Crăciunul de partid și de stat

Momente și evenimente comentate de mine. În Cotidianul din 28 decembrie 1998, am comentat ivirea și înflorirea unui nărav postdecembrist. Transformarea Crăciunului, sărbătoarea sufletului, într-o manifestare propagandistică. Rîndurile de atunci sînt valabile și azi.

De nouă ani, de cînd ne-am primit rația de libertate, Crăciunul a devenit sărbătoare legală. În decembrie 1989, am urmărit cu toții, emoționați, colinde și slujbe transmise în direct la radio și televiziune, atît de puternic emoționați, încît nu ne-am dat seama că, de Nașterea Mîntuitorului, eram părtași la una din crimele secolului:
Asasinarea a doi oameni, Elena și Nicolae Ceaușescu.

Numai oportuniștii de cea mai proastă speță mai susțin în scris și oral că-n timpul regimului Ceaușescu marea sărbătoare a Creștinătății risca să-ți aducă închisoarea dacă o cinsteai. Deși oficial Crăciunul nu era recunoscut, Moșul copilăriei planetare primind porecla de Gerilă, totuși nu cred că era casă, chiar și de activist de partid, în care să nu se respecte datina colindatului și a pomului împodobit. Nici copiii porniți să cînte pe la ferestre, nici preoții care veneau cu Ajunul, nu numai la sate, dar și la orașe, nu erau filați de Securitate, cum zic unii, și vîrîți la zdup. Între Regim și Popor se căzuse la o complicitate tipic românească. Totuși, calendarul oficial refuzând roșul în dreptul zilelor de 25, 26 și 27 decembrie, mulți români ar fi dorit să audă la radio și să vadă la televizor, pe lîngă emisiunile premergătoare zilei Republicii, și ceea ce toate posturile de radio și TV din lume, ascultate și ele de români fără teama de represalii, transmiteau din plin. De aceea, primele colinde, primele slujbe religioase, primele texte despre Crăciun difuzate la radio și televiziune în decembrie 1989 au impresionat. Nu știam la vremea respectivă că va veni o vreme cînd ni se va apleca de atîta Crăciun. Și, din nefericire, acest moment la care nici în visurile noastre cele mai rele nu ni-1 închipuiam, a sosit mai repede decît ne așteptam. Peste doar un an, sub puterea săritului peste cal, radioul și televiziunea au transformat Crăciunul într-un timp al deșănțării provocatoare de vomă. Timp de cîteva zile, România a fost pur și simplu inundată de fluviile de colinde, de poveștile siropoase despre Ieslea sfîntă, de relatările despre datinile cinstite de politicieni. Au fost primele semne ale dezastrului care va fi pentru credința strămoșească transformarea unei sărbători a sufletului într-o manifestare propagandistică, prin nimic deosebită de cea dedicată, timp de 30 de ani, lui 7 Noiembrie, lui 23 August sau lui 30 Decembrie.

În urmă cu cîteva decenii, cînd Radio București s-a apucat să transmită în direct slujba de înviere, Tudor Arghezi atrăgea atenția asupra pericolului mortal pentru credință pe care-1 constituie transformarea unei sărbători sfinte într-un moment de manifestare oficială. Pastele, Crăciunul – spunea marele scriitor – sînt sărbători ale individualității, pe care, asemenea tuturor momentelor sufletești, nu le poți împărtăși la nivel de stadioane. Tudor Arghezi n-a apucat anii de după decembrie 1989. Dacă ar mai fi trăit, probabil că tot ce încercăm noi, românii, de opt ani încoace, mai precis din 1990, l-ar fi revoltat pînă la pamfletul ucigător. Pentru că de ani în șir, după prăbușirea comunismului, asistăm în fiecare decembrie la manifestarea a ceea ce am putea numi Crăciunul de partid și de stat. Începînd de prin 21 decembrie, în paralel cu tot mai searbădă omagiere a Revoluției, radioul și televiziunea dezlănțuie, ca la apăsarea pe un buton, cicloane de colinde, descrieri de datini, discursuri demagogice ale politicienilor, reportaje de la acțiunile de caritate.

