Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan

19. În decembrie 1989, într-o primă fază, excluzînd-o pe Doina Cornea, au venit cei înlăturaţi de Ceauşescu

Şi SRI-ul îl informase pe Petre Roman cu cîteva luni înainte de a veni minerii în septembrie 1991 că tensiunea socială creştea.
Ştia. Dar se încăpăţîna. Aici a fost o enormă greşeală a lui. El trebuia răsturnat. N-am fost de acord cu mineriada, dar el trebuia răsturnat. Era o tensiune socială extraordinară. Acea tensiune risca să dea peste cap chiar democraţia. Minerii, totuşi, au avut sprijinul populaţiei Bucureştiului. La un moment dat, minerii, care erau de Stînga, care au fost folosiţi, s-au aliat cu populaţia Bucureştiului, care era de Dreapta. Roman devenise ţinta unui atac din două părţi: îl atacau şi naţionalist-comuniştii, adică Stînga, îl atacau şi dinspre Dreapta. Nu mai avea cum să reziste.

Mă obsedează faptul că mastodonţii, generaţia Silviu Brucan, au încercat chiar din 1990, încearcă şi acum să refacă imaginile staliniştilor.
De aia am şi fost adversar înverşunat al lui Silviu Brucan. Dar mai ales al lui Bârlădeanu. Bârlădeanu nu mai are ce căuta în conducere. Să fie mulţumit că n-a fost arestat. Să nu uităm de critica stalinismului făcută chiar de comuniştii liberali. Totuşi, lagărele au existat, arestările ilegale au existat, nenorocirea culturii române a existat, nenorocirea ţăranilor a existat. El este responsabil. Nu mai are voie ca după Revoluţie să fie în continuare în fruntea bucatelor.

Brucan a fost „creierul“, ideologul celor care au preluat puterea în decembrie 1989.
Da, în decembrie, într-o primă fază, excluzînd pe Doina Cornea, au venit cei înlăturaţi de Ceauşescu. Dar ei erau de-ai lui Gheorghiu-Dej. Şi erau de-ai Moscovei. Asta este limpede. Ei au venit prima dată. Aşa a şi fost – o lovitură de stat dată de către ruşi împotriva unui Ceauşescu antisovietic.

Se ştia că Brucan a fost agent CIA.
Poate joacă dublu.

În „Generaţia irosită“ el a mărturisit că s-a întîlnit cu Gorbaciov în 1988. A fost posibil?
Da. Altfel cum s-ar explica faptul că lui nu i s-a întîmplat nimic? Ceauşescu, totuşi, imediat l-a curăţat pe Burtică, care nu avea nici un sprijin în afară. Pe cei pe care i-a lăsat, bănuia sau ştia că sînt şapte porţi în spatele lor. Oricît de dictator ai fi, trebuie să ţii cont de faptul că X este omul lui Y care e peste hotarele ţării.

L-aţi întîlnit vreodată pe Brucan?
Da. E un om care are o părere prea bună despre el însuşi. Are o părere prea bună mai ales despre capacităţile lui de oracol politic. Are şi o anumită originalitate care-i stă rău la vîrsta lui. Cînd toată lumea e convinsă de un lucru, el imediat vine şi are pretenţia că el, oracolul, l-a prevestit, că l-a lămurit. Dar el nu lămureşte niciodată. Sau foarte rar. În primul rînd, nu am încredere în formarea generaţiei lor. Nu am încredere în aceşti comunişti care s-au format la şcoala agitaţiilor de stradă. Deşi el susţine în „Generaţia irosită“ că şcoala lui a fost făcută în perioada burgheză. Dar nu cred. Are o lungă perioadă de timp în care nu avea cum să se pregătească, decît sporadic, decît pe furate. Din 1945 pînă în 1960, cînd a avut timp să citească altceva decît documentele de partid? Nu mai spun de faptul că era ocupat de dimineaţă pînă seara. N-a avut un timp, un răgaz sufletesc în care să se pregătească.

Dar cred că este o bibliotecă de amintiri.
Este. Însă nu are talent de prozator. Marea lovitură o va da un om pe care s-ar putea nici să nu-l ştim, care are talent de prozator. Cum am scris eu despre generalul Stănculescu. Memoriile lui sînt mult mai puternice decît ale oricărui altcuiva. Va veni cineva care are talent de prozator. Poate fără s-o ştie. Pe mine m-ar interesa acum un autor de memorii sau un scriitor în genul lui Petru Dumitriu, care să observe oamenii. Eu n-am nevoie de un roman anti Gheorghiu-Dej. Am nevoie de un roman care să surprindă omul – Ceauşescu, omul – Gheorghiu-Dej. Asta ar fi marea cucerire. Noi facem încă romane în care aceste personaje din perioada comunistă sînt urîte. Dar ura e o formă a iubirii. Deci sîntem încă lipsiţi de realitate. Marea detaşare va fi în momentul în care se va scrie despre ele fără ură, fără părtinire. Căci au fost şi ei oameni, cu slăbiciunile lor.

(Din volumul Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan, editura Contraria, București, 1993)