondentului cu nume de cod Edgar, care a fost nu numai un bețivan dar și un destrăbălat, iar acum urlă din iad, cât îl țin rărunchii, că vrea să se reabiliteze. Din Timbuktu adică.

Ce ne spune domnul Edgar Allan Poe: se plimba pe un pod braț la braț cu domnul Să fie-al naibii (Toby Dammit) când le-a ieșit în cale un fel de barieră. Domnul Să fie-al naibii a spus că el a servit un Redbull, care i-a dat aripi, și e mai mult ca sigur că poate sări pârleazul (povestirea „Să nu-ți lași capul pe mâna diavolului” de Edgar Allan Poe). De cealaltă parte a barierei, își dregea glasul un domn în vârstă, spilcuit, cu șorțuleț de mătase neagră peste costumul elegant. Purta costum, nu sandale și pantaloni scurți, cum am văzut pe la alți interpreți. Bătrânul domn l-a provocat pe domnul Să fie-al naibii la un pariu (n. slăbiciunea dumnealui erau rămășagurile și păcănelele). Înfierbântat, domnul Să fie-al naibii și-a făcut vânt și aproape că a plutit în aer. Corpul i-a fost însă tras înapoi de gravitație, numai capul a reușit să treacă de barieră, aterizând pe șorțulețul domnului spilcuit. Edgar-povestitorul le-a trimis transcedentalilor (căci ce altceva puteau fi aceia care voiau să-și ia zborul voluntar?) factura cu cheltuielile de înmormântare, dar a fost refuzat, așa că l-a dezgropat și l-a dat pe domnul Să fie-al naibii de mâncare la câini. Mânuitorii de bombe-capcane și drone-fărădelege ar trebui să știe că virginele au fost demult mutate la un alt etaj, ucigașii plătiți sau prostiți dând numai peste javre. După cum le-a spus unul de-al lor.

Sper să nu se supere domnul Poe, dar am să recurg și la zeflemeaua poporului român. Ion și Gheorghe stăteau la o palavră:
-Mă, Gheorghe, fost-ai tu la pădure să strângi bureți?
-Fost.
-Trecut-ai tu pe lângă tufele de măceș?
-Trecut.
-Mă, Gheorghe, văzut-ai tu un rahat mare, cu moț?
-Văzut.
-Bă, eu l-am făcut!