Corespondență din Anglia | Și în Anglia te fură la cumpărături

Joia îmi fac cumpărăturile de la magazinul de fermă. Ajung acasă cu trei sacoșe mari și încep să despachetez. Găsesc tot ce am cumpărat, în afară de a doua legătură de ceapă. Le iau pe toate la rând încă o dată, dar nu găsesc decât o singură legătură. Eu am plătit două, am văzut cu ochii mei cum vânzătoarea cu mască mi-a ales două legături de ceapă și cum le-a pus în sacoșă. Încep să dau filmul înapoi și să rememorez, secvență cu secvență, întregul episod al cumpărăturilor. Purtam o bandana roșie, de fapt o eșarfă în formă de triunghi, un dar de la tata, dintr-una din călătoriile lui în jurul pământului. Pe un colț de eșarfă, în alb, un cap mic de taur și scris cu litere albe de tipar: Fiestas de S. Mateo Logorno. Mă mai servise acea vânzătoare cel puțin de două ori, dar așa deghizată exotic, oacheșă din pricina soarelui, nu mă mai văzuse. Cine știe ce o fi văzut acum în mine vânzătoarea, care nici ea nu părea de puritate britanică. Îmi cere întâi o plasă, după ce o burdușește, o pune jos. Între noi era o tarabă lungă și lată. Îmi cere a doua pungă, apoi a treia. Nu mi le dă înapoi una câte una, în brațe, peste tarabă, ci le ia și le duce spre deschizătura laterală, unde era un paravan improvizat. Ca și cum m-ar fi invitat să vin să le iau de acolo. Pentru câteva secunde nu i-am văzut decât dosul, așa cum stătea aplecată asupra pungilor. Mi-a luat câteva secunde bune până am ajuns la sacoșe și când am pus mâna pe ele, vânzătoarea deja se îndrepta spre tarabă. În acele momente când mi-a arătat dosul, trebuie să fi făcut un act de prestidigitație, sustrăgând legătura și băgând-o în alte pungi îngrămădite lângă acel paravan. Mi-am mai amintit că m-a surprins de la bun început micimea legăturilor de ceapă. În comparație cu cele din zilele precedente, acum erau mai puține într-o legătură, iar frunzele retezate cam la jumătate. Anemice, vai de capul lor, numai ușor de manevrat de mâini agile.

După acest incident mi-am zis: gata cu magazinul de fermă. Îl schimb cu aprozarul cu fructe și legume ‘Global’, unde servesc doi foști barmani de pub. Magazinul e deschis doar două zile pe săptămână. Zis și făcut. Mă înarmez cu un cărucior pe roți și mă duc la aprozarul globalist. Dacă în prima săptămână de lockdown am dat £18 pe cumpărături similare, acum bonul a fost de £37. Unele prețuri, mai ales la legume și fructe vărsate au crescut, dar nu cred că e doar asta. Când să îmi dea bonul, mă trezesc că îl primesc doar pe cel cu prețul total, nu și chitanța cu prețul defalcat, pe produse. Barmanului i se rupsese chitanțierul chiar când m-a servit pe mine. Ghinion! „Mi s-a rupt chitanțierul”, îi spune candid și aparent iritat, colegei, care recunoscând placa, îl îngână pe aceleași note. Eu îi zic că aștept pănă schimbă sulul. Eram pregătită să aștept și cu Covidul suflându-mi în ceafă. Într-un final primesc și bonul cel mare. Cred că a fost o operațiune de testare, ca atunci când mai vin, să facă și alte șmecherii. Când ajung acasă fac socotelile. Toate produsele ambalate pe care scria un preț, nu depășeau £17. Mi-e greu să cred că legumele și fructele vărsate – nu au fost prea multe- să fi fost £20. Dacă e așa, au sărit prețurile.

Și în Anglia te fură la cumpărături. Mi s-a mai întâmplat o dată tot anul acesta, la supermarket, înainte de instalarea măsurilor restrictive. O vânzătoare, tot tânără, a sustras un produs de dimensiuni mici, dar mai scump decât celelalte. Cred că schimbarea de comportament are legătură cu săvârșirea Brexitului, cu lipsa de respect, antipatia unora față de străini. De pildă, o parte semnificativă a bazinului electoral al lui Farage, a celor care au votat Leave precum și o mare parte din votanții lui Boris Johnson, frecventează regulat și statornic pub-urile. Sau sunt proprietari de pub, ori angajați ai pub-ului. Pub-ul este liantul și pivotul, cu specific pur britanic, al unei comunități. Vara trecută, pe la ora trei, după o zi de plajă, ne-am oprit la pub-ul din satul din apropierea plajei: cam la douăzeci de minute de mers pe jos. Era un pub mare, cu grădină de vară, în centrul satului, la o intersecție. Fiind devreme, nu era nimeni, în afară de proprietar. Ne-a privit din start cu neplăcere, ca pe niște vinituri suspecte, de care nu avea niciun chef. Am cerut două halbe mici. „De care? Lager sau Ale?” „Lager”, am zis, regretând imediat. Pe fața șefului de pub s-a citit mai multă neplăcere. Aveam și gusturi continentale. „Patru lire. Aveți cash?”, continuă bosul. „Nu avem cash. Dorim să plătim cu cardul.” „Nu se poate. Aici nu avem mașină de card.” Ne-a luat berile de sub nas. Nu am crezut nicio clipă că nu era dotat cu tot ce era necesar pentru încasarea banilor. Avea și restaurant, iar la etaj locuia el și familia lui. Nu vei scăpa ușor de noi, mi-am zis în gând și apoi: „Am nevoie urgentă de toaletă. Unde sunt toaletele?” N-a avut ce face, chiar nu a putut refuza unei doamne această nevoie primară, și mi-a arătat drumul. Toalete dotate cu gust și stil pur britanic. Săpun rafinat și cremă de mâini, de firmă veche englezească. Am folosit din toate, fără măsură. Nu doar pe mâini, ci și pe brațe. La ieșire, nu ne-am grăbit. Ne-am uitat la câteva fotografii expuse pe pereți, care chiar ne-au stârnit curiozitatea, și am făcut comentarii admirative, sub urechile atente ale proprietarului. De atunci, de câte ori trec pe lângă pub-ul lui, dacă mă vede, rămâne stană de piatră în prag și se uită cum trec. Nu-i mai trec pragul.

Poate unii vânzători își aleg „victime” cu fizionomii diferite de cele anglo-saxone și celtice și cu un altfel de accent, mai ales dacă și cumpără multe produse de odată. Coșul cât mai gol, să pari sărac, dar și ca să poți fii cu ochii pe cântar, pe mașina de la casă, pe pungi și pe toate produsele. Să ai viziune de ansamblu, dar și o cuprindere a celui mai mărunt detaliu. La Brexit se adaugă acum Covidul. Nu este de glumă și nici o situație singulară ce s-a întâmplat. Mă voi gândi serios la strategii prin care să pot preveni înșelăciunile. Dacă la supermarketuri se folosesc unitățile de măsură europene, la toate magazinele locale, cu specific britanic se folosește pounds-ul ca unitate de măsură. Un european, sau un planetar e ușor bulversat și bâjbâie, pentru că instinctele lui de cumpărător și capacitatea de a cântări și evalua marfa din ochi sunt dezavantajate.

De acum înainte voi merge la cumpărături cu un plan de rezistență. De pildă, la magazinul Global, voi face sub ochii lor calculul pe calculatorul mobilului, adunând produs cu produs, în timp ce mă voi plimba prin magazin cu coșul. Când îmi vor cântări legumele și fructele vărsate, voi întreba la fiecare produs, câte pounds cântărește. Îmi voi fi notat pe o hârtiuță cât costă 2 pounds de cartofi, de sfeclă și de morcovi. Voi fi cumpărătorul cel mai antipatic. La magazinul de fermă voi cere să mi se dea punga peste tarabă, imediat ce s-a umplut. Nu voi mai da a doua pungă până ce nu o primesc înapoi pe prima. Iar domnișoarei cu mască, cu prima ocazie, îi voi spune de față cu colega ei: „Vă rog, aveți grijă cum puneți legătura de ceapă. Să nu se strivească, la fel ca data trecută.” Și o voi privi cu două pietre încinse.

Da, cred că este vorba de Brexit și de Covid, laolaltă. Acum vreo săptămână, mă plimbam cu fiul meu pe o arteră mai neumblată, un trotuar îngust spre ieșirea din oraș. Era soare, eram bronzați amândoi și vorbeam tare, animat, în limba română. Poate ne-am folosit și de brațe, de mâini, pentru un plus de expresivitate și energie în comunicare. O mașină cu toate geamurile închise trece pe lângă noi, iar șoferul virează peste linia întreruptă, intrând pe cealaltă bandă. Se uită la noi în timp ce face manevra distanței sociale. Ne-a fost clar că șoferul a luat distanța socială, pentru că nu arătam sau nu ne comportam conform standardelor care i-ar fi inspirat siguranță. Poate și pentru că ne-a auzit vorbind în gura mare într-o limbă străină? Puteam trece drept ce eram, dar și drept spanioli, rromi, sud-americani, inclusiv israelieni sau libanezi (de la Mediterana). Covidul amplifică prejudecățile, nu doar fricile iraționale. O altă mașină, la mică distanță de prima, a copiat manevra distanțării sociale. Dacă era linie continuă ar fi făcut la fel? Nu ne-am putut abține și ne-am întors capul după mașini, ca atrași de o arătare dintr-o altă lume, ce-i drept, cam neprietenoasă: WAAAW, MAN! Dar poate, cine știe, nu au fost prejudecăți la mijloc. Doar frica de particule de aer, scuipat și mucus care ar fi putut totuși pătrunde prin geamurile închise. Ce-i drept, vorbeam cam tare pentru aceste zile: ale reținerii și refulării.