Cu ajutorul lui Dan Barna, Diversiunea a reușit: Nu se mai vorbește despre victoria USRPLUS. Se vorbește doar despre fraudarea alegerilor

De 30 de ani sînt martor la alegerile zise și democratice la același și același spectacol:
După alegeri, acuzații violente de fraudă.
Perdanții nu-și recunosc înfrîngerea.
Au cîștigat, ba chiar la scor, dar au fost fraudați.
Unii dintre ei fac plîngeri în dreapta și-n stînga, cer renumărarea voturilor.

La ultimele alegeri spectacolul pierduse din putere.
Anul acesta a revenit însă în forță.
Rar mi-a fost dat să văd în postdecembrism o unanimitate a partidelor în a denunța fraudarea alegerilor.

Că au fost fraudate se plîng toate partidele. A început USRPLUS prin Dan Barna. A preluat tema și a impus-o la nivel național PNL. S-a prin în horă și PSD. Se plîng c-au fost fraudați candidați din toate partidele, ba chiar și independenții. Se cere renumărarea voturilor. Mi ae puțin și se va cere reluarea alegerilor.

În partidele din alte țări, perdanții demisionează. O demisie de onoare. Cum să demisioneze cineva în România? Ar însemna ca în partidele noastre să existe onoare.
Să luăm de exemplu rezultatele PNL pe București.
Sînt un dezastru.

Marele partid, ivit din fuziunea dintre două partide foste de guvernare – PNL și PDL – s-a clasat la votul politic pe locul trei, cu doar 19,30 %. La București a funcționat o alianță a PNL cu USR. Potrivit Protocolului, la fiecare sector candidatul uneia dintre părți a fost sprijinit de cealaltă parte. Rezultatul? USRPLUS a obținut mandate de primar la sectorul 1 și la sectorul 2. Două primării pentru USRPLUS. Cîte a obținut PNL? Una, la sectorul 6. Nicușor Dan a fost candidat independent sprijinit de PNL și USRPLUS. Victoria lui Nicușor Dan nu cred că poate fi revendicată de PNL. Președinta PNL București e Violeta Alexandru. A fost proțăpită de Ludovic Orban în fruntea celei mai importante organizații a partidului, pentru ca nu cumva să ajungă șef Rareș Bogdan. Încă de duminică seara, Violeta Alexandru trebuia să-și dea demisia. De onoare. N-a făcut-o. Nu i-au cerut demisia nici liderii PNL. Ce face Violeta Alexandru pentru a-și justifica eșecul? Denunță fraudarea alegerilor pe București. Asta în condițiile în care alegerile locale de anul acesta au fost organizate de Guvernul PNL. A fraudat alegerile PNL? Nu. Zice Violeta Alexandru. Le-a fraudat PSD, partid de Opoziție. La primăria Focșani a candidat Ion Ștefan, ministru Dezvoltării, poreclit Grindă. A candidat fără a demisiona din funcția de ministru, încălcînd astfel legislația și normele statului de drept. A pierdut alegerile. Și-a dat demisia din funcția de ministru? I s-a cerut demisia? Firește că nu. Ca să-și explice eșecul a denunțat fraudarea alegerilor. De cine? De Marian Oprișan. Marian Oprișan a pierdut alegerile la șefia Consiliului Județean. Cum adică? În cazul lui n-a putut frauda alegerile, dar în cazul primarului PSD de Focșani a putut? Se înțelege că tema fraudării alegerilor a apărut anul acesta, cum a apărut la fiecare scrutin, pentru că politicienii nu mai știu de mult să-și asume eșecul.

Numai că tema fraudării alegerilor întărește imaginea proastă a României în lume. După 30 de ani de exercițiul democratic românii continuă să fure la alegeri. De ce să ne mirăm? Nu spun tot românii, prin președintele lor, că sînt corupți, anarhici, că fură, că nu respectă regulile elementare de protecție sanitară?

Mult mai grav. Revenirea în forță a temei fraudării adîncește neîncrederea cetățeanului în vot, în clasa politică și mai ales îl face să nu mai spere. Se întîmplă asta – culmea! -după alegeri în care victoria unor tineri necunoscuți în cîteva mari orașe a aprins flacăra speranței că se poate invinge, totuși, fără să fii baron local, fără să fii hîrșit în politică.

