Criza consumismului exagerat

Momente și evenimente comentate de mine. În martie 1999 eram director al ziarului Cotidianul. Deși pe plan intern situația sta să dea în clocot, am acceptat invitația unei firme de turism de a întreprinde o călătorie de documentare în Thailanda. Cum îi stă bine unui gazetar am semnat în Cotidianul din 22 martie 1999 un articol menit a explica argumentat călătoria în Thailanda.

De ce am plecat în Thailanda

Deși dolarul a fost calmat, astfel că înfoierea sa nu mai e atît de înfricoșătoare, totuși situația țării rămîne dificilă. Stabilizarea cursului nu e o dovadă, cum tot bîiguie reprezentanții BNR, că totul a fost un balon de săpun. E doar un armistițiu, datorită disperatei intervenții pe piață a BNR. Starea leului reflectă însă, cum susțin specialiștii, situația economiei reale. Cursul a fost ținut artificial, prin alimentarea pieței cu valută din rezervele naționale. A fost suficientă o zi în care BNR a stat deoparte pentru ca dolarul s-o ia razna. Intervenția BNR a oprit prăbușirea leului. Asta nu va dura însă mult. Cîtă vreme economia reală e înțepenită, cîtă vreme consumăm mai mult decît producem, cîtă vreme importăm mai mult decît exportăm, ținerea leului la un anumit nivel va duce automat la epuizarea rezervelor valutare ale BNR.

În astfel de vremuri, analistul e bine să rămînă la fața locului, pentru a putea asculta cu propria-i ureche horcăitul muribundului și a vedea cu propriii ochi spasmele agoniei. Cu toate acestea, am acceptat invitația Autorității Turistice a Thailandei, sprijinite de firma română Atlantic Tour, de a întreprinde o călătorie în Thailanda.
Dacă alta ar fi fost țara, aș fi refuzat poate.

Am acceptat însă pentru că a merge azi în Thailanda e ca și cum te-ai duce într-o Românie de peste 2-3 ani. Thailanda a traversat criza economică și financiară care a debutat exploziv în ziua de 2 iulie 1997, cînd s-a decis ca moneda națională – bahtul – să nu mai fie ținută artificial în viață. Peste noapte, ea s-a devalorizat cu 50%. A fost ca și cum la noi, în miercurea neagră de săptămîna trecută, dolarul ar fi ajuns la 26.000 de lei. În plus, a fost ca și cum BNR n-ar mai fi intervenit apoi cu valută pe piață. Aceasta deoarece în Thailanda Banca Națională a lăsat moneda națională la valoarea sa reală. Cum însă economia reală slăbise rău de tot (după ce, evident, cunoscuse „miracolul asiatic“), Banca Centrală a Thailandei și-a dat seama că, dacă va reveni la alimentarea pieței valutare, va rămîne cu seifurile pustii. În iunie 1997 se pierduse din rezerva valutară 2,5 miliarde dolari, după ce în mai se aruncaseră în vînt 4 miliarde de dolari, pentru a menține o valoare artificială a monedei naționale. Decizia de a lăsa moneda națională singură pe lume a avut consecințe imediate dezastruoase. Hăurile din economia reală și-au dat arama pe față. Falimente în lanț, explozia șomajului, prăbușirea nivelului de trai. Pentru că unda de șoc se propaga în întreaga Asie de sud-est și în lume, FMI a intervenit drastic, în schimbul unui credit de 3,9 miliarde de dolari, la care s-au adăugat împrumuturi venite din alte părți, pentru a se atinge suma astronomică de 16 miliarde de dolari, FMI a impus guvernului un program sîngeros de austeritate. Dintr-o singură lovitură, 58 de societăți financiare private și-au încetat activitatea. Consumul s-a redus cu 14%. Băncile au trecut la executarea datornicilor. Dureros, șocul din 1997 a dat posibilitatea unei analize lucide a slăbiciunilor din economia reală a Thailandei. Desigur, unele țin de specificul „tigrilor asiatici“. Astfel, o cauză a crizei trimite la mondializare. Thailanda a cunoscut dezvoltarea economică miraculoasă, pentru că a avut mult timp cea mai ieftină forță de muncă din Asia de sud-est. Cînd însă pe piață a intrat mîna de lucru mai ieftină din China, capitalul străin a șters-o din Thailanda. Au fost însă și cauze amintind izbitor de situația din România de azi. Ca, de exemplu, zburdălnicia băncilor, care au acordat în neștire credite neperformante sau consumismul exagerat, care n-a ținut cont de starea economică. O cauză sesizată de toți analiștii a reprezentat-o corupția, legată de clientelismul politic. Partidele ajunse la putere și-au favorizat sponsorii din campania electorală. De doi ani aproape, Thailanda se străduie să facă față crizei. Un instrument îl reprezintă concentrarea pe un domeniu ales drept prioritar: turismul. Pentru a atrage vizitatorii și din România, Autoritatea Turistică a Thailandei a avut inițiativa de a invita cîțiva jurnaliști pentru a vedea la fața locului ce avantaje ar avea românii dacă ar merge să petreacă vacanța în această țară. Am acceptat invitația și pentru a constata ce face o țară cînd pune pe prim-plan o ramură a economiei, cum ar fi turismul. La întoarcerea în România, promit cititorilor că voi scrie despre acest efort. Poate învățăm și noi ceva din el. Cum promit că voi scrie și ce-a făcut Thailanda în ultimii doi ani pentru a ieși din criză. Gîndindu-mă că experiența acestei țări ar putea fi de folos României, țară care se află la ora actuală în situația Thailandei din 1997. Merg în Thailanda așadar pentru a vedea cum va arăta România de peste doi ani, dacă guvernul de la București ar avea curajul de a tăia în carne vie. Aș putea spune că fac mii de kilometri distanță pentru a ajunge în România anului 2001. Asta dacă actuala putere își va da seama că agoniei de acum, întreținute prin alimentarea monedei naționale din rezerva valutară, îi e de preferat o moarte bruscă, din care, înviind, am putea rezolva marile probleme ale economiei reale.