Cancelarul Austriei: Ministrul de Interne a avut un deadline și vrea un nou calendar pentru România și Bulgaria pentru următoarea primăvară

Cronica de vineri. Confortul termic și sufletesc al unui mărunt cetățean care stă la bloc

Cu riscul de a stresa pe cititor cu banalele probleme ale măruntei mele existențe, revin, și promit, pentru ultima dată, la nimicurile care mă frământă neîncetat, cum ar fi spre exemplu confortul termic al unui cetățean care stă la bloc. A mai trecut o săptămână de când iar nu avem apă caldă și căldură. Parcă a trecut o viață. Ce-mi vine mie după ce plec de la serviciu, minte de om nechibzuit și netrăit în condiții austere, hai să mă tund! Îmi cam crescuse părul pe la ceafă, iar perciunii brumări arătau ca ai lui neica Trahanache din Scrisoarea Pierdută, interpretat de Petrică Gheorghiu. Nefericită alegere. Îmi spun ai mei, vezi că apa caldă e luată de tot, nici măcar rece nu mai curge, nu mai e apă deloc. Lasă, dom’le, că până viu, îi dau ei drumul!

La frizeria din cartier, într-un garaj unde se pun colivăresele pe moațe oxigenate, amicul care mă tunde de ceva vreme, își spală instrumentele, le dezinfectează. Deasupra chiuvetei ies aburi. A, au dat drumu’ la apa caldă? Nu, vecine, noi avem boiler. Strânge cu grijă vălătuci de păr de pe podea. Miroase a clor, amoniac, ojă, păr pârlit și copite arse. Ca la mine la țară când bătea o rudă, potcovar, caielele.
— Tunde, monșer, văz eu acasă cum stă treaba!

Am dat de căldură și am căzut în blegeală aia dulce și confortabilă pe care ți-o dă scanul frizerului și locul din tramvaiul 32, dimineața, iar în timp ce foarfecele îmi țăcăneau pe la urechi, mintea mă poartă în copilărie. Când mă tundea bunică-mea cu foarfeca de oi. Dacă era vară, scotea copaia a mai mare în bătătură. O umplea cu apă fierbinte, apoi o ceașcă de leșie. Nici prea multă ca să-ți topească pielea, nici prea puțină ca să n-aibă efect. V-ați spălat vreodată cu leșie? E un soi de gel de duș țărănesc, o zoaie care rămâne după ce ai făcut săpunul. Ați văzut vreodată cum se făcea săpunul de țară? Într-un tuci cu gura largă se băgau în proporții numai de ele știute, de muieri, printre care și răposata bunică-mea (mare specialistă în facerea săpunului, în “facerea” pentru că era o artă, o magie chiar!), untură de porc, sodă caustică, apă și alte moșmoande. Da, da, ați auzit bine, sodă caustică, de-aia de arde pielea și carnea, până la os! O zi întreagă dura toată prepararea săpunului, o zi întreagă învârtea bătrâna cu un făcăleț măruntaiele viitorului săpun de casă cu care avea să mă spele pe mine și pe alte piei și rufe de la București. Nu se prea găsea Dero, așa că la fiecare vizită pe la rudele de la țară, când plecai, plecai cu papornița plină de ouă, vin, țuică, o găină jumulită și un calup mare de săpun de casă. Prepararea săpunului se făcea cu mare băgare de seamă, nimeni din cei care deocheau nu aveau voie să calce-n bătătura bunică-mii, mai ales bunică-miu care avea ochi de bărzoi, adică albaștri. Numai dacă se uita odată și-i tăia săpunul, ca pe maioneză. De tăiat, săpunul se tăia cu secerea, iar ce ieșea din vitrele lui era leșia. După ce se răcea, săpunul era urcat în podul casei. Era așa de frumos de ziceai că este cașcaval franțuzesc de cea mai mare finețe. Avea de toate, consistență, miros, culoare verde-gălbuie, găurele. Când terminau șoarecii porumbul din pod treceau la săpun, de aici și găurele…

Ei, când mă prindea bătrâna la îmbăiat în apă de opăreai găina ca s-o iei la jumulit și îmi trântea un triunghi de cașcaval țărănesc pe cap, ți se lua de toate. Te usturau ochii ca dracu`, iar gâtul se frângea când în stânga, când în dreapta, de greutatea calupului de săpun.
Și, Doamne, ce frumos mai era pe atunci!

Dar acum vin de la tuns. Învârtesc robinetul, nimic. Pauză. Un chiorăit de mațe metalice, un reflux gastric al coloanei principale de apă, apoi un fâsâit… și câteva lacrimi pe gura țevii, pic, pic. Apoi, o bufnitură teribilă de aer și stropi de apă ruginii săriți până-n tavanul băii. Ei, stai să vezi, de nu ne-om umple noi și de rahat în noaptea asta, ar fi mare lucru, la câtă presiune se pune pe bietele țevi!

Cobor din debara oala în care fierbe mama piftiile, e cea mai mare din casă, alta nu avem. La zile mari, de sărbători sau când se oprește apa caldă, acel vas, de 10-15 litri emailat, este scos, ca într-o procesiune și coborât cu mare taină și grijă ca nu cumva să-l scapi și să-i sară smalțul prețios. Acel vas se umple cu apă, se încălzește la maximum, apoi se ia cu un ibric și se combină cu apă rece, dacă nu vrei să te opărești. Mai este o variantă, să deschizi robinetul de apă caldă, prin care curge apă rece, până se produc acele minuni, fricțiuni, în miez de noapte, când se încălzește țeava de atâta magnetism de se ridică dușul singur din locașul său.

În tot acest timp puteam să mă duc la țară, la Siliștea Gumești, sunt vreo 120 de kilometri până acolo, unde am centrală pe lemne, sau puteam să dau o fugă până la Sinaia, unde am centrală pe gaze. Și într-un caz, și-n celălalt, până în crucea nopții făceam o baie caldă, și aveam timp destul să mă întorc și la București…


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut „1990- Ce se ascunde dincolo de evenimentele din 13,14 și 15 iunie? ”. Primul volum din seria Ion Cristoiu – istoricul clipei, 1990 – 1996

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog