Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan

15. Eu am văzut grupuri de mineri care se duceau cu un poliţist în frunte la revista „Baricada“

Venirea minerilor n-a fost un viciu al unei societăţi post-comuniste? Puteau ei oare fi stăviliţi?
Nu, îţi dau un singur exemplu. Eu am fost, cum am spus, pe data de 29 ianuarie, pe acoperişul Muzeului Grigore Antipa. De acolo am văzut toate mişcările. Am stat pînă la 12.00 noaptea şi n-am să uit o imagine. Minerii începuseră să domine. Tot felul de derbedei cu fes în cap agitau nişte pari şi strigau: „Petre Roman!“, „Iliescu!“. La ora 12.00 noaptea emitea „Europa liberă“ şi am văzut un grup de studenţi ascultînd la radioul unei maşini ştirile postului. Atunci am avut clar imaginea că nu s-a schimbat nimic, dacă ei ascultau cu înfrigurare acest post. Cînd am plecat spre casă, pe Ştefan cel Mare, am văzut un şir lung de autobuze, peste cincizeci, de Călăraşi. Iar în faţă, maşina de Călăraşi numărul 101, care era, probabil, maşina preşedintelui CFSN, fosta maşină a primului secretar. Era limpede – fuseseră aduşi. Clar, li se puseseră la dispoziţie maşini, clar, activiştii au fost implicaţi.

Care este scenariul aducerii minerilor?
Ascultă, românul este foarte leneş. El nu iese la demonstraţie, dacă nu-i cît de cît organizat, cît de cît chemat. Nu există mişcare spontană. Trebuie să vină cineva să le spună, să-i îndemne. Oricît de mult ar fi influenţat întreruperea programului la televizor, pînă n-a trebuit să vină unul… Nu uita regia din după-amiaza zilei de 13 iunie. Toate prostiile lui Stark, cu oameni care asediază Televiziunea… Un rol criminal l-a avut Televiziunea. Noi acum ne legăm toţi de Paul Everac, dar uităm că Aurel Dragoş Munteanu a fost unul din partizanii diversiunii… Uităm prea repede. Uităm că intelectuali de talia lui Răzvan Theodorescu şi-au făcut recitalul şi au plecat. Noi credem că numai Paul Everac este idiot. Nu-i adevărat. Eu am văzut, nu mă pot înşela. Să nu uităm acel recital de pe 13 iunie, cu apariţia lui Iliescu pe post. Nu cred că Iliescu credea că-l răstoarnă cineva. Ţi-o spun eu. Ca să-l răstoarne, trebuia să fie armata, să fie poliţia de partea demonstranţilor. Aşa era uşor. S-a şi dovedit. La 12.00 noaptea, a fost de ajuns să apară paraşutiştii ca lumea şi lucrurile să se liniştească. Nu erau mari focare în Bucureşti. Nu, minerii n-au venit de la sine. Chiar dacă veneau, repet, presupunînd prin absurd, ei erau de-ai guvernului, veneau în sprijinul lui Petre Roman şi al lui Ion Iliescul Era foarte uşor pentru cei doi să iasă şi să spună: „Oameni buni, am învins, gata, duceţi-vă acasă!“ Crezi că nu se duceau? Să fim serioşi…

Dar minerii care v-au devastat redacţia, au fost aduşi acolo de cineva?
N-au nimerit ei singuri. Eu am văzut grupuri de mineri care se duceau cu un poliţist în frunte la revista „Baricada“. Minerii erau nişte analfabeţi. N-aveau de unde să ştie unde e sediul „Baricadei“. De unde să ştie cînd ei nici n-o citiseră? Cred că nici „Zig-zag“-ul nu-l citiseră. La ei nu ajungea decît Televiziunea. E clar, au fost duşi de către diferite grupuri, de către acest nu ştiu cine Cămărăşescu. Fosta Securitate, regimul de atunci, a vrut să dea o lecţie severă opoziţiei intelectuale. Într-un fel să arate mîţa dup ce au fost umiliţi îngrozitor în Piaţa Universităţii. Securitatea nu a avut nici o treabă în acea afacere.

Cel mai mult a avut de suferit „România liberă“. Dar, iată acum, în 1993, ei au publicat dezvăluirile acelui Cămărăşescu, care s-ar putea să aibă mai multe locuri goale. Nu-i o intoxicare?
Eu m-am văzut de mai multe ori cu Petre Roman. M-am văzut pentru că a fost, totuşi, un bun prim-ministru. Este şi un personaj istoric. Am constatat un lucru. Ei se ceartă, Petre Roman cu Iliescu, Dan Iosif cu Gelu Voican. Dar toţi cei din decembrie 1989 sînt unanimi asupra unui punct, unanimi pînă la a fi furibunzi: că a fost revoltă spontană, că au fost oameni cu braţele goale. Nu se poate. Roman este un om deştept, cu el se poate discuta pe orice subiect. Dar cînd ajung la subiectul Revoluţiei, imediat spune aceleaşi fraze ca Iliescu. Parcă le-au învăţat pe de rost. Nu reuşeşti să pătrunzi la adevăr. Găsisem eu undeva înregistrarea din 22 decembrie, din CC. Sînt părţile de film dintre cele mai vii. De-al dracului, la o întîlnire cu Roman i-am arătat toate aranjamentele: cum se schimbau, cum erau puşi, cum apăreau toţi, că nu apărea nimic întîmplător… Se vede clar asta, după trei ani de la Revoluţie. Nu, n-am reuşit niciodată să-l conving. El susţine mereu că a plecat de acasă, că s-a dus la baricadă şi de acolo la CC cu braţele goale. Ceea ce spune şi Iliescu. La fel, Măgureanu şi Voican. Ei sînt uniţi printr-o taină. Şi în legătură cu mineriada se înţeleseseră. Oricît de tare s-ar urî, nu pot să ajungă să se denunţe unul pe altul. Denunţîndu-se, ajung la dezvăluiri totale. Tragi capătul unui fir şi pe toţi îi arunci pe banca acuzaţiilor. N-au cum să dezvăluie această mineriadă. La guvern erau Petre Roman, Măgureanu, Iliescu, Gelu Voican Voiculescu. Guvern provizoriu, dar, oricum, erau ei. Nu se putea lua o simplă decizie pentru a chema minerii. Faptul că au venit minerii să nu se ştie de la nevasta lui Roman sau de la nevasta lui Iliescu… Toţi sînt uniţi şi n-au cum să spună. În momentul în care ar spune că i-au chemat, ar trebui să justifice pagubele din perioada respectivă. S-a ajuns pînă acolo, încît Iliescu neagă că a vorbit minerilor în dimineaţa zilei de 14 iunie, de pe balconul Palatului Victoria. Cînd există înregistrarea şi s-a publicat şi în presă chiar… Pe vremea aceea, presa lui nu ştia că, mai tîrziu, aceasta ar putea fi dovada, proba într-un proces istoric… Iliescu le-a vorbit, le-a mulţumit că au venit, dar nu le-a spus: „Mergeţi acasă, oameni buni“. Ci: „Duceţi-vă în Piaţa Universităţii şi faceţi ordine“. Da, nu vor spune niciodată…

La fel, în această discuţie despre corupţie. Unde se scapă un amănunt foarte periculos. Iată, spune presa, după ce a fost echipa Roman, au venit alţii şi ei sînt la fel. Nu-i adevărat: e aceeaşi echipă. Noi am luat o listă a miniştrilor de acuma şi, să vezi, cu una-două excepţii, toţi au fost ceva în guvernul Roman. Ceva mai mic. Deci, toţi sînt părtaşi şi la corupţiile lui Roman şi la mineriade. Toată guvernarea lui Roman este părtaşă. Nu-i vorba de alţii. Nu e vorba de cei care n-au venit la putere, de cei care au fost în Piaţa Universităţii. N-a venit la putere PNŢCD-ul, n-a venit nici măcar PAC-ul. Cei din guvern erau la un moment dat mici, gen Văcăroiu, care era pe la Finanţe, invidioşi, că mînca ciolanul numai Roman. Solcanu era şi el pe undeva, numai un simplu deputat sau senator. Acum vrea şi el ceva. Văcaru, la fel. Şi atunci ce s-au gîndit? S-au gîndit să se rupă de Roman, să pună mîna pe un ciolan mai mare. Şi acum îl mănîncă. Probabil că FDSN-ul se va rupe în două – că vor veni alţii şi mai flămînzi. Sînt aceiaşi oameni. Nu se deosebesc cu nimic. Acum echipa Roman este bună şi, din considerente tactice, nu pot s-o atac. Opoziţia asta este atît de nenorocită, încît dacă încep să mai atac o felie din ea, care este FSN-ul, destul de activ, chiar că ne ducem cu toţii dracului. O opoziţie puternică e necesară în România. Dar ce s-a întîmplat atunci nu se uită. Numai acuma, povestind, mă enervează şi mă revoltă atîtea şi atîtea lucruri pe care le-am văzut. Pot eu să uit că domnul Petre Roman nu ne-a dat voie să tipărim „Zig-zag“-ul şi după aceea „Expresul“ la Casa Scînteii? Mă duceam în fiecare săptămînă, chiar şi atunci cînd eram bolnav de reumatism cu dureri groaznice, la Alexandria ca să fac ziarul. În timpul acesta, a dat „României Mari“ şi „Curierului Naţional“ sedii şi spaţiu tipografic în centru. Sub el s-a privatizat „Libertatea“. „Libertatea“ era un ziar SA, era al statului, a devenit SR:. E ca şi cum ai privatiza mîine spitalul 23 August şi l-ar lua medicii… Sub Roman s-a privatizat „Adevărul“. El i-a dat „Adevărului“ blocuri. Am un întreg dosar pe această temă. Şi, culmea, acum toţi îl înjură. Acei tipi cărora el le-a făcut atîta bine, acum sînt cei mai mari adversari ai lui. De cîte ori l-am văzut i-am atras atenţia. Cum a putut el să răspundă unei scrisori ca cea trimisă de Corneliu Vadim Tudor? Cînd scrisoarea aceea, cum am scris eu atunci, era jegoasă. Era o scrisoare de hoţ, de bişniţar care te chema la întîlnire într-un colţ. Poate acum Petre Roman să facă pe stegarul independenţei, al orgoliului, cînd el coborîse să răspundă la asemenea scrisoare a lui Vadim Tudor?

(Din volumul Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan, editura Contraria, București, 1993)