Corespondență din Istanbul. Cafeneaua cu Natașe

Ploua! Nu îmi venea să ies din casă, din căldură. Mă gândeam să beau o cafea, pentru că, de obicei, în weekend beau cafea  și  cu dorința să caut un film bun care să mă relaxeze. Dar cum se mai întâmplă în casa unui om care nu bea cafea, nu aveam cafea. Așadar, după vreo două minute de gândire eram deja în adidași și cu geaca pe mine. Am coborât. În loc să merg spre magazin, mi-am zis că ar fi mai bine să beau cafeaua la cafeneaua mea preferată. E intimă și liniștită. Auzi în surdină muzică bună care îți creează acea atmosferă de liniște, departe de zumzetul efervescent  al acestui oraș etern aglomerat. Și cum se spune, cafeaua bună face ziua mai luminoasă, m-am așezat comod cu fața spre stradă și mi-am zis că din întunecimea atmosferei  ploioase de afară, voi găsi o rază de speranță care să îmi  învioreze ziua.

O cafea este  savurată cu mai mare  plăcere dacă ambianța este pe sufletul tău, iar locul ăsta se potrivește mănușă la cele descrise.

Cafeneaua e așezată într-un magazin de antichități, iar mobilierul din cafenea este un amalgam elegant de stiluri. Fiecare obiect, funcțional ori pur decorativ, are o notă de individualitate amestecat într-un concept unitar, discret și rafinat. Toate au un parfum vechi, au o istorie secretă, adeseori chiar fascinantă, o istorie care se simte atunci când le privești sau le atingi. Într-un așa decor, pe strada aceea liniștită și cu aromă de poveste, unde  lumea  nu e grăbită, pe care magazinele de antichități desprinse din operele lui Orhan Pamuk îl completează, cu hamamul de peste drum peste care a trecut timpul, unde pare că se zugrăvește o parte însemnată a istoriei orașului, nu ai cum să nu te încarci de liniște și de bucurie.

Cafeneaua are clienţii ei fideli, pe care m-am obișnuit să îi zăresc zilnic. Majoritatea poartă discuții liniștite, însă și controversele sunt civilizate şi constructive. Uneori se așază și turiști sau expați care locuiesc în cartier. Are o notă de intimitate, de comunicare secretă, de elită, e locul unde e imposibil să nu revii, pentru că simți că aici primești de nicăieri o vorbă tihnită.

Se simte nobleţea atunci când te cufunzi în fotoliile elegante, simți căde înconjori de idei luminoase, de discreţie şi delicateţe creativă. Un spaţiu care, prin toată căldura pe care o emană, te împiedică să ridici vocea, să faci gesturi deranjante, să fii curios și să îți rotești privirea la alte mese. Sentimentul dominant este al gândului curat, muzica discretă te învăluie fără agresivitate, zâmbetul şi prietenia te primesc şi se aşază cu tine la masă.

Cafeneaua are şi o terasă foarte mică, un fel de balcon al salonului,  aşezată  spre stradă, la fel de elegant mobilată ca şi interiorul. E un loc ideal pentru serile de vară sau ale unei toamne  cu zile senine şi blânde sau ploioase ca cea de azi.

Așezată confortabil, așteptând cafeaua fierbinte, mi-am zâmbit politicos cu doamna de la masa alăturată și nu am putut să nu îmi ațintesc privirea pe bijuteriile ei, care păreau în armonie cu locul. Și-a aprins elegant o țigară, iar mirosul amestecat de parfum și tutun care m-a învăluit, și pe care l-am adulmecat efectiv  cu toată puterea mea olfactivă, m-au transportat  în alte vremuri, mă simțeam personaj de film, mă vedeam într-o poveste de început de secol XIX.

Am început să mă simt ciudat că o priveam cu atât nesaț, însă era fascinantă. Avea un aer burghez, gesturi elitiste, era garnisită cu de toate, iar parfumul ei completa peisajul.

Mi-a venit cafeaua, mi-am pus ochelarii și am luat telefonul pentru a-mi ocupa privirea, altfel simțeam că sunt complet indiscretă că o privesc fascinată pe vecina mea de masă.

Ea mi-a mai aruncat un zâmbet discret și-a mai aprins o țigară, apoi a scos din geantă o carte și s-a așezat confortabil să citească. La alte două mese mai erau doi tineri care citeau, iar o domnișoară lucra pe laptop. Era o liniște monumentală, dar o atmosferă atât de caldă, parcă eram o familie, parcă ne cunoșteam de o mie de ani. Iar locul părea că încremenise în alt secol. Eu cu imaginația mea bogată construiam o poveste a doamnei de lângă mine, mi-o imaginam deja ca fiind Nataşa Rostova, din romanul ,,Război și pace” a lui Tolstoi. Poate că și caracteristicile orientale ale personajului din epopeea lui Tolstoi, capabilitatea ei de a face față provocărilor societății, ideea aceea de ideal feminin, m-au făcut să fac asocierea aceasta bizară.

Pentru mine, Natașa Rostova este unul dintre cele mai puternice personaje ale literaturii universale. Sub dominanța unei femei puternice se poate vedea sensibilitatea sufletului ei, fragilitatea unor emoții și amestecul unor sentimente și trăiri dureroase. Același sentiment ciudat îl trăiam privind-o pe doamna aceasta impozantă din cafenea, simțeam că ascunde sub intransigența chipului o mare emotivitate și iubire.

Natașa întruchipează idealul feminin, tot ceea ce am vrea fiecare dintre noi să fim, un întreg de forță, frumusețe spirituală, dedicare. Spontană și simplă, delicată dar și sobră, afectuoasă dar și intransigentă, devotată familiei și plină de empatie, această femeie m-a făcut să trăiesc alături de ea cele mai intense momente din viață.  Evoluția ei de la de la fericirea și ingenuitatea din vremea copilăriei și din cea a adolescenței urmate de perioadele de încercări dureroase și dezamăgiri, culminând, după multă suferință și cunoaștere, la deplina maturitate, o fac pe Natașa unul dintre cele mai bine realizate personaje din literatura universală, iar pe mine un adevărat fan al tipologiei.

Miracolul chipului femeii din cafenea, gândul care mi-a zburat la opera lui Tolstoi, magia locului, muzica veche și discretă amestecată cu sunetul calm al picăturilor de ploaie, aburul fierbinte al cafelei și mai ales mirosul ei înnebunitor de parfum și tutun mi-au făcut ziua minunată și mi s-a confirmat că fericirea se clădește din lucruri mărunte, care apar spontan, că fericirea e făcută din clipe, fericirea este mai mult decât o emoție, este ceea alegem noi să fim.