România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Cristian Winzer: PeNeLe și USRminus se bat „vitejește” pe Ministerul Justiției

Ar trebui ca bătălia aceasta să fie pentru ca viitorul ministru al justiției să protejeze magistrații de orice #presiuni publice, să contribuie la îmbunătățirea calității actului de justiție (inclusiv prin identificarea de soluții pentru degrevarea și #digitalizarea instanțelor), să NU mai permită târârea justiției în mizeria discursului politic manipulator și ticălos, să fie împotriva reimplicării “serviciilor” în activitatea de urmărire penală, să ceară imperativ respectarea #deciziilor definitive și general obligatorii ale Curții Constituționale (și să sancționeze (chiar și la nivel de discurs public) orice derapaj în acest sens!), să susțină modificări legislative care să implementeze deciziile CCR și să transpună legislația europeană în cea națională, să solicite ferm ridicarea #MCV și să reprezinte cu demnitate statul român în discuțiile și negocierile cu partenerii europeni (“foile de parcurs” sunt inacceptabile!), să susțină ferm lupta împotriva corupției și a criminalității organizate, să condamne ferm abuzurile și să se asigure că în cazurile în care #CEDO a condamnat statul român pentru încălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale, se iau măsurile legale pentru sancționarea celor vinovați, să se asigure că în funcțiile de conducere ale parchetelor de nivel înalt ajung cei mai buni #procurori, în urma unei proceduri de selecție transparente și obiective, în care avizul secției de procurori a CSM să fie respectat, etc.
Având însă în vedere că propunerile celor două partide pentru acest portofoliu sunt Cătălin Pledoiu și Stelian Ion, totul devine o evidentă #utopie…
(Text de Cristian Winzer)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *