Cronica de vineri. Vine ciclonul, vin căldurile și frigurile. Închideți găinile!

Mi-e dor de toamnele ce trecură. Mi-e dor de bobul strugurelui vânăt, pe care-l jucau în picioarele goale frumoasele fecioare, de mustul dulce năpădit de viespi și de albine, de pâinea caldă și de-o pastramă de oaie între două felii de pâine coaptă în țest.  Așa este, mi-e dor de amintirile mele, de cumințenia și liniștea acelor vremuri,  când nu erau pandemii, uragane, războaie și 32 de grade în octombrie.

… Of, Doamne, pe fecioarele cu faldurile fustelor ridicate peste pulpele bălane nu le-am prins, așa cum citisem că se purtau ele pe vremuri,  când bunicu-meu mai ardea (pe) câte una, când ieșea de la cooperativă cu litră de spirt sub braț, că pe-acasă se cam terminase roboteala de toamnă și nici vinul nu stătuse din fiert.

Și, bunică-mea îi spunea: Nu mai fuma, Mărine, că astea te bagă în pământ! Și, l-au băgat.

O prindea între două dește, într-o fâșie din Scânteia. Presăra niște tutun, îl strângea cât se putea în pătrățelul tipărit, iar apoi trăgea o limbă ca să-l lipească, și-i dădea foc cu un chibrit, două, trei, până scăparau niște scântei.

Nu prea înțelegeam eu ce bucurie avea el din mucul ăla de hârtie care ardea, pentru că după ce trăgea jumătate din chestia aia nedefinită care-i atâna în colțul gurii, tușea până îl găseau toți dracii. După ce-o fuma jumătate, scuipa în țărâna friptă și bombănea până își revenea în simțiri.

… Dar,  am prins acest obicei de a juca în picioare strugurii, într-o comună din Teleorman, Poroschia, într-o piuă de lemn sau de piatră, cu cizme de cauciuc, folosite musai pentru așa ceva.

Asta a fost odată, când lumea era mai așezată și omul trăia o singură viață, nu zece ca acum și toate pe fugă, speriat de ceea ce i s-ar putea întâmpla în ceasurile care vin, adică să-l lovească vreo molimă, să-l mute vreun ciclon cu casă cu tot în altă localitate și culeagă drone rusești și ucrainene din grădină.

E totuși bine că am memoria scurtă a lucrurile rele, dar trebuie să mi le amintesc pentru a face o comparație cu tihna și înțelegera rațională a lumii din anii cei nevinovați și nebunia de acum. Mi-aduc aminte de marea punere la încercare a prostiei omenești, în  buza pandemiei de Covid 19,  când eram sfătuiți să ne facem provizii.

Avem în zona serviciului vreo două prăvălii de cartier cu marfă multă și prețuri mici, ca pentru amărășteni și pentru cei cu ajutoare și pensii sociale care spărgeau semințe la piciorul blocului de dimineață și până seara. Ăia oameni fericiți, sunt și acum la fel de mulți și la fel de fericiți. Ei bine, eu vreo săptămână, am tot cărat în două sacoșe mari de rafie, conserve de pește, fasole cu cârnați, carne de vită/porc/pui, bulion la borcan, paste făinoase, covrigi cu sau fără sare, pufuleți, napolitane, eugenii, ulei,orez, fasole boabe, oțet (un bax, nu știu la ce-mi trebuia atât că doar nu puneam gogoșari). Apoi, alergam să-mi sară ochi și plămânii din piept după spirt medicinal, clor și hârtie igenică. Ieșeam cu declarație pe proprie răspundere, ca Jean Valjean, ca să nu mă ia poliția la întrebări. Biserica din fața blocului era păzită ca un penitenciar de maximă siguranță, ca să nu se strecoare pe sub gard  vreo babă covidată!

Aproape doi ani după aia am mâncat la conserve de fasole cu cârnați de era să fac botulism, nu mă înduram de ele. Cum să le arunc, dădusem o căciulă de parele.

Au trecut ani de atunci, parcă nici n-a fost ceva într-atât ca să ne orbească și să ne ia mințile cum a fost pandemia de Covid. Dar, uite că timpul are răbdare cu prostia omenească, până mai acum vreo câteva săptămâni când era să vină ciclonul. Bine că n-a durat decât o zi. Dar ziua aia, a fost memorabilă…

Pe părinți îi am la țară, în sud, Siliștea Gumești, Teleorman, cumva cam pe acolo pe unde ar fi trebuit ca urgia să fi trecut și să fi măturat totul în calea sa. Sună-i din jumătate în jumătate de oră, pune-i să stea,  bieți de ei,  cu gura căscată și ochii zgâiți spre apus, se vede, vine, nu vine? Care-i treaba? Plouă la Zâmbreasca? Se vede ceva venind dispre gara Balaci?

-Să băgați mașina în garaj, puneți-vă telefoanele la încărcat, să aveți baterie în caz că se oprește curentul. La noi, la Siliștea și dacă adie ușor vântul se ia curentul. Preventiv, cică.

-Să proptiți porțile cu drugi de fier, puneți cărămizi, urcați grâul în pod, luați aparatul de radio de pe verandă și bagați-l în casă, la încarcat (e pe acumulatori, ce vrei, nu mai stăm cu tranzistorul în perete, pe prispă, ca pe vremuri).

Să aveți baterii pentru lanternă, o traistă cu țoale la-ndemână, bani, acte, să nu vă prindă nepregătiți ca pe ăia săracii, din Moldova, de am aflat și noi și domnul Arafat după trei zile că i-a luat apa. Și, în primul rând…

-Ma`, să închideți găinile!

Și tot așa, panicheză oamenii, bagă-i în sperieți, cu ciclonul care n-a fost de fapt decât o ploaie mocănească de toamnă,  liniștită ca în vremurile de demult!