România a câștigat meciul contra Ucrainei cu 3-0, în primul meci al grupei E de la EURO 2024

Corespondență din Istanbul. Imnul României, aplaudat într-o catedrală de pe celebra stradă Istiklal

Așa cum mulți dintre cei care mă cunosc știu, eu locuiesc de ceva timp în Istanbul. E un oraș care mă fascinează: este și cosmopolit, dar un amestec impresionant între vechi și nou, o poveste pe care o vrei eternă, un loc în care de câte ori revii ai ciudatul sentiment fie că timpul a stat în loc ori, fie că ești într-o vâltoare a modernismului.

Nu am să scriu astăzi despre nimic altceva decât despre emoția pe care am trăit-o la un concert de nai și orgă.
Nu cred că există turist care să fi fost la Istanbul și să nu fi mers pe celebra stradă Istiklal, ce coboară din Piața Taksim către impunătorul Turn Galata.

Cel mai plăcut mod de a cunoaște stilul de viata al turcilor este să parcurgi această stradă de la un capăt la altul pe jos și să te întorci cu unul dintre tramvaiele de epocă, care străbat frumosul traseu.

Pornind de la numele străzii si terminând cu arhitectura clădirilor, totul pe Istiklal evocă întâmplări și fapte istorice. Istiklal înseamnă „libertate” si străzii i-a fost atribuită denumirea după câștigarea Războiului de Independență purtat de turci.

Coborând spre tunel, așa cum e denumit locul ce unește strada de podul Galata, pe partea stângă, într-o aură splendidă zărești într-o curte, parcă ferită de aglomerația străzii, impunătoarea Catedrală romano-catolică Sent Antuan, o clădire de culoare roșiatică, care are un interior fastuos, este un loc plin de încărcătură și vibrație emoțională.

În acest minunat lăcaș am fost martora unui eveniment de înaltă ținută pentru poporul nostru, român: Un concert susținut de doi mari artiști, Nicolae Voiculeț și Eduard Antal, un amestec inegalabil de nai și orgă, două instrumente ce aparțin, cel puțin aparent, a două religii diferite. Să te afli într-o țară cu religie musulmană, într-o catedrală romano-catolică și să asculți muzica poporului tău, a țării tale și, mai ales, Imnul Național, este un sentiment pe care eu nu știu și nici nu cred că pot să îl cuprind în scris.
Și nu pentru că nu aș găsi suficiente epitete, ci doar pentru simplul fapt că sentimentul este diferit pentru oricare dintre noi, că fiecare îl poate trăi în propria lui simțire.

Citeam, cu ceva timp în urmă, o declarație a domnului Voiculeț și pot spune pe deplin că am rezonat cu ea. Când Catedrala vibra de muzica Imnului Național, am simțit o emoție unică, lacrimile mi-au umplut ochii, am simțit cum întreaga piele se ridică și un fior profund îmi pătrunde prin toți porii. Este cu adevărat un sentiment ce nu poate fi descris. Sau eu nu știu.

„În toate concertele mele cânt Imnul României cu lacrimi în ochi, dar cu o mare speranță și onoare. Pentru mine, Imnul Național nu este un simplu cântec care se intonează doar pentru a marca niște momente, el este o rugăciune în memoria celor care și-au dat viața pentru România și un imn al demnității neamului românesc, este un îndemn pentru cei care vor să apere această țară și să o cinstească’, afirmă naistul Nicolae Voiculeț.

Ca orice formă a iubirii, şi iubirea de neam şi ţară este o virtute şi nu ne naştem cu ea. Ea trebuie dobândită prin efort îndelungat şi prin multă răbdare, la fel ca şi iubirea de aproape. Cred că ele practic se întrepătrund, nu pot exista una fără alta.

Patriotismul este un sentiment de dragoste şi devotament faţă de patria şi poporul din care facem parte.
Patriotismul este expresia legăturii omului cu spaţiul şi cu timpul, în timp ce religia este relaţia omului cu eternitatea şi cu nemărginirea.

Într-un lăcaș de cult muzica ne-a unit, a șters orice graniță și a făcut ca sufletele noastre să vorbească aceeași limbă. Muzica a dat naștere la bunătate și a creat un miracol al unicității. Am văzut atât de multă bucurie și încântare pe chipurile oamenilor, am trăit sentimente ancestrale.

Întinderea remarcabilă a acestui magnific și inegalabil instrument, orga, alături de un instrument muzical simplu si totuși foarte grațios, naiul, care aflat în mâinile unui adevărat maestru, au adus fericire si liniște în sufletele oamenilor, au făcut ca în Catedrala Sent Antuan inimile tuturor celor prezenți să rezoneze, să se întrepătrundă. Muzica i-a făcut pe cei prezenți, majoritatea musulmani, să stea drepți, ridicați în picioare, plini de respect și să aplaude frenetic interpretarea grandioasă a Imnului României. E cu certitudine un moment, cel puțin pentru mine, unic. Amestecul de culturi și religii, parfumul oriental al timpului contopit cu eleganța construcției și sunetele miraculoase oferite de cei doi maeștri și instrumentele lor unice, nai și orgă, au lăsat o amprentă puternică și profundă în sufletele celor prezenți.

Am plecat plângând din Catedrală. Turci, români, iranieni, englezi, palestinieni, spanioli și alte naționalități care i-au trecut pragul au reacționat în cel mai elegant și sublim mod, au arătat respect și omenie, s-au bucurat și au aplaudat un atât de frumos eveniment.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Corespondență din Istanbul. Imnul României, aplaudat într-o catedrală de pe celebra stradă Istiklal”

  • Funcție de contextul în care se produce, de harul celor care au compus-o, dăruirea celor care o interpretează și sufletul celui (celor) care o ascultă, Muzica își dezvăluie puterile sale magice. Întâlnirea muzicală despre care ne povestiți, învăluită în aura inconfundabilă a Stambulului e demnă de păstrat în memorie. Mare mi-era mirarea dacă, la final, nu v-ar fi podidit lacrimile. (Am pățit la fel în împrejurări oarecum similare, motiv de ironii din partea anturajului.) Organistul Eduard Antal și naistul Nicolae Voiculeț sunt doi artiști instrumentiști extrem de talentați. Oriunde i-am ascultat, într-o sală de concert, o biserică sau pe creasta Caraimanului (naiul),pentru mine a fost o experiență aproape religioasă.
    De câte ori ascult imnul mi-aduc aminte de milioanele de anonimi ai acestui popor (printre care și unii străbuni ai mei) pe spinarea cărora Istoria a jucat tontoroiul. Se apropie Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor. Obișnuiesc să aprind o lumânare pentru jertfele lor uitate. Și mă rog să vină un moment când acest popor se va deștepta.
    P.S. Eu zic să-l menționăm, totuși, pe Anton Pann. Doar el e cel care a compus muzica imnului nostru național.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *