Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan

7. Cei care au tras în decembrie 1989 au fost agenţi străini sau securişti care jucau dublu

De ce plac? Vin în întîmpinarea omului comun?
Plac pentru că vin în întîmpinarea unor oameni care vor să facă un lucru mai misterios decît este. Ei îmbrăţişează teoria naţionalist-comunistă a securiştilor patrioţi. Securiştii serioşi sînt un sistem de informaţii. Am stat de vorbă cu unii dintre ei şi mi-au dat de înţeles că pentru ei un sistem de informaţii nu are culoare politică. Nici măcar n-are patriotism. Aici nu există cuvinte mari. Servesc un sistem de informaţii. Pe ei nici n-ar trebui să-i intereseze pentru cine culeg informaţii. Sigur, este un orgoliu în breaslă. Nu te laşi dacă te contracarează un KGB-ist. Măcar, aşa, din orgoliu că tu eşti din Securitate sau din SRI. Ce era patriotismul pentru ei? Un ofiţer care culegea informaţii, la un moment dat, voia să fie mai bun decît adversarul lui – cel de la CIA, să spunem.

Scenariul de la Bucureşti face parte din seria altora petrecute în Est?
Da, acum toate scenariile din Est încep să se confirme. Hai să luăm scenariul Revoluţiei de catifea de la Praga. Care-i deja deconspirat, rezolvat, iscălit şi parafat. Prin noiembrie 1988, a ieşit lumea în stradă. A fost o demonstraţie. Atunci poliţia a tras şi a murit un cetăţean. Aşa a anunţat toată presa internaţională. Şi la ei, la radio. Că un cetăţean a murit. S-a stîrnit un mare tărăboi. Cetăţeanul fiind student, a ieşit şi mai multă lume în stradă. Şi a căzut guvernul comunist. La vreo jumătate de an, s-a descoperit că studentul nu murise, că de fapt era un ofiţer KGB. Ăsta este un lucru deja stabilit. Deci, care a fost rostul morţii ofiţerului respectiv? A fost acela de a stîrni mînia poporului, de a aduce şi mai mulţi oameni furioşi în stradă împotriva celor care au tras. Ce s-a întîmplat cu Ceauşescu? Comparînd cu acest caz, vom înţelege totul… De fiecare dată cînd a venit un stăpîn nou la Kremlin, toţi cei din Est au trebuit să se alinieze. Cum a venit Hruşciov, a schimbat pe toţi foştii stalinişti. Cu excepţia lui Gheorghiu-Dej, cu care a fost mai greu. Dacă nu cădea Hruşciov, probabil că ar fi fost debarcat şi Gheorghiu-Dej. La fel s-a întîmplat şi cu Gorbaciov. Venind la Kremlin, a vrut să-şi pună oameni care erau fideli doctrinei sale. Era clar că nu se putea împăca cu Ceauşescu. Ceauşescu era bătrîn, venea din 1965 şi, ca să folosesc o expresie mai plastică, mai ţigănească, îi scuipa seminţe în cap. Prin modul său de a fi, nu putea decît să-l deranjeze pe Gorbaciov. Ceauşescu era un fel de patriarh. Era cel mai vechi, mi se pare. Deseori, marile momente istorice îşi au cauza într-o mică prostioară de psihologie, pornind de la relaţiile individuale.

Cum îi schimba Hruşciov? Foarte simplu. Avînd trupe sovietice pe teritoriul ţării respective, convoca o plenară a CC şi-i destituia. Securitatea sau serviciile de informaţii ale fiecărei ţări erau pe poziţia KGB-ului. Pentru Gorbaciov a fost mai greu… Pe de-o parte era faptul că el venise cu destinderea, cu democraţia, cu poporul… Deci, nu se mai putea face o plenară, nu se mai puteau face presiuni, nu se mai putea veni cu trupe. Şi, atunci, el a făcut o mare descoperire, la care apelează şi Iliescu: masele de oameni ai muncii. Nu-l răstoarnă armata, ci poporul. Gorbaciov a apărut într-o perioadă de mare campanie cu drepturile omului. Şi dacă se dădea o lovitură de stat militară împotriva lui Ceauşescu, săreau americanii. În prostia lor cu drepturile omului, spuneau: „Domnule, nu mă interesează, o fi el tiran, dar nu se respectă drepturile omului“. Era clar că trebuia găsite alte mijloace. Care au fost ele? Revoluţia populară, poporul… Sigur, la Malta s-au înţeles pînă la urmă că în Est nu trebuie să se facă anticomunism. Fiecare trebuie să-şi facă ordine în propria casă. Dar mijloacele au fost alese de Gorbaciov. Ele erau în acord cu imaginea pe care liderul de la Kremlin voia s-o aibă în lume. Nu-şi putea permite să dea o lovitură de stat în România sau în Cehoslovacia. Deci, trebuia o revoltă populară.

Cum se crează revolta populară?
Este foarte greu. Trebuie, mai ales, să mînjeşti cu sînge mîinile dictatorului. În Cehoslovacia a trebuit un mort… După mine, Ceauşescu nu se poate să nu fi avut informaţii. Hai să luăm Piaţa Universităţii! După mine, acea baricadă putea fi lichidată într-o jumătate de oră cu aceiaşi morţi care au fost şi după aceea. Primul lucru bizar pe care l-am observat şi în după-amiaza zilei de 21 decembrie era că toţi acei oameni păreau mînaţi spre baricadă. Unde? În faţa Inter-ului. Ai văzut că se observă o bizarerie şi în planurile militare de atunci: partea dinspre Unirii nu era blocată. Adică dădea posibilitatea circulaţiei. Să fim sinceri! Dacă armata făcea un perimetru care ajungea pînă la Unirii, crezi că aceşti oameni mai rezistau pe baricade? Nu uita că foarte mulţi oameni care veneau pînă la baricadă, pînă la Dalles erau la început fricoşi. Neutri din punct de vedere politic. Un singur contact cu acea baricadă şi era de ajuns să se radicalizeze politic. La rîndul lor, cei de la baricadă erau sprijiniţi sufleteşte de această prezenţă. Imaginează-ţi că era pustiu locul pînă la Unirii. Şi strigai „Jos Ceauşescu!“ Ei, şi? Şi alt fapt ciudat – se făcea foarte mult zgomot. Era un consum uriaş de trasoare, de huruit de tancuri, de strigăte. Inutil, pentru armată. În cel mai uşor caz, luai mitraliera şi terminai repede, dacă voiai. După mine, principala grijă a lui Ceauşescu era să nu cumva să fie vreun mort. Un singur mort. Nu uita că Ceauşescu s-a ferit toată viaţa lui de a omorî disidenţii. Toată viaţa. Nu l-a omorît nici pe Iliescu, nici pe Trofin. Ştia asta de la Stalin. Am aflat-o mai tîrziu de la unul din apropiaţii lui. Ştia că mortul devenea martir şi, dacă pica, îl mînca execuţia. Ei, s-a făcut acest tărăboi… De pe Ştefan cel Mare unde stăteam s-a auzit toată noaptea. Toată lumea era, deci, convinsă că acolo se petrece un mare măcel. Pe acest fond, de mare măcel, încep să toace posturile de radio. Vorbesc de zeci de mii de morţi la Timişoara, de cadavre unul peste altul. Ce putea să facă cetăţeanul din Balta Albă sau de la 23 August? Chiar credea. De ce? Pentru că auziseră toţi acea canonadă. Eu am trăit asta, era ceva înfricoşător… Se auzea pînă în Vitan, pînă în Balta Albă. Părerea mea este că cei care au tras au fost agenţi străini sau securişti care jucau dublu. După aceea s-a descoperit că aceştia erau în civil. Se spune şi în raportul Procuraturii despre evenimentele din decembrie 1989. Au tras să facă morţi. Un anumit număr de morţi, care să justifice… Dacă nu murea nici unul nu puteai să spui că au murit 60.000. Aşa s-a întîmplat şi la Timişoara… Acolo au venit acei oameni care au spart geamurile… Toată lumea o să spună: „Domnule, de ce trebuia să se spargă?“ Pentru că pe timpul lui Ceauşescu, dacă la o întreprindere se găsea un portret de al lui, care căzuse din cui şi se spărsese, se considera aproape ca o răsturnare a lui.

Asta e nenorocirea sistemelor dictatoriale. Ele sînt rigide. E de ajuns o simplă zguduitură şi se clatină. De ce era nevoie să se facă acea violenţă care, după mine, n-a fost făcută de demonstranţi? Ea a fost făcută de străini sau de ai noştri care au trecut de partea acestora. Trebuia ca oamenii să fie aduşi în centru. Bine, în momentul în care se fac victime, lumea vine. Este primul lucru pe care îl face curiozitatea. La faţa locului ţi se taie frica. Şi, în cele din urmă – cel mai important – se face scandal. Spuneam că era de ajuns să cadă un portret din cui şi se considera ca o mare îndrăzneală. Ei, imaginează-ţi o stradă întreagă sau un centru devastat!… Asta a produs o emoţie extraordinară, un imens scandal. A atras atenţia: s-a întîmplat ceva. Pentru că, la fel ca şi acuma, marile instrumente ale sistemului erau înăbuşirea în vată, în pîslă a oricărui scandal. Or, ăla era deja scandal.

(Din volumul Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan, editura Contraria, București, 1993)

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan”

  • “A fost pana in 22 si dupa 22”!Pana la fuga lui Ceausescu, ai tras cei ce au fost impinsi in fata multimilor;armata,militie,securitateDupa fuga lui Ceausescu,marsavul ilici impreuna cu capii armatei au inarmat civili si au inventat teroristi