Tema fraudării n-a fost lansată de candidații perdanți. Ea n-a apărut nici duminică seara, nici luni, toată ziua. Ea a apărut și s-a dezvoltat, ca din senin, marți pe la prînz. E limpede că ea a fost ticluită și lansată de conducerea PNL. Mai întîi pentru a ascunde dezastrul în București și pe țară. Marele partid prezidențial, beneficiar al sprijinului de chibiț electoral din partea lui Klaus Iohannis, a obținut doar 17 președinți de consilii județene, față de 20, cît a obținut PSD și un scor de 34 % la votul politic în timp ce PSD a obținut 30%. Prin raportare la pretențiile de cel mai mare partid al țării și mai ales de partid aflat pe val, e un dezastru. Din punct de vedere al imaginii PNL a primit lovituri cumplite la Timișoara și la Brașov, unde baroni de frunte ai partidului au fost surclasați de niște necunoscuți. Nici la primării nu stă prea bine PNL. Primăria Iași a fost păstrată de Mihai Chirica. Da, dar Mihai Chirică e PSD-ist pentru ieșeni și nu PNL-ist cum s-a vopsit peste noapte. La sectorul 5 candidatul PNL Cristian Băcanu a fost învins de Cristian Piedone, un outsider. Lansată marți, 29 septembrie 2020, campania cu fraudarea alegerilor locale e o Diversiune menită a evita responsabilitatea actualei conduceri a PNL pentru eșecul de la locale.

Dar nu numai atît.
Alegerile locale de anul acesta au adus cu sine victoria uluitoare a USRPLUS. Firește, USRPLUS n-a cîștigat la votul politic, n-a cucerit un număr mare de primării. Da, dar prin victoriile lui Nicușor Dan, Dominic Fritz, Gabriel Pleșa, Allen Coliban, Lucian Viziteu, Radu Mihaiu, Bogdan Novac, Elena Lasconi, USRPLUS a dat o uriașă lovitură de imagine. Mai întîi prin condițiile luptei. Condițiile unei lupte ce părea lipsită de șanse dacă ne gîndim la forța politică a adversarilor. Mai apoi prin ipostaza învingătorilor. Oameni tineri, necunoscuți, unii chiar total necunoscuți. Oameni abia intrați în politică. Oameni care nu s-au pervertit în intrigile din partidele tradiționale. Învingătorii din partea USRPLUS au fost defavorizați de votul într-un singur tur, de lipsa structurilor din teritoriu, de ostilitatea site-urilor și televiziunilor de știri. Cu toate acestea ei au cîștigat. Așa s-a creat de îndată un entuziasm ieșit din comun în rîndul tinerilor și nu numai al membrilor și simpatizanților USRPLUS. De duminică seara nu s-a discutat în presă, chiar și în presa ostilă USRPLUS decît despre lovitura dată de USRPLUS. Pentru PNL se contura riscul unui început de val pro USRPLUS crescînd pînă la parlamentare. Asta pe fondul imaginii PNL de partid care a eșuat la alegerile locale. Deja nu se mai discută în România decît despre fraudarea alegerilor locale. Au fost uitați învingătorii. A dispărut tema oamenilor noi în politică. A dispărut tema surprizei produse de USRPLUS. Chiar de duminică seara, în spațiul public se auzea precădere vocea USRPLUS. Acum se aud acuze de fraudare, cereri de renumărare a voturilor, anunțuri de plîngeri penale, invocări ale Poliției și Parchetului.

E limpede în aceste condiții, că Diversiunea cu fraudarea a avut și scopul dacă nu chiar scopul principal abaterea atenției publice de la succesul USRPLUS și de la eșecul PNL.
Din păcate Diversiunea a fost înlesnită de chiar Dan Barna.

Copreședintele USRPLUS a căzut în capcana numită Scandalul de la sectorul unu. Nu s-a întrebat o clipă cum dracu de durează atîta încheierea numărării voturilor la un sector. Nu s-a întrebat dacă nu cumva prețul plătit pentru ca Clotilde Armand să ajungă primar nu e prea mare. Surpriza produsă de candidații USRPLUS a fost peste tot victoria rapidă, fără drept de apel, victoria spectaculoasă. La Timișoara, Dominic Fritz a uluit prin victoria zdrobitoare asupra baronului Nicolae Robu. Clotilde Armand a ajuns primar. Da, dar victoria ei e un fruct otrăvit pentru USRPLUS. O victorie controversată. O victorie după un scandal de cîteva zile. Scandalul de la sectorul unu a acaparat atenția opiniei publice. În detrimentul atenției care începuse să fie acordate succesului înregistrat de candidații USRPLUS la locale. Angajat prea mult în Scandalul de la Sectorul unu, care nu avea nevoie de atîta implicare din partea sa, Dan Barna a vorbit primul de fraudarea alegerilor, invocînd un sector din București. O nerozie, tipică unui politician fără experiență. Cînd partidul tău trece drept învingătorul la alegerile locale nu te apuci să vorbești de fraudă. Frauda, chiar și cînd a avut loc, aruncă o umbră asupra scrutinului și prin asta chiar asupra victoriei tale. E ca și cum ai cîștiga un campionat despre care se spune c-a fost plin de fraude. Pentru ca o victorie să fie deplină trebuie ca întrecerea să treacă drept fără cusur. Ca să nu mai spunem că prin asta împingi în plan secund discuția despre victoria ta. Speculînd greșeala, liderii PNL au lansat imediat tema fraudării alegerilor în defavoarea PNL. Cei de la PSD s-au grăbit să-i imite. Despre alegerile locale din 2020 se spunea pînă mai ieri c-au fost dominate de surpriza numită USRPLUS. Acum se spune c-au fost dominate de fraudă.
Din cîte se vede a fost o Diversiune reușită. Pînă mai ieri se vorbea în România de o Revoluție. Acum se vorbește de Fraudă!

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

5 comentarii pentru articolul „Cu ajutorul lui Dan Barna, Diversiunea a reușit: Nu se mai vorbește despre victoria USRPLUS. Se vorbește doar despre fraudarea alegerilor”

  • N-a fost nicio defecțiune. Dl. Cristoiu s-a temut de înjurăturile “postacilor” în timpul campaniei electorale și a preferat să aibă “liniște”. Mă rog, opțiunea domniei sale, deși nu cred că a fost ok față de cei ce comentau onest pe acest blog.

  • Mai bine recunosateti domnule Cristoiu ca v-au cenzurat pe periada alegerilor ca sa nu putem posta nimic nici macar aici!
    NU AU FOST probleme tehnice, sa fim seriosi!
    Este vorba de cenzura fina, cu miros ranced! Cu totii stim ca alegerile au fost furate din pix, pardon din tastatura, prin hackari platiti exploatand usile din dos ale softurilor de sondaj electoral si cele de procesare a voturilor.
    CIOCOII NOI din PNL si USR, iau batut pe CIOCOII VECHI din PSD.
    Numai ca acestia de acum sunt vanduti strainilor, si nici macar nu mai sunt romani si ortodocsi. Sunt doar niste javre de manevra oportunisti, pusi pe distrugerea tzarii si a neamului nostru romanesc!
    Au crescut comenzile de vaccine genocidale de la 10 milioane de doze pentru Romania la 17 milioane de doze, din partea Guvernulul tradator Ludovic Orban.
    Ceea ce inseamna ca vor “EXECUTAREA” intregului neam cu exceptia lichelelor din sistemul de conducere si aplicare a legii. ASTA DEJA ESTE Auschwitz – Birkenau…IN LOC DE GAZARE in masa, se vrea VACCINARE in masa.
    SI VETI VEDEA CA VOR DA DRUMUL LA VACCINE O DATA PENTRU TOTI, ca sa nu se afle cand vor murea primii iar ultimii nu vor mai vrea sa se vaccineze.
    ASTA FAC ACUM ALINIAZA “TUNURILE DE ATAC” SI VOR DA SEMNALUL DE FOC LA TOATE O DATA CA SA NE RADA PE TOTI. PE TOTI DIN INTREAGA LUME.
    Vai de noi oameni buni si frati romani ! Vai de noi !

