Cronica de vineri. De Halloween vom purta măști făcute din facturi

Evenimentele arzătoare la ordinea zilei, impropriu spus (vedem noi la iarnă) se rostogolesc ca un tăvălug peste viețile noastre. De undeva și cu ceva trebuia să înceapă și începutul sfârșitului.
Zilele trecute am urmărit, preț de o săptâmână și ceva, procesiunea funerară dedicată reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, cu tot fastul și recunoștința pentru cea care a fost și stângăciile celui care a așteptat atât de mult ca să audă – Regina a murit, trăiască regele! Întreaga suflare omenească a fost bulversată de dispariția fulgerătoare și neașteptată a reginei, la cei doar 97 de ani ai săi. Cât despre noul rege, de atâtea plimbări în baston, pe poteci transilvane, a uitat cum se folosește mâna, atunci când ține un stilou și trebuie să semneze acte domnești. Stiloul era prea mic și mâna prea mare, ori curgea cerneala din el, ori masa era prea mică și încărcată. Valeții se mocăiau ca s-o debaraseze. În fine, sunt emoțiile și așteptarea de atâția ani a momentului.

Reporterii români trimiși în Regat (mai că-mi venea și mie să plâng și eu de plânsul lor) au fost topiți de cum au stat britanicii la coadă; cu scăunele și haine groase, în ploaie și frig, cu lacrimi, zeci de ore în șir pentru a ajunge la catafalcul celei care le-a fost regină timp de 70 de ani. Ei, domnule, nu au exercițiu. Nu ne-au văzut pe noi cum stăm la coadă la moaște. De câteva ori pe an, nu odată la 70 de ani! Și noi ne rugăm serios, ne târâm în genunchi să vină ploaia, ne rugăm pentru sănătatea noastră și a celor care ne conduc. Venim cu o traistă de bulendre, ștergem sfintele icoane cu batiste și tricouri și așteptăm să vină popa ca să ne calce, cum călca Mântuitorul pe apele mării. Însă, între fastuozitatea decreptită a funeraliilor, a ideii de monarhie și arhaismul nostru nu văz nicio diferență…

Între timp, armata ucraineană a pornit o ofensivă fără precedent, împingându-i pe ruși până aproape de graniță, iar președintele Putin a mobilizat parțial tineri și rezerviști pentru lupta cea mare. Regina a fost înmormântată, Regele Charles al III-lea își probează în oglinzile de la Windsor coroana pe cap, iar rușii vor recuceri teritoriile pierdute. Ce nu înțeleg eu este faptul că după coborârea între străbuni a reginei nu am mai auzit nimic, după ce a plecat ăla cu cimpoiul de-i cânta Elisabetei a II-a dimineața, ca -scuze- cucul, gata. Nimic. Nici la știrile de fapt divers nu mai apare nimic. Și eu credeam că am asistat la cel mai impresionat eveniment al secolului 21. În umbra acestor mari evenimente se desfășoară o viață, mii de vieți, milioane de vieți speriate și constrânse de criza economico-financiară, energetică, socială, a schimbărilor climatice, o criză a vieții și o economisire la sânge a resurselor care o fac să existe. Și, ca să rămânem pe plan extern, pentru că apa costă, iar încălzirea ei costă și mai mult, iar noi nu pridideam să ne ștergem cu mâneca lacrimile și mucii, ministrul elvețian al energiei, doamna Simonetta Sommaruga (vai ce nume!) ne îndruma să facem duș… doi câte doi, ca să economisim energia termică. Mulți spun că ar fi o exagerare a unui tabloid nemțesc, Bild. Am crede, dacă această tâmpenie ar fi singura. Adică, cum să intrăm câte doi la duș?! Bine, dacă ești căsătorit îți inviți soția. Dar dacă n-ai și locuiești singur, cum procedezi? Bați la ușa vecinului de palier, cu care te ai mai bine și-l întrebi- Să trăiești, vecine! Facem un duș împreună? Mai știți anul trecut când eram anunțați sau amenințați de forurile europene că va veni o vreme când totul va fi la comun, casa, veniturile, nevasta?

În speranța că acest text nu va ajunge sub ochii soției mele, eu aș alege pentru duș între Monica Bârlădeanu și Catrinel Menghia. Sau nu, ele vor cu spumă, șampanie, rățuște, consumă multă apă, mult timp. Peste o lună și un pic ”sărbătorim” Halloween-ul. Aș avea o sugestie, că tot e mai celebrat decât Sf. Andrei. În loc de măști întruchipând vampiri, vrăjitoare, vârcolaci să ne prindem toți pe față, cu elastic, câte o factură de la gaze sau de la lumină. Pe margini, ca niște ciucurași, bonurile de cumpărături. Să vezi atunci sperietura dracului.

Ar mai fi ceva, dar nu cu factura, ci cu decretul din 7 februarie 1987, în care s-au stabilit o serie de măsuri de maximă importanță pentru raționalizarea consumului de gaze naturale și a energiei electrice. Au trecut de atunci mai bine de 35 de ani, acum n-o vom face din obligație (ca să plătim datoria e(x)ternă a României), o vom face de nevoie.

Oricum, românul a fost obișnuit cu puțin, cu foarte puțin. Sărăcia, în partea asta de lume, l-a împins să mai pună o haină pe el și să strângă cureaua de la nădragi până a ajuns cât o curea de ceas. El, românul, a fost învățat să se bucure și să se minuneze, (în timp ce se încălzește la aragaz până îl ustură ochi și se intoxică cu dioxid de carbon) cum și ce probleme au vedetele și milionarii, pe ce plaje exotice au mai fost în vreme de iarnă. Și, culmea, i se pare ceva perfect normal, căci lui îi rămâne doar teancul de facturi strânse sub telecomanda televizorului.
P.S. Chestiunea cu dușul în doi trebuie musai reglementată să știm și noi cum și cu cine intrăm la duș și mai ales cât stăm acolo.