Nicolae Ciucă: Vom negocia cu toate forțele responsabile, astfel încât, într-o perioadă de timp cât mai scurtă, să reușim să alcătuim guvernul și să poată să fie aprobat în Parlament

Cu căciulile pe frunte stăm de veacuri ca un munte. Cu frunțile plecate

Pentru că aplauzele din sală se auzeau tot mai tare, am revenit pe scenă și am mai zis o dată, cu toată puterea: Din zei de-am fi scoborâtori/C-o moarte tot suntem datori/ Dar nu-i totuna leu să mori/ Ori câine-nlănțuit.

Tot căminul s-a ridicat în picioare și aplaudau. Am avut acest flash, de la serbarea din școala generală, azi dimineață, după ce am vorbit cu colega și prietena mea, Adriana Balint. Era contrariată că, la pastilele ei, unii comentează că are atâta curaj deoarece are pe cineva în spate, că se miră lumea că nu se teme. Și am ajuns la discuția referitoare la gena acestui popor. Ne place sau nu, deși ne dăm zmei, suntem un popor laș. Că asta este gena noastră. Am încercat să o lămuresc pe Adriana că noi nu putem schimba nimic, dar trebuie să încercăm.

Noi, individual, avem, unii mai mult, alții mai puțin, curaj. Dar dacă ne pui laolaltă, nu suntem în stare să fugărim un cârd de gâște.
Fără manipulare, fără organizarea făcută de alții, noi ne-am lăsa călcați în picioare, am lăsa tancurile să treacă peste noi și copiii noștri.
Degeaba își pun unii, teatral, mâna la piept când se intonează Imnul, sunt la fel de lași. Și asta se vede clar după cum suntem tratați de puternicii Europei și ai lumii.

De câteva zile tot scriu despre acest blestem pe care-l moștenim: obediența. Ca niciodată, mi-am tot recitit textele și nu mi-au plăcut. Ba prea patetice, ba prea acuzatoare.
Acum, că mi-am amintit de serbările din școala generală, am retrăit cumva acele momente. I-am făcut pe săteni să plângă la „Moartea căprioarei”. Când spuneam „Mănânc și plâng. Mănânc”, auzeam numai sughițuri și oftaturi din sală și toți erau cu batistele în mână.

Serbarea la care am recitat „Decebal către popor” de George Coșbuc mi-a rămas în minte, și mi-a venit acum în minte, și pentru momentul de după.
Eram vedeta serbărilor datorită poeziilor, că la cor nu îndrăznea profesoara să mă pună nici măcar să mă fac că dau din gură. Dar la recitat eram cea mai tare. Dacă meseria de actriță nu era privită drept una neserioasă și fără viitor, sigur acum asta făceam. Bine, ai mei voiau neapărat să mă fac doctoriță, că dacă știau ei cum o virez după liceul sanitar, sigur preferau să fiu actriță, nu scârța-scârța pe hârtie.

Revenind. (Doamne-ți mulțam că am preluat de la domnul Cristoiu păcatul ăsta cu parantezele, că atunci când va fi studiat de posteritate, se va scrie și despre mine: discipol, devenit peste decenii colaboratoare apropiată, care l-a copiat pe Maestru). Așadar, după serbare satul s-a strâns în jurul meu. O bunicuță, în cârje, cu lacrimi în ochi, mi-a luat mâna în palmele-i crăpate și aspre și mi-a spus: „Copilă, dragă, să nu-ți pleci fruntea, să fie plătit cu noi, că suntem neam de slugi”.

Asta, cu neam de slugi, era cam un subiect tabu la noi în casă. După ce a murit mama, când tata îmi explica pe unde îmi rămân pământurile, îmi spunea mereu: „Vezi că le-am lăsat pe numele lu mumă-ta, că a ei au fost, eu am fost copil sărac”.

Când vorbesc despre demnitate îmi vin în minte niște chestii simple. Nu vorbesc despre unguri, că românii sunt alergici.
Vorbesc despre polonezi. Am fost acolo și i-am văzut. Sunt mândri, sunt îndrăzneți. Într-o discuție avută cu ei, m-au lămurit cum e cu banii europeni. „Noi mergem la Bruxelles și cerem imposibilul pentru a obține ce vrem. Cu europarlamentarii noștri după noi, ne susțin. Ai voștri vin la shopping și când merg la comisie întreabă: Unde trebuie să semnăm?”.
A fost odată un festival folcloric internațional în Târgu Mureș, la care au participat și sârbi. Tot așa, mândri și îndrăzneți, simțeai asta în călcătura și privirea lor.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

5 comentarii pentru articolul „Cu căciulile pe frunte stăm de veacuri ca un munte. Cu frunțile plecate”

  • „Ne place sau nu, deși ne dăm zmei, suntem un popor laș.”
    Doamna , nu sant de acord ! Romanul are o mentalitate individualista , probabil nestatornicia vremilor l-a facut sa-si spuna „scapa cine poate „. El nu are spirit civic . El nu se agrega precum ungurii, sau tiganii , pt a-si apara pretentii absurde sau hotii . Daca romanul se revolta , n-are pe nimeni in spate . Eventual un alt roman , telectoal care sa-l parasca la Inalta Poarta sau sa il injunghie pe la spate . Asa ca a invatat sa nu-si expuna pielea pt altii . Nu din lasitate , ci din calcul de eficienta.

  • @Zmau
    Ai uitat ca mai e un barbat, Olguta. Rea olteanca. Asta daca era in locul lui Dancila, la Cotroceni erau frunzele de morcovi precum ferigile din Carbonifer! Muahahahahahaaaaa!

  • nu ca sintem oi e problema, ci ca n-avem baci.
    insa parerea mea e ca…tot fiind oi, din veac in veac,
    ne cerem singuri baciul pe masura!
    si ne-o cerem in mod absolut!

    neamul asta functioneaza altfel pentru ca functioneaza mai ales dincolo de timp, decit sub el.

    temelia neamului asta e dincolo de timp, de acolo ne hranim…prezentul, din viitorul de dincolo de timp.
    darama temelia asta.
    hai!
    haaaai! :)))

    nu pe noi stam, ci pe dorintele Batranilor neamului nostru.
    pe cit de clara mi-e treaba asta, pe atit…habar n-am cum vine asta!:)))

    sau altfel: temelia neamului nostru se exprima prin superpozitii. neamul de slugi e doar una dintre ele. bucura-te!

    • cind ne-a mai ramas… doar vremurile care ne stau in fata!,
      dorintele dorite de cind ne e neamul… si neimplinite
      sint cel mai de pret bun al neamului nostru.

      ce-or fi dorit Inteleptii, Batranii neamului nostru,…habar n-am,
      insa pe acele dorinte
      …greu de implinit!,
      deci proiectate catre… vremurile astea!,
      unice!,
      stam noi, azi.

      sau…altfel: vom afla…in curind…ce si-au dorit Inteleptii neamului pentru neamul nostru.
      pentru ca…se stiE!, in Creatie orice dorinta se implineste!,
      iar cele purtatoare de Pace se implinesc implinind Pacea!…cu p mare.

      Nadejdea neamului sint Inteleptii de ieri si de azi, …de cind ne e neamul. iar ea nu pica niciodata!
      pentru ca dorintele Inteleptilor sint purtatoare de Iubire.

  • Acum, nu stiu ce-o fi mai bine. Sa fii stejar sau salcie? Da, polonezii, sarbii sunt darzi si tari. Romanii insa au avut o caracteristica aparte care i-a facut sa supravietuiasca prin Istorie. A fost acea indaratnicie taraneasca, o solidaritate subterana si subversiva, acel inghit si merg mai departe, zic ca sefu si fac ca mine. Poate de aia nici nu prea ne place sa respectam reguli, oficialitati. Doar asa, de ochii lumii. Suntem o apa foarte adanca sau ma rog, am fost. Poate nu mai suntem in ultimul timp. Timpurile moderne nu prea mai tin cu noi. Se altereaza fibra aia taraneasca, singurul corpuscul sanatos si natural, care mai traia in noi. In fine, viitorul ne va arata ce si unde vom ajunge. Daca vom mai avea viitor. Parerea mea umila!

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog