La un moment dat, trecînd pe lîngă Cooperativa sătească, auzi zvon de glasuri la bufet şi clinchet de pahare, şi prin geamurile cît un perete, nespălate, de ajunseseră cenuşii, văzu o mulţime bine dispusă, stînd pe scaune şi dînd din mîini, în timp ce fumul ţigărilor plutea în voia lui deasupra capetelor, părînd să zică:
Uite, mă fîţîi şi eu încolo şi încoace, e drept, fără nici un motiv! O ură cruntă îl cuprinse faţă de cei ce şedeau acolo veseli, petrecăreţi, fără să le pese că el era azi de serviciu. Şi sub putere ei, dînd calului cîteva călcîie, sări straturile de flori uscate, sădite acolo cu ocazia vizitei prim secretarului de la judeţ, şi, strunindu-l uşor, intră călare în bufet, răsucind în dreapta şi în stînga o privire provocatoare, de om pus pe scandal. Fără să descalece, cu ţăcănind din potcoave pe cimentul de pe jos, se apropie de tejghea şi ceru, răstit, o litră de ţuică, abia aşteptînd ca cineva să se mire sau ca vînzătorul să-l refuze. Evident, le-ar fi zis imediat:
Am şi eu dreptul, ca om care trag astăzi, nu ca voi, care benchetuiţi, măcar la un litru de ţuică.
Păi, sigur că ai, dar nu văd de ce trebuie să intri călare în bufet! Aici, el ar fi rîs satisfăcut de naivitatea lor şi cu sentimentul că arcul capcanei a zbîrnăit în aer şi clapa grea de metal a căzut, ar fi zis, scurt:
Mă grăbesc, n-am timp, ca voi, de petrecut prosteşte!
Nimeni însă nu-i spuse nimic. Pe la toate mesele se tăifăsuia cu îndîrjire, inşi năduşiţi, cu cravatele strîmbe, numai în cămăşi, leoarcă pe la subţiori, dădeau din gură fără contenire, arătîndu-şi unul altuia albul ochilor şi feţele roşii de căldură. Nu-i spuse nimic nici bătrînelul beţiv de lîngă tejghea, ce îi cerşea lui Mihalache Buric, vînzătorul, de vreo oră, o litră de ţuică, fixîndu-l cu o privire languroasă. Nu-i făcu observaţie nici Mihalache Buric, deşi, de firea lui era un tip arţăgos, gata de scandal. Dimpotrivă, cînd Ghiţă Tovarcea îi ceru de sus, de pe spinarea calului, o litră de ţuică, el luă sticla de Piteşti de pe raft, turnînd grijuliu, de parcă ar fi fost medicament, în sticluţa de o litră, o umplu pînă la semn şi, după ce o răsturnă în pahar şi puse sticla la loc, îi întinse paharul. Cînd acesta, sufocat de flacăra iute a rachiului se întrerupse cîteva clipe, holbînd asupra tejghelei o privire de om căruia îi umblă ceva viu prin burtă, Mihalache Buric îl întrebă blînd:
— Te-au pus azi de servici?
— Îhî, dădu din cap Ghiţă Tovarcea, simţind că i se moaie încheieturile şi-i vine să plîngă.
Plăti, primi restul şi, ieşind din bufet, se îndreptă spre spatele magaziei de mărfuri şi acolo, rezemat de peretele mucegăit, simţind în nări mirosul uscat al păianjenilor de la streaşină, plînse înăbuşit, cu sughiţuri fără să se dea jos de pe cal.
Îşi plînse de milă.
1 2
2 comentarii pentru articolul „Cu calul în bufet”