Pe parcursul dialogului nostru, am observat că simpatizaţi generaţia Roman. Înainte de-a vorbi de fostul prim-ministru, aş vrea să faceţi o referire la generaţia lui politică.
Da, poate fi făcută şi o împărţire a eşicherului politic după criteriul generaţiilor. Este limpede, avem şi în FDSN, şi în PNL, şi în PAC, şi, mai ales, în PNŢCD două generaţii. O generaţie pe care aş numi-o a lui Petre Roman. Şi nu numai a lui, ci şi a lui Adrian Severin, şi a lui Adrian Năstase, şi a tinerilor liberali, şi a tinerilor civic-liberali. Aceştia sînt la vîrsta maturităţii politice. Sînt oameni între 35 şi 45 de ani. Şi, în cealaltă generaţie, oameni care sar peste 45 de ani. Oameni mai în vîrstă. Care ar fi diferenţa dintre ei? Cel mai bine se vede comparînd PNŢCD-ul cu PD (FSN), cu partidul tinerilor liberali sau cu grupul civic-liberal, care s-a desprins din PAC. În primul rînd, este vorba de o generaţie care s-a format, a făcut şcoala, facultatea în anii de liberalism ai lui Ceauşescu. Şi eu m-am format în acea perioadă. Dar n-am simţit nici un moment vreo constrîngere în formarea mea intelectuală. Într-adevăr, se făcea carte serios… Această generaţie, mai ales că este alcătuită din tehnicieni, s-a format ca o generaţie pragmatică, bine şcolită. Tehnica nu a avut nici o legătură cu politica. Este lipsită de complexe. Şi eu, făcînd parte din ea, sînt la fel… Pe de altă parte, nu mă simt deloc responsabil de tragediile din anii 1950, de tragediile comuniste. Am fost format într-o perioadă în care oamenii ieşiseră din închisori. Şi eliberarea de toată această povară a trecutului dă o mult mai mare libertate de mişcare.
Totuşi, pentru mine, Roman rămîne fiul unui nomenclaturist, unui cominternist. Are un orgoliu specific acestei elite. L-a urît pe Ceauşescu nu pentru comunismul său aberant, ci pentru că a fost uzurpatorul familiei sale.
Domnule, să ştii că principala caracteristică a lui Petre Roman e că el este un om bine crescut. Totuşi, acesta este un lucru fantastic în politică. Generaţia cea mai anticomunistă este generaţia fiilor de mari membri de partid. Să ne uităm şi la cazul lui Vladimir Tismăneanu. De ce? Probabil că şi Nicu, dacă n-ar fi făcut atîtea, n-ar fi umblat cu femei, nu s-ar fi ţinut de chefuri, ar fi fost un anticomunist. După mine, este o prostie să negăm dreptul acestor oameni de a se revolta. Uite, eu am fost educat într-un mod mult mai comunist decît el, decît Roman. De ce? În primul rînd, un asemenea fiu a avut posibilitatea să se informeze altfel decît mine. Eu unde să mă informez? Nu citesc decît manualele oficiale. Doi. Walter Roman a avut o participare sinceră la comunism. Nu a fost un oportunist. Toţi aceşti fiii de nomenclaturişti i-au cunoscut pe Gheorghiu-Dej, pe Leonte Răutu. Nu ca mine. Pentru mine erau nişte personaje puse, aşa, în tablouri pe pereţi. La ei, veneau părinţii lor acasă şi spuneau: „L-am văzut pe Leonte Răutu, care-i un tîmpit“. Pentru ei erau nişte personaje reale. Au cunoscut şi mizeria lor. Şi ei, cei care îi cunoşteau bine, ziceau: „Domnule, nu fac ăştia ceea ce am visat noi“. Toată lumea se întreabă de ce s-a convertit tocmai Walter Roman sau Silviu Brucan la anticomunism. Mi se pare absolut normal. Ei au crezut în comunişti, dar au văzut că, în realitate, a ieşit altceva. Prin asta mie mi se pare că Petre Roman are o anumită structură a personalităţii – de fiu care are cultul tatălui. Tocmai prin asta cred că este sincer anticomunist. El a putut să se convingă, pe cale teoretică, mai mult decît noi, ceilalţi, la care părinţii au suferit de pe urma comunismului. Au pierdut averi, au fost obligaţi să treacă la CAP.
Orgoliul de care am amintit îl macină, ca personalitate politică. Iată, cei mai buni oameni îl părăsesc.
Nu cunosc relaţiile lui cu colaboratorii. Dar ştiu că are o mînă proastă la oameni. Eu sînt un om mult mai sceptic, mai neîncrezător, mai prudent cu oamenii. Sînt fiu de ţăran. Experienţa lui este dezavantajoasă în raport cu a mea. Da, el a trăit într-un cerc închis. Şi, repet, el este un om foarte bine crescut. Un om care nu spune în gura mare răutăţile, ci le strecoară. Dar el nu are mînă la oameni. Este un naiv. I-am spus de multe ori: cutare şi cutare îl vor trăda. N-a crezut niciodată. I-am spus, de exemplu, în legătură şi cu Caius Dragomir, că este cea mai proastă alegere. Iată, s-a dovedit a fi o alegere proastă din toate punctele de vedere.
El l-a lansat şi pe Corneliu Vadim Tudor, cu „România Mare“. Bine, aici nu e vorba numai de înşelare în privinţa oamenilor.
Nici asta nu i-o iert. În timp ce eram obligat să fac „Zig-zag“-ul la Alexandria, „România Mare“ a primit spaţiu în centrul Bucureştiului. El a acceptat privatizarea ziarului „Libertatea“ care s-a transformat peste noapte în SRL. E ca şi cum ai privatiza uzinele „23 August“ şi, brusc, directorul a devenit proprietar. „Libertatea“ acum îl înjură. Este un naiv cu oamenii şi-i crede foarte uşor pe cei care-l linguşesc. Cred că asta este şi explicaţia faptului că mulţi pleacă din jurul lui. Din întîlnirile mele personale cu Petre Roman, am observat că are această calitate extraordinară. Te simţi foarte bine cu el. Pentru mine discuţiile cu orice om nou sînt foarte obositoare. Din această cauză evit ieşirile în lume. Sau, cînd mă duc undeva, întreb cine mai vine. Orice dialog este o bătălie, e o oboseală inutilă. Cu Roman – da, mă simt bine. În literatură există un personaj în care eu nu cred – aşa-numitul prieten. Roman este acest gen – bine crescut, nu rîgîie, nu înjură, poţi să-l ironizezi, intră în joc, nu sare peste cal. Am continuat să ne întîlnim şi după ce am publicat lucruri care nu i-au plăcut lui. De fapt, de el m-am apropiat cînd a căzut din funcţia de prim-ministru.
Din discuţiile cu el v-aţi explicat venirea cuplului Roman – Iliescu la putere? Vorbesc de decembrie 1989.
Repet, cu el nu se poate discuta normal acum despre Iliescu şi despre Revoluţie. Cred însă că Iliescu a ţinut fantastic de mult la el. Poate pentru aceste calităţi de om bine crescut. La rîndul lui, Petre Roman are un complex al tatălui, al oamenilor mai în vîrstă. Probabil că între ei a fost o relaţie gen tată-fiu. Şi au făcut un cuplu foarte bun. Acum, cînd Iliescu a devenit reformist, ar fi mult mai bine dacă l-ar avea alături pe Petre Roman decît pe Văcăroiu sau decît pe Adrian Năstase.
A fost personalitatea cea mai mediatizată la Revoluţie. Acest fapt mi s-a părut curios. Atunci presa a vorbit mult de rolul masoneriei în răsturnarea lui Ceauşescu. Ce credeţi?
Să nu uităm că se deosebea fundamental de restul politicienilor. Hai să ne uităm la imaginile astea, la Bobu, la Dăscălescu, chiar la Verdeţ. Toţi, acuma, sînt, ca activişti, nişte mastodonţi. Roman arăta şi ca înfăţişare, şi ca virtual mare om politic. Cunoaşte foarte bine limbi străine. Eu am fost cu el în America Latină şi am văzut succesul pe care îl are la jurnaliştii străini. Este mobil, se mişcă. Are charismă.
Are charismă?
Da. Petre Roman a sedus o mare parte a maselor.
(Din volumul Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan, editura Contraria, București, 1993)
Lasă un răspuns