Crocodilii care se autofinanţează

6. Cum m-a strîns de gît ditamai pitonul

Thailanda e o ţară binecuvîntată în materie de fiinţe necuvîntătoare. Pe lîngă elefanţi şi crocodili, jungla adăposteşte şi maimuţe, urşi, peşti şi şerpi. Pe ultimii i-am surprins într-un moment de incontestabilă autofinanţare. În zona turistică Phuket, la întoarcerea dintr-o harnică vizitare a unui lanţ de hoteluri, ne oprim într-un loc pe care scrie Snake Town.

Cunoscătorii limbii engleze vor fi realizat deja că ne aflam în faţa unui loc unde se autofinanţează şerpii. Într-adevăr, după descinderea din autocar, dăm cu privirile de o tăbliţă care ne spune c-am ajuns la o crescătorie de şerpi mortali: cobre, boa, vipere. Locul e mai puţin spectaculos decît cel populat cu crocodili. După ce plătim intrarea, un tînăr vesel, în maiou albastru, ne conduce la locurile unde, potrivit inscripţiilor, locuiesc şerpii. De profesie ucigaşi, aceştia nu dau nici un semn c-ar vrea să ne muşte, odată pentru totdeauna. Mai sînt cu noi, românii, doar doi nemţi, soţ şi soţie. Tînărul, tot numai zîmbet, ca toţi asiaticii, ne duce la fiecare specie de şerpi. Locatarii stau în nişte coteţe de forma unor butoaie din papură, avînd în loc de fund o mîzgă murdară. Oricît ne bleojdim, întunericul de dedesubt nu ne lasă să zărim nimic. Abia cînd tînărul desculţ se apucă să împungă cu un băţ ascuţit cîteva pete, pe care noi le credeam ochiuri de apă, realizăm că-n coteţele respective nu se aflau găini, ci şerpi veninoşi, traşi mai la umbră, pentru a-i arde un pui de somn. Distinşii nu erau ţinuţi acolo şi hrăniţi ca să doarmă. Misiunea lor era de a ne speria pe noi, muritorii cu două picioare. În consecinţă, atinşi de băţul năzdrăvan, şerpii se descolăceau şi ridicau spre noi un bot sîsîitor. Mişcarea era calculată să fie bruscă, surprinzătoare şi să aibă drept efect tragerea noastră într-o parte. După ce am dat gata toate coteţele, luînd cunoştinţă de cît de iute o puteai mierli dacă cetăţenii solzoşi din umbra umedă îşi puneau mintea cu tine, însoţitorul ne opreşte la locul spectacolului.

E vorba de o bucată de asfalt de forma unui fund de mămăligă, mărginit de o tribună alcătuită din cîteva bănci. Precauţi, nemţii se aşază undeva sus, pe ultima bancă. Noi, dat fiind că eram mai mulţi, dar mai ales că aveam experienţa marilor dificultăţi ale tranziţiei, am ales o bancă din faţă. Snake Show, din cîte mi-am dat seama după spectacol, cînd am avut posibilitatea unei priviri de ansamblu, se doreşte a fi un spectacol îmbinînd plăcutul cu utilul. Începutul aparţine unei tinere desculţe şi cu pantalonii suflecaţi. Manipulînd cu dexteritate nişte planşe, juna ne prezintă cele zece tipuri de şerpi mortali din Thailanda. Pentru a ne convinge pe deplin de ce le poate respectivilor pielea, tînăra ne arată o revistă nemţească ferfeniţită, cu poze ilustrînd victime ale şerpilor din Thailanda.