  • Numai mila lui Dumnezeu, si rugaciunile sfintei Maicii Sale, impreuna cu ale sfintilor si ingerilor Sai ne poate salva de genucidul in masa care se pregateste la nivel mondial!
    Deja au fost omorati si mutitati pe viata cu paralizii si distrugerea sanatatii prin vaccinarea in masa cu vaccinele Bill Gates…Modesta, Glaxo-Smith si Astra Zeneca…copii din Africa de Sud, Sri Lanka, Kenya, si Mauritania.
    In primul val de vaccinari sunt tintiti spre decimare si genocid, copii si oamenii in varsta. Apoi medicii, asistatentele si profesorii ca sa nu mai existe medicina si salvare, si educatie.
    MASONERIA satanistilor si asa-zisii Zionisti/Sionisti atei si eugenisti, vor sa decimeze cel putin 80% din populatia lumii in urmatorii 4 ani. Deja au decis la Davos ce urmeaza.
    Numai Dumnezeu ii poate oprii. Rogati-va cum nu v-ati mai rugat niciodata pentru copii vostrii, pentru neamul vostru, pentru lume si ca sa ridice Domnul oameni cat mai multi si cat mai in putere, din toate sferele sociale, impotriva lor, impotriva satanistilor.
    Singurul lucru pe care il puteti face cat inca mai este putina libertate este sa strigati si sa protestati impotriva lor, pe de o parte, iar pe de alta parte sa NU VA VACCINATI SI NICI MACAR SA NU VA TESTATI DE ASA-ZISUL “Covrig”-19 (Covid) pentru ca veti iesi 99% pozitiv dearece testele sunt compromise si facute sa ne stigmatizeze si eticheteze ca bolnavi.
    Bolnavi sunt ei satanisti precum Bill Gates, George Soros, scorpia de Hilary Clinton, javra Nanci Pelosi, indracitul George Bush jr. si altii ca ei si din cercurile lor.
    Acesti oameni vor da socoteala inaintea Domnului dar sa va rugati pentru iertarea lor, caci razbunarea nu este a noastra precul Domnul spune in psalmi ca “razbunarea este toata a Mea, zice Domnul”. Noua ne cere doar sa ne rugam, si sa facem bine, in smerenie si pocainta.
    DAR DE PROTESTAT SI REFUZAT VACCINAREA PUTEM SA O FACEM, CACI A PRIMI VACCINAREA STIIND CA TE DISTRUGE, INSEAMNA SINUCIDERE.
    Sa nu fie !!! NU VA VACCINATI NICIODATA DE ACUM INAINTE. Medicina nu mai exista! Doar medici si asistente mai exista (adica oameni care te pot ajuta in particular)! Sisteul de sanatate este deja recalibrat pentru a ne termina si nu a ne vindeca!
    EVITATI SPITALELE cat de mult este posibil!
    Amin.
    Amin.

  • Buna seara dl Cristoiu
    Dv ati intuit exact ca aici este vorba doar de scandal si pregatire pt parlamentare.
    Am sa va explic cam despre ce este vorba in acest scandal.
    Sa va explic cum arata un proces verbal de la o sectie de votare.
    Este o foaie pe care se scriu rezultatele votului…si alta foaie pe care sunt semnaturile membrilor comisiei.
    Ce depune la birou presedintele si loctiitorul acelea sunt datele validate si oficiale.
    Membrii de la partid pot sa aiba foaia cu semnaturi autentica, dar foaia cu rezultatele sa fie diferita de cea depusa la birou.
    Pt detalii ma contactati pe mail
    Am fost presedinte/loctiitor la destule comisii ca sa imi dau seama ce se intampla acolo.

    • Va asigur ca niste detalii mai amanuntite ar interesa pe multi, nu doar pe Maestrul. De ce nu o faceti tot aici?

Invitații cristoiuTv | Adriana Vitan Balint | Liberalismul prost înțeles într-o țară deznădăjduită și păcatul repetat de a ne face chip cioplit