Corespondență din Anglia. Văleleu, s-a democratizat domnul tiran Putin!

Putin organizează referendumuri în teritoriile ocupate. Carevasăzică nu le-a alipit prin decret prezidențial, nu le-a făcut cetățenilor pașaport cu forța, nu a instituit regim de forță. Putin s-a arătat interesat de ce vor de fapt cetățenii din teritoriile ocupate. Aș aminti Marii Britanii că și englezii au făcut referendum în insulele Falkland, aflate la 500 km de Argentina și 13000 km de Marea Britanie, ocupate de baze militare britanice, deci nu îi înțeleg lamentațiile. Teritoriile ocupate de ruși au aparținut de fapt rușilor, sunt la graniță, nu la Polul Nord. Mă întreb dacă și Zelenski ar avea curajul să facă un referendum, printre ucrainenii rămași acasă, ca să vadă dacă-l mai vrea cineva.

Presa occidentală s-a năpustit pe știrea convocării de către Putin a rezerviștilor, încercând să facă valuri pe străzile marilor orașe din Rusia. În orașe cu milioane de locuitori abia dacă au ieșit din case câteva sute, dar îi salutăm și pe aceia pentru că dreptul la opinie trebuie lăsat să circule liber.

Au organizat Statele Unite ale Americii, ale căror cetățeni se luptă acum cu sărăcia, un referendum cu privire la trimiterea de bani și armament în Ucraina? Îmi aduc aminte că, în timp ce luptau cu teroriștii din Orientul Mijlociu, americanii trimiteau bani în Pakistan, la fel și englezii. Cu parte din bani se cumpărau însă arme pentru teroriști. Doar nu credeți că armele teroriștilor au crescut și au dat în pârg în copaci. Americanii trimit bani prin tot felul de țări, bani cărora li se pierde urma, bani care ar trebui să sponsorizeze conferințe pe tema egalității în drepturi a femeilor, dreptul la educație etc. Dacă e să mă ghidez după felul în care erau distribuiți banii proveniți din fonduri europene în România și în mâinile cui ajungeau până la urmă, nu cred că ar fi vreun motiv de mândrie, ci de îngrijorare. Ce e și mai bizar: foarte puțini oficiali occidentali urmăresc drumul acelor bani.

A organizat Uniunea Europeană un referendum cu privire la trimiterea de bani și de armament în Ucraina? Am înțeles că lucrează la anularea dreptului de veto al țărilor care cer explicații și se împotrivesc. Doamna Ursula a fost chiar premiată, de cine altul dacă nu de producătorul de pandemie, pentru servicii aduse falimentului de conștiință. A făcut cetățeanul Gates un referendum cu privire la acceptarea, de către întreaga lume, a soluțiilor ‘mnealui la pandemia pe care tot ‘mnealui a profețit-o? Au votat guvernele lumii OMS sau alte organisme corupte pentru poziția de polițist de circulație a virusurile create în laboratoare? Laboratoare sponsorizate de cine? De guverne și de cetățeanul Gates? Și Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii ar trebui să organizeze referendumuri în care cetățenii să aleagă dacă mai vor să fie conduși de multimiliardari. Miliardari care nu au fost aleși de nimeni, dar care au corupt sau șantajat cam toate guvernele lumii. Ar trebui să le mulțumim acelora care li s-au opus, pentru că datorită lor mai există țări și demnitate, și am trecut cu bine de povestea porcului.

În ceea ce privește referendumurile, Occidentul a contabilizat mari lipsuri în inventar.
Ș-apoi, nici Putin nu pare să fie omul pe care occidentalii au încercat să-l picteze pe toți pereții lipsei lor integritate. Războiul din Ucraina a pornit de la premiza că narcisismul rus ar lucra la aceleași cote cu cel american, Putin, însă, a dovedit că este un om echilibrat, care a reușit să țină în frâu mascarada Occidentului, care știe să-și cântărească deciziile. Referendumurile sunt până la urmă un exemplu de eleganță politică, un exercițiu de democrație. Poate că pentru Putin vor mai vota ceva oameni, pentru Gates, oaspete și pe insula pedofilului Epstein, nu cred.

Mă gândisem să închid spectacolul, grandios, cu jocuri de lumini și umbre, cu un dialog între Tolstoi și Dickens, cu o reconciliere a națiunilor, dar m-am temut să nu fac risipă, mai ales după ce au avut loc și schimburi de prizonieri. Rușii au dat 215 pe 55. Au ucis ucrainenii mai mulți decât rușii? Au fost rușii mai umani, cruțând vieți?

Îl las pe Borges să ne facă de râs (fragment din volumul Istoria universală a infamiei, apărut la Polirom, în 2021, în traducerea Irinei Dogaru și a Cristinei Hăulică):

„Bătălia de la Rivington

Vreo sută de eroi puțin deosebiți de cei din fotografiile care se vor îngălbeni prin albume, vreo sută de eroi saturați de fum de țigară și alcool, vreo sută de eroi cu pălărie de paie cu panglici colorate, vreo sută de eroi afectați mai mult sau mai puțin de boli rușinoase, de carii, de probleme respiratorii sau dureri de rinichi, vreo sută de eroi atât de neînsemnați sau măreți ca aceia din Troia sau Junin au participat la această sumbră încăierare, în umbra arcurilor de la Elevated. Pricina a fost tributul pretins de pistolarii lui Kelly impresarului unei case de jocuri, tovarășul lui Monk Eastman. Unul dintre pistolari a fost ucis, iar focurile de armă ce au urmat au sporit cu ajutorul a nenumărate revolvere. Dindărătul stâlpilor înalți, oameni cu bărbiile rase trăgeau silențios, în mijlocul unei înspăimântate incinte de mașini de închiriat, doldora de nerăbdătoare întăriri, cu mâinile încleștate pe artileria Colt. Ce au simțit oare protagoniștii acestei bătălii? Mai întâi (cred), convingerea brutală că vacarmul nesăbuit al celor o sută de revolvere avea să-i anihileze pe dată; în al doilea rând (cred), nu mai puțin eronata siguranță că, de vreme ce nu se prăbușiseră doborâți de primele focuri de armă, erau invulnerabili. Cert este că s-au luptat cu îndârjire, la adăpostul fierului și-al nopții. De două ori a intervenit poliția și tot de două ori au îndepărtat-o. La prima licărire a zorilor lupta s-a stins, ca și cum ar fi fost obscenă sau spectrală. Sub bolțile falnice au rămas șapte răniți grav, patru cadavre și un porumbel mort”.