Concluzia nu poate fi decît educativă.
Dacă ai de gînd s-o iei hai-hui prin această ţară, dracu’ te-a luat! Din orice tufiş se poate întinde spre gîtul tău o limbă sîsîitoare. De unde trebuie să tragem concluzia că-n Thailanda e bine să vii doar printr-o agenţie de turism. Numai aşa ai garanţia că nu te trezeşti la un moment dat cu ceva umed în jurul gîtului. Cînd tipa termină lecţia de şerpologie, intră în acţiune cel ce ne plimbase de la un coteţ la altul unde împunsese pe şerpi cu băţul, ba chiar, în unele cazuri, îi şi înşfăcase de coadă pentru a-i scoate din nesimţirea lor crasă. Vesel nevoie mare, tipul se apucă să bată cu un cîrlig de fier într-o cutie de tablă din marginea farfuriei de asfalt. După ce a reuşit să ne asurzească de tot cu bătutul în tablă, respectivul trage iute capacul şi, vîrînd cîrligul înăuntru, aruncă în mijlocul scenei o cobră. Fetele din grup scot ţipetele de rigoare. Cei doi nemţi se grămădesc unul într-altul. Faţa celui în maiou exprimă o satisfacţie exemplară. Un punct al spectacolului i-a ieşit:

Să ne vîre în sperieţi. Şi, evident, prin contrast, să ne demonstreze nouă, amărîţilor veniţi din Europa, cît de viteaz este el. Sub semnul acestei politici, tipul se apucă să-i facă cobrei necazuri. O trage de coadă, o rostogoleşte de-a latul ochiului de asfalt. Acum, între noi fie vorba, dacă respectiva ar fi fost o fetişcană, o asemenea mojicie i-ar fi adus o poşetă în cap. Cea cu care se purta atît de mitocăneşte era însă o cobră, căreia-i sare ţandăra şi dacă nu-i dai Bună-ziua, d’apoi s-o mai şi tragi de coadă! Explicabil, aşadar, că mortala se ridică de la jumătate în sus şi-l scuipă din scurt. Tipul nu se lasă intimidat. O apucă de gîtlej şi, ţinînd-o aşa, ne-o prezintă fiecăruia, insistînd pe cei doi dinţi veninoşi şi pe veninul făcut să se scurgă prin înţeparea cu un cuţitaş. Deşi tipul ne asigură că totul e sub control, îndemnîndu-ne chiar să punem mîna pe cobra care şi-a ieşit din minţi de atîta umilire, nu îndrăznim nici măcar s-o privim în faţă. O dată terminată demonstraţia, insul desculţ aruncă şarpele la loc în butoi, cu dispreţul cu care un bucătar azvîrle în pubelă un os de viţel de pe care a curăţat şi ultima fîşie de carne. Vîrînd din nou cîrligul, scoate o altă cobră. După ce o pune în mijlocul scenei şi o face să se ridice ameninţător, tipul se lungeşte în faţa ei şi se apucă s-o fixeze cu privirea, astfel încît prea insistent privită cade jos leşinată. Îmi fac repede un calcul. Dacă dă gata cu privirea o cobră, ce s-o întîmpla cu o fetişcană thailandeză!

Finalul e dedicat pitonului.
De respectivul cablu solzos se ocupă juna cu pantalonii suflecaţi. Mai întîi ea trece pe la fiecare dintre noi îndemnîndu-ne să-l mîngîiem pe cap. Nemţii de pe banca de sus nici nu vor să audă de aşa ceva. Apoi, pentru a ne demonstra că ne temem degeaba, tînăra se încinge cu pitonul. Abia acum îmi dau seama ce curea bună ar fi un piton pentru o doamnă din lumea mare. Grăbită să ajungă la o sindrofie, n-ar mai avea nevoie să se chinuiască cu pusul centurii. Aceasta s-ar înfăşura singură în jurul mijlocului doamnei. Şi dacă aceasta ar avea un pic de burtică, pitonul i-ar oferi avantajul de-a o strînge pînă i-ar da silueta Claudiei Schiffer. Toată numai zîmbet, tînăra ne oferă posibilitatea de a-i urma exemplul. Dintre toţi membrii grupului, fireşte că eu mă găsesc cel mai breaz. Acceptînd oferta, o las pe jună să-mi înfăşoare gîtul cu şarpele de cîţiva metri. Nu prea diferă de un fular ce se strînge singur. Cu singura deosebire că e al dracului de rece!

(Sfîrșit)

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii