Marcel Ciolacu: „E o speculă. Noi am făcut o mare tâmpenie. S-a vândut toată energia electrică pe anul acesta. Am vândut energia cu 200 -300 de lei, iar acum se vinde cu 4000 de lei”

Cu istoricul clipei, maestrul Ion Cristoiu, despre clipele pe care le trăim: „Poporul român nu are conștiința traiului greu!”

A devenit deja o tradiție pentru mine ca, la sfârșitul anului sau, după caz, al celui care începe, să fac un interviu, pentru cristoiublog.ro, cu maestrul Ion Cristoiu, un soi de bilanț al societății românești. Viața de zi cu zi a românului aflat acum într-o continuă pandemie politică, economică și socială. Și, tot în buna tradiție, l-am găsit pe domnul Ion Cristoiu, la biroul de lucru, unde altundeva, nu acasă, în bibliotecă. Îmi mărturisește că nu mai poate să scrie acasă. La birou, care de fapt e un veritabil studio de televiziune, cu uși și geamuri transparente, cu reflectoare și abajururile ca niște umbrele care direcționează lumina și cântăresc întunericul, monitoare, camere super șmechere care se rotesc după soare, dar mai ales după persoana aflată în fața lor.

Un astfel de studio compact – de unde înregistrează pastila video pentru www.cristoiublog.ro – din care poate transmite, îl are acasă, aici și la Sinaia. Sunt la a doua sau a treia vizită în acest birou-studio și tot mă minunez cum pot încăpea acolo atâtea lucruri. Cărți, manuscrise, dosare cu documente, aparatură, iar în mijlocul lor, cel mai activ jurnalist și scriitor român, Ion Cristoiu, scrie, corectează, vorbește la telefon, bombăne când nu-i convine ceva, revine și adaugă la o carte o propoziție, două, apoi o frază. Mai scrie una, apoi încă una. Se mai documentează, citește și studiază. Dintr-o prefață la o carte, îl știu foarte bine, mai scrie o carte! „Pot să le scriu într-o noapte, dar nu pot, nu pot să dau rasol, de aceea mă documentez, cercetez și citesc”, îmi spune. Pentru cine nu știe, maestrul are acasă o bibliotecă uluitoare, grupată pe diferite teme, epoci, imperii, personaje istorice, studii, dosare cu coperți încăpătoare (O Istorie a Literaturii Proletcultiste pe care o tot așteptăm, anul viitor sper să se ocupe și de ea), radiouri, gadget-uri și ceasuri, multe ceasuri, e doar istoricul clipei, nu-i așa? Un întreg perete, ca să vă faceți o idee, găzduiește istoria Imperiului Otoman. La Biblioteca Academiei nu se mai duce de când a început pandemia. Ar putea, evident, fiind „verde” dar îl stresează toate protocoalele de protecție anti-covid, cu toate că este printre cei care le respectă, se oferă chiar, voluntar, să arate certificatul! Acum, la doi pași de Bibliotecă are biroul. Când am ajuns la domnia sa, nu acasă, ci la biroul-studio, corecta niște capitole la cartea despre Fidel Castro, o lucrare uluitoare despre singurul dictator, să-i zicem așa, al lumii moderne, care a murit în patul său.

Un Lider Maximo care a avut deosebita putere și înțelepciune să nu se dea invincibil în fața poporului său. Parcă văd niște fotografii din arhiva Agerpres, făcute la venirea lui Fidel Castro în România, pe aeroport, în mijlocul oamenilor, la tribuna oficială. Se pupa și se îmbrățișa cu toată lumea, fără nicio reținere. Așteptăm cartea, maestre.    Vedeți cum decurge o discuție cu domnul Ion Cristoiu, vii cu ceva în gând, despre Ciolacu, Ciucă, Câțu, pandemie și, domnia sa, te duce cu mintea la altele. Spre exemplu la…

„În loc să vorbesc de Ciucă, vorbesc despre „Însemnările unui tânăr medic” sau despre „Ouăle fatele…!”

… La Bulgakov, la Imperiul Mongol, Bătălia de la Stalingrad, la notele de călătorie. Ar așeza România de azi în lumea lui Caragiale, din punct de vedere politic, iar pe cealaltă, aceea fascinată și covârșitoare, în scrierile lui Gogol că, vorba lui Dostoievski, toți am ieșit din mantaua sa.

Pe lângă cartea despre Fidel Castro, domnul Ion Cristoiu și-a adunat „Notele de călătorie” într-un nou volum, din ciclul „Lumea văzută de un român rupt în fund”, din câte am înțeles și sper să nu greșesc, o avem acum, în decembrie. Dar, cel mai important, scrie un „Jurnal al gândurilor mele”, gânduri de maximum o filă, despre tot și despre toate. Întâmplări, trăiri, evenimente, chiar și comandarea unui produs pe internet și toată istoria teribil de amuzantă și absurdă a intrări în posesia domniei sale a acelui obiect este un subiect bun și genial de bine scris.

La finalul discuției, scuze că mă repet, dar tot în buna tradiție a interviurilor pe care le fac de câțiva ani cu maestrul Ion Cristoiu, am venit cu o carte a domniei sale. De data asta am ales „Personaje de Rezervă”,- eu nu știu cum de-a scăpat această carte de cenzură- (Editura Cartea Românească, 1985),- cartea de debut a lui Ion Cristoiu care dă tonul prozei satirice, continuate cu „Veselia Generală” (Editura Tinerama, 1992), apoi cu notele de călătorie reunite în colecția „Lumea văzută de un român rupt în fund” și multe alte proze și scrieri satirice (Agentul CIA cu talpă ruptă, Editura Evenimentul și Capital, 2012, etc.).

Dacă vreți să râdeți cu lacrimi, iar după ce vă opriți din râs să rămâneți așa, năuc, precum se uită curca-n lemne, privind pe deasupra ochelarilor, undeva în zare (Chiar așa? Da, chiar așa era România și cu siguranță fiind eternă și fascinantă, așa va fi) vă recomand cele două volume și, în mod special, două povestiri. Prima, „Veselia generală”, care dă și titlul cărții, a doua – „Alambicurile ilegale”, povestire din „Personaje”.       Acțiunea din cele două povestiri se petrece toamna târziu, în ultimii ani de dinainte de Revoluție, respectiv în decembrie 1989, în buza Revoluție. Toamna, deci, când „alambicurile duduiau în plinătatea puterii lor de alamă (…) în Dăneasa de Sus (…) iar timp de o lună, toamnă de toamnă, totul în jur căpăta un optimism mai mult decât necesar. Câinii lătrau veseli, fără niciun motiv, găinile făceau ouă de rață, șobolanii ieșeau în mijlocul uliței și, stând în fund, zâmbeau visători și nici când se aflau deja în burta pisicilor nu erau suficient de convinși că n-avuseseră nici un motiv de optimism. Ba, chiar, într-un an rândunele nu mai voiră se plece în țările calde. (…) iar parfumul țuicii ilegale era atât de puternic încât amețea însuși principiul vaselor comunicante”. Căutați cartea, o găsiți pe net, dacă vreți puteți s-o comandați online, e magistrală. Cu un tranzistor pe prispă uruind cotele apelor Dunării și cu pârâituri și trosnituri anunțând că se întâmplă ceva, trâgând vinul din butoi în damigeană, tăind porcul, pârlindu-l tradițional cu paie, ori cu arzătorul de la butelie, cei din Vintileasa Deal intră fără să știe în zorii democrației. Sunt două povestiri fantastice, ca și cele două cărți în care apar. Mai ales acum, la sfârșit de an sunt atât de potrivite. O veselie generală care scapă oricăror judecăți, norme și schimbări, mereu actuale. Nimic nu s-a schimbat de la Caragiale încoace pe plan politic și, pentru că nu am avut un Gogol al nostru aproape, contemporan cu Nenea Iancu, îl avem acum prin Ion Cristoiu.

Îi întind maestrului stiloul pentru autograf, scrie cu el, îl admiră, mă întreabă ce marcă este, îi răspund, o marcă nesemnificativă pentru un stilou de colecție. Domnul Cristoiu este un colecționar de obiecte de scris, se știe. La fel și eu, cât îmi permit. Dar scrie impecabil, îmi spune maestrul. Păi, vi-l dăruiesc, îi zic eu! Atunci să vă dau și eu unul. Sub blatul biroului are montate niște compartimente culisante, ca niște cutii de valori, ca la bancă, în care își ține stilourile. Nu spun mărcile, le cunosc, dar să nu facem reclamă. De acolo scoate un pix care seamănă a stilou, sau invers. Auzisem, văzusem pe net, iar domnia sa fiind întotdeauna pus la punct cu toate, așteptam fascinat; Era ceva care îmi aducea aminte din copilărie de un stilou hibrid de lux, undeva între pix și stilou, adică scrie la două capete!

O minunăție de stilou cu peniță retractabilă îmi dăruiește domnul Ion Cristoiu, penița sa iese de fapt prin capac, ceva de vis. Modern și, totodată, de colecție! Scrie impecabil! Nu, nu scrie, alunecă pe hârtie, te îndeamnă la inspirație și la scris!
Cu mii de mulțumiri, Maestre, cel mai frumos cadou!

„România, ori cu guvern ori fără guvern tot prost merge

– Maestre Ion Cristoiu, anul 2021 se apropie de final. Cum se încheie din punct de vedere politic, economic și social?
Cred că este o perioadă de liniște. Până pe 7- 8 ianuarie când se trezește România din colinde și fripturi de porc nu se va întâmpla nimic deosebit. Oamenii sunt mai liniștiți pentru că perioada în care am avut guvern interimar a fost exagerată de presă, ca o perioadă de criză, de convulsie socio-politică și economică. De fapt n-a fost nimic, nu s-a întâmplat nimic deosebit pentru că România, ori cu guvern ori fără guvern tot prost merge. Dar, oamenilor li s-a inoculat această imagine; anume că în momentul în care vom avea guvern stabil și nu se vor mai certa între ei, politicienii, iar noi vom trăi mai bine. Probabil au impresia cum că trăiesc mai bine deși, față de alți ani, în multe orașe unde sunt primari useliști nu mai e acea atmosferă de sărbătoare, ne întoarcem la atmosfera din anii `88 – `89. Așa se va încheia acest an, nu văd cu se vor mai putea certa și nu prea văd lucruri deosebite care se vor mai putea întâmpla.

– Suntem, iată, în al doilea an de pandemie, ca istoric al clipei cum vi se pare?
La începutul pandemiei, potrivit obiceiului meu din 1990 încoace, mereu amintesc despre acel eseu pe care l-am scris pe 19 februarie 1990 în „Expres Magazin” unde eu am introdus în publicistică, în lumea intelectuală, ceea ce s-ar numi „Întrebări”. Atunci m-am întrebat în legătură cu după amiaza de 22 decembrie 1989. La unele întrebări s-a răspuns, la altele nu s-a răspuns. Dar, acest instrument l-am folosit în radiografia tuturor evenimentelor post decembriste interne și internaționale. Ciudat este și în legătură cu pandemia – cred că am pus, prin aprilie 2020, mai multe întrebări. Sunt deja doi ani și la marea lor majoritate nu s-a răspuns. Cred că principala întrebare pe care mi-am pus-o și am pus-o diverselor personalități pe care le-am avut invitate pe www.cristoiublog.ro, întrebare care este valabilă și astăzi și probabil mulți ani este aceasta: Cum se face ca în secolul 21 o omenire care trimitem „elicoptere” pe Marte, la ora actuală facem turism spațial, nu reușește să rezolve un virus. Sunt peste 100.000 de laboratoare științifice bine dotate pe planetă, din care cred că vreo 10.000 sunt dedicate studierii Covid 19, este ceva în neregulă. Nu suntem în evul mediu, nu suntem în antichitate, suntem în anii 2020 – 2021, totuși. Se investesc sume uriașe în cercetare și cu toate acestea – spuneam atunci și iată și acum este valabil – nu știm nimic despre virusul acesta, nu știm cum se tratează, nu știm nici măcar ce simptome are. Asta a fost prima întrebare. A doua: Din filmele hollywoodiene proas­te, când are loc un atac al marțienilor asupra pământului sau vine un meteorit care pune rasa umană în pericol, are loc o consfătuire internațională a liderilor lumii, evident sub conducerea președintelui american, pentru a rezolva problema. Dacă virusul acesta este un pericol pentru rasa umană, nu înțeleg de ce până acum liderii principalelor state nu s-au întrunit și nu s-au pus de acord cum să rezolve problema. Nu există nicio colaborare între laboratoarele chineze, rusești, americane, franceze, engleze etc., ba chiar s-a ajuns la absurditatea că vaccinuri au produs China și Rusia, Anglia, Statele Unite, Israelul, și, culmea, și Cuba, dar dintre acestea vaccinul prooccidental este cultivat, este bun, iar celelalte vaccinuri sunt proaste. Dacă rasa umană este în pericol le pui și pe alea proaste, le dai drumul pe toată planeta ca să poți să o salvezi. Este o disproporție între prezentarea acestei pandemii și ceea ce face omenirea. Cea mai nouă întrebare pe care mi-o pun este cea legată de idealizarea vaccinului. Să nu uităm că în decembrie 2020, la ordinul Uniunii Europene, vaccinul a fost primit în România, mai ales în România, precum Isus Hristos intrând în Ierusalim. A fost prezentat un medicament minune, pentru prima dată în istoria medicamentelor omenirii, un medicamet miraculos care rezolvă toate problemele, ca punând capăt pandemiei. Mai țin minte că tot în 2020 era știrea – vine vaccinul și rezolvăm toate problemele. Acum, în ultima vreme au ajuns să admită că vaccinul nu asigură imunitate – ceea ce trebuiau să spună de la început- și că după 4-5 luni efectele sale dispar.

Ori liderii lumii sunt niște nătăfleți, ori au știut și sunt complici la această idealizare a vaccinului care, de fapt, este un medicament

Întrebarea care se pune: Când Uniunea și Comisia Eu­ropeană au făcut comenzile alea uriașe pe banii noștri, evident, au știut că acest vaccin nu este miraculos. Dacă au știut înseamnă că au mințit și asta este o chestiune penală și trebuie anchetați în frunte cu președinta Comisiei Europene; dacă n-au știut, înseamnă că au fost proști și atunci trebuie anchetați cei de la Pfizer, producătorul. În lumea de astăzi, în toate țările civilizate, este interzisă publicitatea la medicamente. Până la urmă vaccinul este un medicament. Am avut un medicament căruia i s-a făcut publicitate deșănțată, ba chiar cei care îndrăzneau să pună la îndoială eficiența, efectele contrare, au fost con­damnați prin intermediul presei oficiale. Este un mister toată povestea asta și există două posibilități: Ori liderii lumii sunt niște nătăfleți, deși au la dispoziție mai mulți bani, mai multă putere, dar noi îi considerăm diferiți, îi vedem ca pe niște salvatori (s-au iluzionat și ei), deși sunt la fel de proști ca și noi, ori au știut și sunt complici la această idealizare a unui medicament.

„Toți cei care s-au vaccinat, urmare a unei campanii mediatice furibunde, au devenit troțkyști”

– Domnule Ion Cristoiu, anul 2022 va fi tot un an pan­demic sau trecem la povestea cu încălzirea globală?
Cred că o vor mai lungi un pic cu încălzirea globală. Semnalul cel mai îngrijorător care confirmă într-un fel teoriile conspirației este această nouă poveste cu o tulpină omicron care, deși au trecut câteva săptămâni și Europa s-a baricadat, să nu vină, să-l ținem pe virus la distanță, tulpină cu mult mai periculoasă decât virusul de la început, o nenorocire, dar noi nu știm nici măcar cum se manifestă. Ei spun că s-au infectat niște cetățeni, dar noi nu știm cum se manifestă, deci ceva este în neregulă. Nu originea, manifestarea. Pe 18 noiembrie s-au anunțat cazurile din Africa de Sud. Acolo nu este o țară în curs de dezvoltare, în materie de cercetare științifică în domeniul sănătății sunt destul de puternici. Ați observat ce s-a întâmplat după? Într-o zi, două, toată Europa s-a baricadat ca niciodată, că vine ceva periculos, mai puternic decât toate tulpinele de până acum. Din punct de vedere oficial și în Africa de Sud au fost oameni infectați, ba chiar și în Europa, dar noi nu avem până acum nicio confirmare dacă el este atât de periculos sau nu este periculos. Deci, ceva este în neregulă. Cred că 2022 va fi anul vârâri pe gât a vaccinului. Nu am nicio îndoială. Această năpustire a unor state pe tema vaccinării, deja s-a propus sau se face vaccinarea obligatorie, vine din iluzia, credința acestor lideri, că prin vaccinare se rezolvă pandemia sau din teama că vor rămâne stocuri și atunci vor trebui să răspundă pentru stocurile acumulate, în prima parte a anului viitor, poate spre final se va trece la problemele climatice, dar în prima parte va fi o mai mare manipulare a exagerării pericolului. Avem cazul omicron, probabil că prin ianuarie vor mai apărea vreo cinci tulpini, una mai periculoasă decât alta, pentru a putea să forțeze vaccinarea. În multe țări, cum ar fi Germania, spre exemplu, decizia de vacinare obligatorie este o decizie electorală deoarece, marea majoritate sunt pentru vaccinare. Am putea avea o a treia ipoteză, să impună această vacinare și din motive electorale. Nu este cazul la noi, acolo unde s-au vaccinat 80% înseamnă că oamenii aceia, nemții, sunt de acord cu vaccinarea, ba chiar au devenit talibani vacciniști și, probabil de-abia așteaptă doza următoare. Toți cei care s-au vaccinat, urmare a unei campanii mediatice furibunde, au devenit troțkyști – Lev Troțky era cu revoluția permanentă – cei de acum sunt adepții vaccinării permanente și încep să-i urască pe cei care nu și-au făcut vaccinul. Probabil, dacă vreun guvern va decide vaccinarea obligatorie va fi un fel de victorie a unei majorități asupra unei minorități.

– Maestre Ion Cristoiu, dar în ianuarie, până să apară o nouă tulpină a covidului, apar facturile mărite…
Eu, spre deosebire de mulți jurnaliști, nu cred că asta va influența foarte mult. Poporul român nu mai are conștiința traiului greu. Sigur, vor veni facturi mari, dar dacă ai observat la noi, la români, emoțiile colective sunt trezite, spre exemplu, de Legile Justiției. Eu nu am văzut până acum, în cei peste 30 de ani de la evenimentele din 1989, că oameni au ieșit masiv în stradă pentru că trăiesc rău. Probabil că se descurcă, de aceea n-au ieșit în stradă. Emoțiile vor fi trezite de altceva, că tot se apropie sărbătorile. Că a fost tăiat un porc în mod incorect și, probabil, o să iasă mulțimea în stradă pentru asta. Românii, de regulă, au dat voturi aberante, au ales ciudat. Voturile românilor, – mai ales în ultimii 10 ani – nu au mers pe… hai să votăm că ăla ne asigură o viață mai bună, ci au fost voturi axate pe emoții, că diaspora nu poate vota, că dacă ar vota, ar vota AUR. Eu cred că emoțiile românilor nu sunt diferite de emoțiile occidentalilor, acelea legate de nivelul de trai.

– Cât va rezista coaliția, cât o să mai țină, pe față cel puțin, sintagma lui Caragiale cu „Pupat toți Piața Endependenți”?
Eu am fost un fan, un susținător al unui guvern tare, dacă se poate spune așa, eu cred că marile probleme postdecembriste au venit și din cauza că noi nu am avut guverne cu majorități puternice. Pe cel vremea PSD-ului lui Liviu Dragnea nu îl mai iau în considerare pentru că, majoritatea aceea unică câștigată în postdecembrism a fost risipită pe tot felul de prostii. De regulă, politicianul român are o caracteristică – nu merge până la capăt, nu au în față niște modele gen Margaret Thatcher, Winston Churchill etc.

Politicianul român este întotdeauna cu ochi la sondaje și la ce scrie presa și atunci guvernele minoritare sau cu o coaliție slabă putem spune că n-au făcut nimic din punctul de vedere al resetării! Am crezut că un guvern cu aproape 70% susținere este unul dintre cele mai puternice guverne postdecembriste. Pe vremea lui Carol I se numea un guvern tare era cel care putea să trecă prin Parlament orice lege – acum și cu un general în frunte, am crezut că va fi un guvern care se va ocupa mai puțin de cotcodăcit și, mai mult de luarea unor măsuri concrete. Avem decizia certificatului verde introdus peste tot, ori mergi cu ea până în pânzele albe, cu riscuri electorale, ori nu. Vedeți dumneavoastră, acest guvern extraordinar, această majoritate parlamentară ne spune: hai să mai vedem, poate nu mai este nevoie. Și, dacă vrei așa, o părere personală, el nu se poate aplica acum. La magazinele la care am fost am arătat eu certificatul de vaccinare, nu se mai preocupă nimeni, doar dacă pui poliția la ușă. Noi nu suntem nemți, totuși! M-aș fi așteptat de la acest guvern „tare” la o totală indiferență față de ceea ce scrie presa (90 la sută), față de sondaje, pentru că nu sunt alegeri. Nu s-a luat nicio decizie majoră. Preocuparea maximă a fost să nu-i uităm pe turiștii români din Africa de Sud, din Maroc, cel puțin la premierul Ciucă este preocuparea asta. În același timp nu se anunță din partea liderilor acestei coaliții măsurile de resetare a României. Până acum acest guvern s-a comportat ca un guvern minoritar.

– Maestre, mai apucă PSD-ul rocada, cum se simte el la guvernare?
Mie îmi este limpede că Partidul Social Democrat nu crede în această coaliție. Se tem că cel de la Cotroceni (și eu m-aș teme), le-a întins o capcană care ar putea fi de genul acesta: veniți acum la guvernare, salvăm PNL-ul (în caz că erau alegeri și coborâți în sondaje, iar în felul acesta declanșăm noi anticipatele. Dacă ați observat, această prudență se vede în comportamentul PSD care, în continuare, duce o campanie electorală. Mergem împreună, guvernăm alături de voi, dar ne ținem electoratul în stare de război. Nu exclud posibilitatea că prin februarie-martie să se convingă că nu e o capcană, sau să se convingă că este o capcană. Eu nu cred din punctul acesta de vedere că președintele Iohannis și-a schimbat percepția față de PSD. Eu cred, în continuare, că este o capcană. Oricât ar fi el la ananghie nu-l văd pe președinte să-și schimbe poziția față de PSD peste noapte, sacrificându-și electoratul, gloria, vanitea de dragul țării.

– De aproape 32 de ani ați participat, ca invitat, la toate congresele partidelor politice democratice de după 1990, fie ele social-democrate, țărăniste, liberale, conservatoare, li­ber-schimbiste, națio­na­lis­te ș.a.m.d. Cum le-ați perceput?
Nu diferă cu absolut nimic de congresele Partidului Comunist Român!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog