Cu cheia de gât, prinsă cu un șiret de la tenișii chinezești, pentru că nu te rodea la ceafă, că așa eram noi pe vremea aceea și așa credeam eu că erau toți copiii, s-a mai întâmplat să sparg un geam la școală, să chiulesc în grup sau individual și să copiez la teze și la lucrări de control, chiar și la BAC am avut o tentativă la matematică, dar niciodată, niciodată, nu am exclamat de ce pe domnul Ioan Slavici îl cheamă Slavici!
Dar, chiar, cine-s ăștia, cu numele astea ciudate care îi chinuie pe bieții noștri tineri în manuale: Eminescu, Caragiale, Creangă, Bacovia, Preda, Rebreanu, Sadoveanu, Arghezi, Minulescu, Blaga, Barbu, Stănescu, Sorescu, Stancu (pardon, Conul Zaharia, e prolecultist, nu se mai studiază!, deși, “Desculț” a pășit cu sandale din aur în toate limbile cunoscute), Eliade, Alecsandri, Coșbuc? Cine să-i mai știe și mai ales să-i învețe pe toți, de la Ienăchiță Văcărescu încoace, care scria că lasă urmașilor săi Văcărești „creșterea limbii românești și a patriei cinstire”. Ete, fleoșc!
Ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta, mam-mare, mămițica și tanti Mița au promis tânărului Goe să-l ducă-n București de 10 mai, scria domnul Ion Luca Caragiale, într-o celebră schiță din 1900. Lucrurile nu s-au schimbat foarte mult de atunci, alde domnii Goe din zilele noastre, ca să nu pice la BAC, citez de la sursă, „aseară am fost la piscină și am băut cu tovarășii. M-am concentrat pe muncă. Pentru că cu bac, fără bac, cineva trebuie să ne dea de mâncare”, zice junele nostru cu deștu-n gură, la propriu, completând că dacă nici în toamnă nu ia BAC-ul pleacă direct la facultate, afară! (evident, în orașe precum Anglia, Franța, Germania, acolo unde se dă BAC-ul pe bune, nu ca aci, la noi). Oful lui mare era acesta, cităm în continuare: „M-așteptam să-mi pice un „Luceafărul”, un „Harap Alb”, aia de mi-l citea mamaie, „Luceafărul”, romantism, a picat „Moara cu Noroc”, ultima operă dintre toate. Am scris decât anul, care cumva l-am nimerit. N-am știut de cine-i scrisă, de Slavici, auzi nume!”. Da, ați citit bine, nu e de la rubrica „Să ne mai râdem cu oameni ca noi”, declarația e slobozită din gura unui tânăr care s-a pregătit pentru examenul maturității. Cum să-l studiem, cum să-l analizăm pe acest homo erectus, ce resorturi metafizice îi împing mintea de la cur spre cap? Cel mai bine o facea tot Nenea Iancu acum un secol și ceva, într-un text apărut în Universul :
„Ca fizic, închipuiţi-vă un băiat cât se poate de bine, afară de o cam prea dezvoltată porţiune de cărnuri, cea ce, cum zic unii, denotă, în raţiune dreaptă, lipsa substanţei neponderabile care, dupe metafisiciani, constituie, împreună cu materia, fiinţa umană completă. Ca morale, este un june plin de talent şi viitor, o stea care promite, un soare pentru cerul întunecat (…), un fel de cap de şcoală, o producţiune fenomenală a timpului nostru, atlet în stil şi revoluţionar (…). Este adevărat că n-a studiat decât vro patru clase primare, dar tocmai aceasta este marele cuvânt pentru care dânsul e revoluţionar în astă Republică nenorocită.”
Ca acest Domn Goe s-au născut mulți după 1989, în anii fragedei noastre democrații de tranzit dificil, dar și mai mulți după anii 2000, respectiv cei care anul acesta au dat bacalaureatul și se pregătesc să ia viața în piept, să muncească, că de învățat nu le-a prea ars și să ne plătească nouă pensiile.
Concluziunea, dragă cetitorule, este că domnul Ioan Slavici care a stat, om trecut de 70 de ani!, de vreo două ori la zuchthaus (înainte și după primul război mondial, uriaș scriitor, amic bun al domnului Eminescu, nu pentru că era din vreun clan al Slavicilor, ci pentru că s-a luptat pentru convingerile sale, atacându-l pe Ferdinand I) nu mai prezintă interes, cu Moara lui cu tot. Să și-o bage undeva! Moară, ce dracu` e aia moară?
De altfel, nici autorul Baltagului nu cred mai stârnește pe cineva la citit, decât dacă nu este cumva rudă cu liderii clanului Sadoveanu din Chitila, care s-au încăierat după consumarea unei nopți între ginerică și mireasă! Acolo, să vezi baltage și buze de iepuri…
Lasă un răspuns