Cronica de miercuri despre român și Vinerea Neagră

De cîțiva ani buni încoace, cu vreo lună înaintea sărbătorilor de iarnă, toată suflarea românească intră într-un soi de isterie, cu greu înțeleasă de sociologi și, mai grav, de psiholog, adică Black Friday. Ca să citez motorul de căutare Wikipedia, Black Friday vine din engleză și înseamnă Vinerea Neagră, fiind o denumire a zilei care urmează după Ziua Recunoștinței în Statele Unite, și care deschide sezonul de cumpărături de Crăciun.

În limba română această zi definește cu totul altceva. Mai precis, lumea aleargă dezlănțuită după toate rahaturile, scuzați expresia, care prezintă ceva reduceri. Acestui tăvălug de cumpărători îi țin isonul magazinele care cu vreo două luni înainte de reduceri, când majoritatea românilor se relaxează prin concedii sau gâfâie de cald în apartamente, deci nu prea au chef de cumpărături, cresc prețurile la niște produse. Se întoarce omul din concediul binemeritat după doi ani de pandemie, s-a răcorit afară, copiii au început școala, totul revine la normal.

Vai, dar ce s-au mai scumpit televizoarele și frigiderele, uite un uscător de păr a ajuns să coste 150 de lei! Dar ce-ți face, îți pune părul la loc!? Așa că stau și ei și comercianții cu ochii pe Black Friday. Până când vine ziua cea mare a reducerilor cu 20, 30, chiar 50 %, când evident comercianții revin la prețurile de astă-vară.

Atunci să vezi nebunie. După ce că se circulă ca naiba în acest oraș, în mod normal, atunci când vine vinerea aia este peste putință să ajungi din Drumul Taberei în cartierul Pantelimon într-o viață de om și asta trăită pe repede înainte. Toate cele patru puncte cardinale ale Bucureștiului sunt blocate, din Băneasa în Rahova, din Ghica Tei în Crângași.

Bară la bară, claxoane și înjurături cu geamul închis, printre dinți, dacă nu vrei să ți-o iei de la colegul de trafic. Dacă ești cioban, în sensul peiorativ, ieși din mașină și sari la cafteală luând la rând și la înjurături tot arborele genealogic al participanților la trafic.
Și, uite așa, până te dai tu cocoș, s-a pus roșu la semafor, și alt roșu.

Ajuns la cumpărături și la plimbat aiurea prin stabilimentele ridicate pe fostele Circuri ale Foamei din epoca Ceaușescu, bucureșteanul umflă un coș pe rotile, bagă moneda și pornește în ceea ce se numește în termeni urbani și moderni, nu la bulivar vorba lui Nenea Iancu, ci la Mall.

E un proverb celebru la noi, care spune că la omul sărac, nici boii nu trag. Acum câteva zile mi s-a stricat frigiderul. Unde să mă duc, la cine să apelez? Am un nene, un domn, care mă mai servește când am nevoie de mașină, Nea Bucur. Mă mai ia de la serviciu într-un junghi de mașină, de genul celei a lui Fred Flintstone.

Îl întreb: Nea Bucur, nu știi dumneata, cumva, un meseriaș care se pricepe la frigidere? Se aprinde becul, e lumină acolo, dar în loc să bage rece, e cald și frumos, ca vara, la mine în frigider!

Deodată, privirea lui nea Bucur, mai mereu încruntată, după o ceartă cu nevasta, ginerele și cumnata, se luminează. Ochii săi, unul plecat în dreapta sus, altul, posomorât în stânga jos, licăresc. Gura i se întinte într-un zâmbet schimonosit, de parcă ar plânge. Nu l-am mai văzut niciodată zâmbind, așa că mi se pare din cale-afară de ciudat. Ochii își schimbă locurile, ăla din stânga trece în dreapta, și invers. Are pe cineva.

-Am, domnu Ionuț, cum să n-am, îl am pe nea Nicu.

Cine dracu m-o fi pus să întreb, dacă răspunsul este tot un Nea de pe vremuri. Și-mi vine mai apoi cu un nea Nicu. Scoate din conserva pe patru roți a lui nea Bucur o ladă mare de scule, niște butelii și furtunașe, o ghiulea neagră ca de tun, un condensator. Și mi-a întors frigiderul pe toate părțile. L-a mângâiat, l-a pipăit, și-a lipit obrazul de el, l-a tras și smucit mai ceva ca pe o femeie. Preludiul a durat cam o oră, pe ceas. Apoi i-a băgat mâna acolo, unde n-o bagi tot timpul. Doar o dată pe săptămână, sau de două ori, maximum. Veniți, băgați și dumneavoastră mâna! Ei, cum e? E altceva, nu? Da, se simte, zic eu. Îngheață bine.
Motorul, asta era. Adică, acea ghiulea pe care o cărase mai devreme de la mașină, mereu pregătită pentru client, și care face cât tot frigiderul. Îmi spune că afacerea mă costă 750 de lei și că va ține cel puțin trei ani, ca popa!

-Dar de câți ani îl aveți? De vreo 10-15 ani. O, e bine, trei ani, fără reparații. V-am pus butan în țevi, e cel mai bun, îngheață imediat, dar să aveți grijă că poate exploda, de aia am dat cu bricheta pe la țevi, ca să văd dacă nu răsuflă…

Meșterul adus de nea Bucur, trebuia dus înapoi la atelier. Pe Ferentari. Nu aveam așteptări prea mari că ar fi vreo firmă… Prin geamlâcul murdar și unsuros, văd două baragladine vărsate care chinuiau două scaune din plastic, de-alea de grădină. Si eu care voiam să mai cer și garanție!

Și uite așa a plecat Nea Nicu, apoi a plecat și nea Bucur, iar eu am rămas singur, uitându-mă buimac la frigider, ca vițelul la poarta nouă. A doua zi îi povestesc toată această aventură unui prieten. Îi spun prin ce am trecut eu și banii mei. Se uită lung la mine și-mi spune:
-Tu chiar nu știi că vine Black Friday, mai puneai 200 de lei și îți luai unul nou?!