Cronica de sâmbătă. Între putere și noroi sau Săptămâna Patimilor Electorale

În ceasul în care scriu aceste rânduri, campania electorală locală și europarlamentară se vor fi încheiat cu deznodământul de rigoare. Unii vor aleși duminică, alții vor pierde posturile de șefi de gubernii sau nu vor mai pupa sau visa la o liană în marea menajerie europeană.

Ce rămâne în urmă? Simplu, noi, mujicii care am fost sau nu la vot, respectând unii, alții nu, această neverosimilă expresie și libertate, precizată în Constituția României de peste 34 de ani încoace, în articolele 36 privind dreptul la vot, respectiv articolul 37, dreptul de a fi ales. Și că tot am pomenit de anii scurși de la evenimentele din decembrie 1989, prea bătrân nu sunt, dar nici chiar așa de crud, însă mie nu mi-a fost dat să văd o asemenea campanie electorală ca acum.

În pragul Marii Uniri, primul ministru de atunci, Ionel I.C. Brătianu, scria că „știam că pentru idealul unirii va curge atâta sânge, dar nu ştiam că va curge şi atâta noroi”. Păstrând proporțiile, deoarece nu putem compara astralele momente de atunci cu ciloțăreală din zilele noastre, putem totuși afirma că atâta rahat într-o confruntare electorală n-a mai existat.

Nazist, comunist, ciuma roșie, lepra galbenă, turnător, securist, bețiv, interlop, “holigofren”, cap de piatră, rahat cu moț,  sunt doar câteva din formele de alint electoral aruncate de candidați rivalilor și viceversa. Unele, pe bună dreptate. Nivelul intelectual, moral, civic și tot ce mai vreți dumneavoastră la majoritatea candidaților, aproape 200.000 la o țară de nici 19 milioane de suflete, a scăzut sub nivelul de îngheț, cam de asta avurăm parte în campanie.

Și, ca într-o Săptămână a Patimilor Electorale pentru putere, au curs între emisiuni reclamele electorale, evident, non stop. Pe toate rețelele de socializare, pe flyere, postere și cearșafurile prinse între stâlpi de semafor. Penibile, ridicole, banale, clipuri tâmpite filmate cu verdeață în spate, cu pomi fructiferi, cu gură cască. Unul, un candidat,  a ales să-și pună ștampila VOTAT pe poartă celor adormiților întru Domnul, deși alții în afișe aratau ca în filmul Noaptea morților vii.

Ceea ce urăsc cu sinceritate pe lumea asta sunt reclamele tv. Am ajuns să-mi fie dor, uitându-mă între două dezbateri idioate,  de o reclamă pentru/la  alifiile de șale, pentru trânji, adică hemoroizi, pentru nas înfundat, pentru mirosuri neplăcute, cremvuști și micoze ale piciorului, balonări, pastă de dinți și credite bancare. Până și președintele Iohannis în tăcerea lui, în metempsihoza de la șefia NATO la președinția Uniunii Europene îmi spunea mai mult.

Unii candidați,  având programul prea încărcat și puțin timp de prezentare, ca să debiteze cât mai multe tâmpenii în minutele plătite de partid, se rătăceau în detalii. A pietruit o uliță, a scos o babă din sărăcie, dându-i un ajutor bănesc ca să-și repare soba și să se opereze de cataractă, plus un cadru mobil. A mai făcut ceva, i-a dăruit poștașului din sat o tolbă nouă, cu compartimente bine definite, din piele naturală, trainică și rezistentă la ploaie, ca să nu mai piardă scrisorile ori să ajungă cu ele fleșcăite la destinatar, în cazul nostru, poate chiar la baba pomenită mai sus.

Între suta de lei a lui nea Nicu și majorarea de 400 de lei a salariului minim nu e nicio diferență. Dacă majorarea era anunțată  acum vreo 3 luni, uita lumea, dar așa acum cu patru zile înainte de sufragii… La fel și Ceaușescu, când s-au pornit simulatoarele în fața CC-ului,  le-a mai pus copiilor 100 de lei la alocație. Dar, pe el nu prea l-a mai ajutat chestia asta..

În concluzie, ori această campanie a reprezentat o strălucită diversiune ordinară, așa cum o numește maestrul Ion Cristoiu ori, ceea ce e mai rău, a scos la iveală faptul că a noastră clasă politică și-a epuizat carnea de tun și bruma de inspirație. Cred că totuși este o diversiune, că așa tâmpenie sinceră nu s-a mai pomenit.

P.S. Îl provoc, cu îngăduința domniei sale, pe Maestrul Ion Cristoiu, să povestească cum arătau campaniile electorale post revoluționare, ce fel de candidați aveam, cu ce arme se luptau,  cum se prezentau candidații și programele partidelor, savoarea dezbaterilor televizate și cronicile apărute în gazete de dimineață.