Pînă în acest an, Crăciunul de partid și de stat a mai fost cît de cît suportabil. Ne obișnuisem deja cu noul limbaj de lemn al radioului și televiziunii, prin nimic mai rece, mai lipsit de emoție decît cel al limbajului folosit cu ocazia sărbătorilor legale comuniste. Anul acesta însă, Crăciunul de partid și de stat a întrecut orice măsură a bunului simț. Aceasta deoarece programelor speciale de sărbători, organizate de toate posturile de radio și televiziune printr-o prostească tragere la șapirograf a aceluiași program stas – colinde, filme inspirate din Biblie, pelicule americane ieftine, cumpărate la kilogram din iarmaroacele Hollywood-ului li s-au adăugat acțiunile prin care politicienii autohtoni au ținut să ne demonstreze că respectă cu sfințenie datinile strămoșești. Reportajele TV ni l-au înfățișat pe Emil Constantinescu stînd turcește în mijlocul copiilor colindători pentru a demonstra nației că domnia sa nu e numai cu picioarele, dar și cu fundul pe pămînt. O secvență TV ni l-a surprins pe Petre Roman, președintele Senatului, țopăind ca o capră și lăsîndu-se mînjit cu funingine, potrivit nu știu cărei datini regionale. N-a lipsit nici premierul Radu Vasile, care a ținut să lăcrimeze a duioșie la vederea orfanilor pe care i-a și uitat la cîteva secunde după ce echipa TV și-a strîns sculele și a plecat să monteze reportajul.

Cu prilejul Crăciunului, politicienii de la Putere au vrut să dovedească țării că sînt nu numai buni români, dar și buni creștini. Drept urmare, amărîții de pe la căminele de bătrîni și de pe la casele de copii s-au trezit cu niște domni plesnind de osînză, vîrîți în costume de mii de dolari, păziți de bodygarzi, care le-au vîrît pe gît, după ce s-au asigurat că echipele TV sînt prezente, cadouri de cîteva sute de mii de lei. Unii dintre ei, mai puțin cunoscători într-ale politicii, se vor fi emoționat la atîta dărnicie. De unde să știe ei, sărmanii, că domnii ăia ghiftuiți le dădeau cadouri care nu reprezentau decît a mia parte din comisioanele primite pentru vânzarea pe gratis a avuției naționale? Că numai ceasul de la mîna unui dăruitor, primit pe sub masă de la un turc sau de ia un grec pentru o rafinărie sau un combinat, valora, în dolari, de o sută de ori mai mult decît căminul în care-și duc viața, ba chiar decît localitatea în care vor muri de sărăcie?

Niciodată ca în acest an n-a apărut mai clară demagogia politicianistă.
Au făcut-o pe bunii români cei ce n-au precupețit o clipă, ani în șir, pentru a face din România cerșetoarea Europei. Au făcut-o pe bunii creștini cei ce au transformat privatizarea într-un jaf banditesc. Au făcut-o pe înduioșătorii la suferințele celor mulți cei ce au hotărît deja aruncarea pe drumuri a zeci de mii de oameni, jupuirea pînă la os, prin impozite aberante, a milioane de români, sărăcirea țării în numele unei așa-zise reforme care nu-i altceva decît un produs al minții lor bolnave.

Crăciunul de partid și de stat a trecut. Va veni, în zilele următoare, Anul Nou de partid și de stat. Cu întreg cortegiul despre fericirea care-i așteaptă pe cei mulți în 1999, cu angajamentele demagogice despre neprecupețirea nici unui strop de energie pentru ca în anul următor românii s-o ducă mai bine. Ca și de Crăciun, politicienii se vor înghesui cu toții să-i vadă națiunea cît de buni români și cît de buni creștini sînt. Nu de alta, dar fiecare dintre cei trași pe sfoară de acești politicieni are în buzunar votul la care rîvnesc pe ascuns, bișnițărește, guvernanții noștri de doi bani.