Corespondență din Anglia | Se ascute lupta pentru capitalul zdrențuit de Covid

Se scrie prin presa britanică despre cum după ieșirea, relaxarea din lockdown, criminalitatea va lovi ca un val uriaș-violent coastele și trupul întregii insule blegite de izolare. Războaiele găștilor de stradă, a bandelor de criminalitate organizată, în special fac trafic cu droguri și ființe umane, vor aprinde orașele amorțite, cu străzi pierdute de unii gangsteri și cucerite de bandele rivale, pe timp de lockdown. Au înghițit multe în izolare. Pierderi pe care nu le-ar fi  tolerat în vremuri normale. Dar nu sunt doar ei. Sărăcia a crescut pe timpul arestului la domiciliu: oameni care nu mai au locuri de muncă, sau dacă încă le mai au, veniturile sunt semnificativ reduse; firme mici și mijlocii la limita de subzistență, sorbind resturi de nectar sau luând pielea de pe fraierii de bună credință și cu mentalități de veche și nobilă generație. În plus, mult prea mulți au și dependențe de droguri sau alte nevoi costisitoare, satisfăcute ilicit, astfel încât creșterea violenței în comunitate, a abuzurilor de tot felul, devin inevitabile. Se ascute lupta pentru capitalul zdrențuit de Covid. Cei cu resurse și cu mințile întregi nu mai pot trăi cu certitudinea că principiile democrației și ale statului de drept îi vor apăra în virtutea obișnuinței și a funcționalității sistemului cu rotițe unse bine și disciplinate. Cred și intuiesc, pe baza observațiilor mele și a noii existențe de zi cu zi, că furtul și tâlhărirea celor cu resurse, cacealmalele, exploatarea celor discriminați social și considerați vulnerabili, sau urâți cu patimă bolnavă de cei cu opțiuni politice extreme, vor deveni norma, nu excepția. Dacă până nu demult, indivizi care făceau parte din bandele urbane primeau sarcina de a comite infracțiuni cu violență, acum sunt folosiți cei cu boli mentale și adicții serioase, care primesc ‘a to do list’, ceva droguri pe gratis și bani, pe măsura statusului și valorii pe care o au în ochii gangsterului care plătește. A fost falsă prezumția mea că în lockdown va scădea traficul de droguri, accesul la consum. S-au schimbat doar piesele pe tabla de șah și mutările. Dacă până la lockdown, consumatorii de droguri de pe strada X cumpărau marfa de la echipa lui Johnny, acum unii s-au reorientat înspre produsele livrate de banda lui Greg, întrucât băieții lui Johnny nu s-au putut descurca și deplasa la fel de bine ca bandele rivale și prin urmare au pierdut clienți din teritoriul care până atunci era controlat de ei. Poate au reușit să cucerească altă piață de consumatori, încurcându-l pe Greg în altă zonă a orașului. Cu siguranță s-au folosit de temerari coruptibili, care contra unei sume de bani acceptau să transporte câteva pachețele mici, de buzunar, cu nu mai mult de 3-4 tablete sau puțin praf. S-au folosit de cei cu mașini mari sau gen microbuz – aici rromii ar fi putut fi racolați pentru că ei au mașini mari, având familii numeroase -, în spatele cărora, pe trotuar, două persoane puteau purta discuții, cu păstrarea distanței sociale. Acele discuții puteau fi instrucțiuni: „te duci pe strada aceea, o iei la dreapta pe alee, acolo îl vezi pe unul cu stropitoarea, te oprești să-l saluți aproape de zid și lași să cadă pliculețul în iarba înaltă.” Pe când mergeam la magazinul din colț, am văzut această scenă: un rrom asculta atent și tensionat vorbele unui afro-caraibean, ascuns în spatele microbuzului care aparținea patriarhului nostru spilcuit și care arăta a om educat, cumsecade. Englezul nu ar fi putut fi identificat de pe stradă – doar bietul nostru rrom stătea expus-. La un moment dat, iese din casă fiul concetățeanului nostru, un adolescent frumos și îmbrăcat curat, sport-elegant. M-am gândit că tatăl și fiul vor pleca în oraș. După maxim cinci minute mă întorc de la magazin și simt un fior de neplăcere și îngrijorare. Tânărul nostru ședea drept dar crispat pe bancheta din spate, privind înainte, astfel că ni s-au întâlnit privirile. Englezul îi vorbea prin ușa întredeschisă, din aceeași poziție în care i-a vorbit tatălui. Dar tânărul nu voia sau nu putea să se uite la cel care scrisese scenariul faptei și alocase rolurile. M-a apucat o revoltă și o milă față de copilul frumos cu blugi și tricou alb imaculat. El nu voia să fie acolo, în miezul corupției. Am luat colțul și iată că-mi apare în față tatăl care mă privește cu o temere îngrijorată, parcă și cu părere de rău. Știe că sunt româncă. Nu a putut merge departe, ci aproape, în zonă. Și-a făcut treaba conform instrucțiunilor, acum se întorcea să-și elibereze fiul, să intre în sanctuarul familiei. Să-și spele mâinile.

Mulți profesioniști key workers care au vizitat adulți vulnerabili, beneficiari de servicii de îngrijire sau asistență socială au remarcat o creștere a comportamentelor necontrolate sau agresive față de key workers în timpul vizitelor. Explicațiile sunt multiple: reacția organismului la noi substanțe ilicite, la noi doze și ritmuri de consum, trecerea pe alcool, ca înlocuitor, exacerbarea problemelor mentale, psihice. Odată cu intrarea în lockdown, serviciile de sănătate psihică și-au limitat intervențiile pe cazurile cele mai grave. Toți cei care beneficiau de servicii comunitare de maintenance și suport, au fost lăsați de izbeliște sau cu foarte puțin: convorbiri telefonice sau virtuale, în locul vizitei la domiciliu, o dată la două săptămâni.

Albionul e o hudă fetidă în care se scufundă mase grobiene, needucate, corupte și ușor coruptibile prin bani și vicii. Aceștia trag după ei în jos măreția apusă a țării. O elită subțire și tot mai firavă, profesioniști care urmează proceduri cu strictețe, par a se mișca în cercuri, ca niște mecanisme de ceasuri stricate. Anglia, cu natura ei frumoasă până la extaz și poezie, îi amăgește, îi păcălește pe visători, pe cei neinformați, neavizați, sau pe cei care nu văd realitatea și nu sunt interesați de nimic ce trece dincolo de propria ogradă și de seiful personal. Anglia contemporană a ajuns bună ca teren de experiment Covid neo-marxist. Oamenii acceptă rațiile introduse încet la anumite produse și cozile la intrarea în magazine. La stația de benzină unde am oprit ieri era doar o pompă de petrol, restul diesel.

Europa să nu regrete că Regatul Unit a ieșit din cooperativa Uniunii. Există ceva auto-distructiv și distructiv în Regat, de care e bine să te ții deoparte, să nu te contaminezi, să nu imiți. Ce imbecilitate de slogan: vrem o țară ca afară. Să vreți o țară nu ca afară, ci de o sută de ori mai bună decât grăuntele de Bine care există în România de astăzi. Punct.