Măsurile de protejare a secretelor engleze faţă de „curiozitatea“ manifestată de ambasadorii veneţieni, iniţiate de regele Henric al VII-lea (1485-1508), pot fi considerate un moment de început în istoria organizării serviciului secret. Odată cu acest pas, activitatea de informaţii începe să se desfăşoare organizat, căpătând statutul de profesie. Instituţionalizarea activităţii de culegere a informaţiilor a fost din ce în ce mai vizibilă în timpul reginei Elisabeta (1558-1603). În această perioadă, în fruntea noilor structuri, care se aflau în primele faze de organizare, au activat Nicholas Throgmorton şi Francis Walsingham. Literatura de specialitate este unanimă în a considera că Francis Walsingham este cel care, în anul 1573, a reuşit să înfiinţeze prima organizaţie care avea drept scop activitatea de informaţii, primul serviciu secret din istoria Angliei. În cadrul acestui serviciu secret, principala activitate era aceea de combatere a activităţii de spionaj a puterilor străine (contra-spionaj). Culegerea de informaţii din exterior era considerată ca subordonată acestei principale activităţi. Deşi de dimensiuni modeste, acest prim serviciu secret englez a fost foarte eficace, cu toate că, din punct de vedere financiar, a fost în mare măsură susţinut de însuşi şeful său, persoană care şi-a ipotecat bunurile pentru a-l menţine în activitate.
Un document, „Proiect pentru obţinerea de informaţii din Spania“, elaborat în 1587 de Walsingham, dezvăluie o concepţie modernă asupra activităţii de culegere a informaţiilor şi demonstrează existenţa unei reţele informative externe activă şi eficientă. Baza de selecţie a agenţilor o reprezentau mediile universitare de la Cambridge şi Oxford, studenţii performanţi recrutaţi folosind drept acoperire aprofundarea cunoștințelor, fiind infiltraţi în mediile curţii franceze. Totodată, Walsingham a intrat în istoria serviciilor secrete ca initiator al unor reuşite acţiuni de propagandă şi dezinformare prin utilizarea agenţilor dubli (cel mai cunoscut exemplu fiind acela al lui Eduard Stanford, aristocrat englez care fusese recrutat ca agent şi de către spanioli). În acest context, se poate aprecia că una din cele mai spectaculoase acţiuni reuşite de serviciul englez a fost cea prin care au fost contracarate pregătirile făcute de spanioli pentru invadarea Angliei în 1588 (expediţia „Invincibilei Armada“).
În concluzie, putem remarca rezultatele activităţii lui Walsingham, un om eficient şi de valoare, un personaj ale cărui acțiuni au atins un nivel care nu va mai fi egalat până în anii Primului Război Mondial. Performanţele sunt explicabile prin calităţile personale ale fondatorului serviciului, printre care se pot număra: inventivitatea, capacitatea de analiză şi ştiinţa alegerii colaboratorilor. Perioada războaielor civile din Anglia (1640-1660), a scos în evidenţă o altă personalitate istorică cu abilităţi deosebite în activitatea de informaţii: John Thurloe.
Data viitoare vom vedea parcursul serviciilor secrete britanice după anul 1653. Pentru cititorii care doresc o lectură aprofundată pe tema subiectului abordat de mine, recomand: Marian Ureche, Doru Bratu Istoria Serviciilor Secrete – Volumul I – Marile Puteri Tradiţionale.
Foto:https://crimereads.com/writing-about-the-origins-of-the-british-secret-service/